cu sau fara rost

Uneori, in loc sa vorbesc, aleg sa scriu.

Alteori scriu pentru ca nu am cu cine vorbi.

In ambele cazuri ... scriu pentru ca nu vreau sa imi uit anumite trairi, senzatii, vizualizari mentale. 

Nu le recitesc decat rarisim. 

Si peste majoritatea nu mai trec niciodata cu privirea.

Dar ma linisteste faptul ca ele vor exista mereu undeva.

Pentru ca pe memorie nu te poti baza niciodata ... nici pe propria logica, nici pe emotii, nici pe propria subiectivitate. Toate pot fi educate, manipulate, autosugestionate ...

Dar negrul pe alb nu se sterge ... cel mult se reciteste, peste ani, cu alti ochi.

Ce ramane din aceste randuri, intr-un final, este curiozitatea fata de discutiile ce ar iesi pe marginea lucrurilor scrise din lipsa de interlocutor.  

Pentru ca indiferent cat as scrie, viata va continua relativ la fel, eu voi trai dupa aceleasi principii, parerile-mi vor fi, in linii mari, subsumate aproximativ acelorasi norme iar interogatiile vor ramane neraspunse pentru ca multe din ele sunt retorice.

Poate in subconstient imi scriu mie insami ... pentru ca atunci cand voi avea cu cine vorbi sa nu uit sa il intreb lucrurile la care mi-am raspuns singura. S-ar putea ...