Clar

nu putem niciodata sa apreciem ceea ce avem in timp ce avem la intensitatea cu care o facem cand ne lipsesc lucruri .... 

pentru ca aprecierea presupune finalul unui intreg lant emotional si empatic care vazut in sens invers ar presupune:

• rememorarea status quo-ului initial si nostalgie
• emotia lipsei si efectul privarii < stare negativa
• atacarea unei nevoi 
• eveniment soc de tip "declic" 
• status quo (nevoi, interese si dorinte satisfacute).

si chiar si dupa mai multe declic-uri, nu stiu daca are vreun rost sa blamam pe cineva pentru ca nu poate aprecia ce are. 

are sens sa vrem mai mult decat avem (nu din punct de vedere al nemultumitului ci al celui care isi doreste sa progreseze) si cand nu mai avem nici putinul initial sa ne amintim cat de bine era cand, conform celor mai recente norme, nu aveam practic nimic.

in punctul de pornire sta esenta, iar in rezultatul final doar potentialul.