ca daca n-ar fi nu s-ar povesti

Si cum ar fi daca adevarurile nu ar fi decat povesti inchise in randuri din pagini din volume din rafturi din librarii?

Cum ar fi sa nu mai iasa in strada si sa ne taie calea?

Sa ramana acolo, intre coperti de carton frumos colorate, gata sa se arate oricand numai celor care simt minciuna de peste zi si care vor sa respire si vada autentic...si sa nu se mai risipeasca doar-doar cineva il va alege.

Cum ar fi ca adevarul sa deprinda orgoliul faptului ca este rar, genuin, pretios, identitar si ..... in loc sa se puna la dispozitia tuturor, intocmai fulgilor de nea care gingasi, rotunzi si pufosi, ne brazdeaza orizontul dar fara a ne obtura perspectiva lucrurilor pe care vrem sa le vedem, sa se arate numai acelora care stiu sa il aprecieze?

Nu, adevarul este mult prea integru pentru a face discriminari ... ca si zapada ... inchipuiti-va cum ar fi ca fulgii de nea sa ne aleaga pe strada si sa mergem, unii, cu ninsoarea dupa noi ca niste cilindri virtuali?

Nu ... adevarul nu este niciodata ostentativ. Si paradoxul face sa fie cu atat mai discret cu cat se ofera, pe sine, pretutindeni.