RALUCA MIHĂILĂ

"Dragii mei, feriţi-vă să aveţi dreptate prea repede, prea devreme, ca să aveţi la ce visa..."

{Boli cu transmitere emotionala} mai grave poate decât cele transmise sexual sînt bolile de cuplu din plan emoţional care se transmit şi dor la fel de tare ca cele, mă scuzaţi, dintre picioare tristeţea, de pildă, ai văzut? se ia imediat indiferent de precauţii, chiar din aerul expirat: e suficient ca el să vină c-o mină trist-acasă şi simţi deja cum ţi se scurge zâmbetul sub masă lenea e o altă maladie al naibii de contagioasă: o sâmbătă fără vreun plan şi umple-ntreaga casă din living, prin debara, până hăt! în dormitor particule de lene plutesc în aer leneş şi se lasă pe covor apatia e şi ea perfidă, nu ştii când te-a cuprins fiind favorizată, ca şi lenea, de-un televizor aprins mai e bacteria rutinei pe care o purtăm în noi cu toţii şi la un moment dat erupe, şmirgheluind orice emoţii dulcegăria, manifestată prin exces de hi hi hi, sufleţel mi, mi, mi, pusy, ursuleţ, ciorbiţă… ca orice zăhărel te amăgeşte cu noi diminutive prinse în al iubirii buchet până-n...

Nu. Pentru ca desi nu se poate juca decat in doi, "dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins."* *O.Paler

      Am citit recent un articol interesant despre puterea regretului. Nu ma surprinde ca nu am  avut niciodata regrete asa cum nu ma surprinde ca sunt de acord cu ideea de baza a articolului, aceea ca desi unele lucruri nu se intampla asa cum ne dorim, este mai util si mai eficient sa trecem mai departe, sa nu ramanem incremeniti in proiect.       Nu ma declar a avea experienta de viata fara numar, dar cea pe care o am m-a facut sa realizez ca nu intotdeauna ne dorim ce este mai bun pentru noi, chiar daca in momentul dorintei maxime avem impresia asta. Momentul in care constatam faptul acesta este mult ulterior ne-intamplarii a ceea ce ne-am fi dorit, mult ulterior supararii de moment, mult ulterior durerii simtite si traite ca urmare a supararii si ne-intamplarii. Si chiar daca vine atat de tarziu, totusi vine si iti da in cap spunand "ai vazut? baga la cap!". Acesta ar fi argumentul unu.        Argum...

Sarcasmul este cea mai sincera forma de flatare.

De ce sa te plac pe tine, cel care citesti aceste cuvinte? De ce te-ar placea cineva? Pentru ceea ce esti? Pentru ceea ce vrei sa pari? Pentru ceea ce nu reusesti sa ascunzi desi te straduiesti, sau pentru ceea ce lasi intentionat sa se releve vederii celorlalti sub masca unei neatentii calculate ?

Ajuti numai pe cineva care, chiar cand nu mai poate, vrea! (Ibsen)

Azi noapte am visat ca mi-am uitat geanta intr-un taxi. Cand mi-am dat seama de asta taxiul plecase si am simtit ca si cum mi-am lasat intreaga viata pe afurisita bancheta din spate a unei masini prafuite care habar nu are cine sunt dar totusi ma are ca musafir-prizonier. Cumplita senzatie, absolut cumplita. Principial. De nedescris. Si nu pentru ca sunt femeie si am o geanta/ poseta in si cu care imi duc existenta, ci pentru ca  am , ca oricine, simtul posesiei fata de ceva personalizat. Mda, un cosmar, deci, si senzatia ca cineva poate dispune dupa buna-i voie de cine esti tu.

-Ea iubeste si el nu. 12 litere. -Cum se termina? -Se termina ca de obicei. Eu plang.

