dezordini

in masina, pe autostrada Soarelui, cu privirea tintuita pe geam, mergand spre marea pe care urma sa o gasesc la locul ei, calma, mladioasa, usor trista din lipsa admiratiei pe care o primeste vara dar si relaxata sa poate fi ea insasi pentru cateva luni ... pe geam ... campie cat cuprinde, linia orizontului si miscari ordonate ale retinei care incearca sa cuprinda fiecare petec de pamant de pe marginea drumului ...

incercand sa cuprind cu privirea cat mai mult, observ cum viteza cu care se misca masina fata de marginea drumului este incomparabil mai mare decat viteza cu care se deplaseaza fata de orice linie paralela cu marginea drumului dar situata la sute de metri, sau chiar kilometri departare ...

cu cat iti iei ca reper un punct mai indepartat, cu atat ai impresia ca e timp pentru toate

cu cat te raportezi mai mult la marginea soselei, la ce ai in fata ochilor, cu atat mai mult constientizezi succesiunea reala a momentelor ...

numai relativitatea intre diferite orizonturi de timp naste imprudenta care (poate) duce la regret.