Stim ca dincolo de orice subiectivitati  the beauty is in the eye of the beholder. Asa cum stim ca pentru a fi deosebit este nevoie de trei lucruri: - sa fie altii mai putin deosebiti decat tine, pentru ca doar prin comparatie cu ei poti fi considerat astfel - conditie necesara si suficienta - sa stii tu ca esti special - in conditiile in care reusesti sa te mentii in sfera celei mai putin subiective obiectivitati, desi chiar si o astfel de apreciere sta in relatie cu o minima comparatie cu cei din jur. - sa acaparezi piata unui consumator de nisa care sa te vada pe tine si numai pe tine ca fiind special - si aceasta fiind o conditie necesara si suficienta Dincolo de aceasta succinta matematica, esti special pentru ca: - esti pur si simplu special? Nu, am stabilit ca pentru asta cineva trebuie sa fie sub tine. - altcineva te considera special? Da, aici nu e intotdeauna nevoie de comparatie, e nevoie de un delick in sufletul celui care te priveste - doar...

...pentru postul vacant de om care traieste . Da. Poti astepta cu zilele, cu lunile, cu anii pentru ca  jobul vietii tale sau macar jobul potrivit perioadei in care esti sa iti apara in cale si cand apare sa te timorezi, emotionezi si sa ... blow it. Of, da, viata e scurta atunci cand stii sa o traiesti frumos si rareori trenurile revin in aceeasi gara. La fel cum penalizarile pentru neatentie nu intarzie de multe ori sa apara. Ma enerveaza cumplit cand imi constientizez greselile (pentru ca da, povestea cu "nu exista raspuns gresit" exista doar scriptic). Da, corect, identificarea lor si invatarea din ele este utila si de natura sa ofere satisfactii, insa DOAR in momentul in care vei fi fost deja in momentul de a pune in practica aceste invataminte. Atunci, da, iti zici uitandu-te la cer "ce bine ca am patit asta mai demult!". Dar pana atunci, zaci in chinuri gandindu-te "of, daca nu spuneam prostia aia" sau "de ce aleg eu sa fiu sincera in loc ...

Este cea mai legitima intrebare. Este cel mai legitim raspuns comod.       Si cand, ma rog, ajungi in pozitia ingrata de a incalca legile crezand ca ai dreptul la a intreba "de care de-aia?" si mai ales, ai dreptul la un raspuns care sa-ti fie in mod necesar pe plac?       Cand? Simplu. Cand totul devine serios si complicat. Si ilegitim. Pentru ca in lipsa simplitatii incetam a mai fi copiii pentru care tot universul este o necunoscuta si care isi incep fiecare intrebare cu "de ce?". Ma intreb daca mai este cineva intre noi, astia trecuti de anii adolescentei fecunde in nelinisti, care sa mai aiba vreo secunda senzatia ca lumea mai are secrete fata de el. Da, buna intrebare, nu cumva avem senzatia ca totul ni s-a revelat demult, ca le cam stim pe toate? Cati dintre noi mai dam glas anamnezei sufletului gingas care in locul privirii apasatoare de acum emana, demult, tare demult, curiozitate si ghicitoare? Prea putini. Pentru ca prea m...

nefericirea, matematic vorbind este intervalul de dinainte să îți lipești corpul gol de al meu reunit cu intervalul de după ce îți lipești corpul gol de al meu matematica iubirii tu ai doi ochi eu am doi ochi împreună avem patru ochi; introducem cei patru ochi în urna relaţiei noastre, amestecăm bine apoi, fără să ne uităm, ha, ha, ce glumă bună - oricum n-ai ochi când iubeşti, extragem fiecare doi ochi. Probabilitatea de a căpăta înapoi fiecare, cele doua puncte de vedere iniţiale este de douăzecişicinci la sută; rezultă că este şaptezecişicinci la sută probabil ca după iubirea noastră să nu mai vedem lucrurile la fel; ceea ce era de demonstrat. preluare texte ivcelnaiv.ro

care este ratiunea de a fi a plinului? sa se consume? sa se regenereze apoi? sa se mai mentina putin pentru ca apoi sa dispara? sa fie oare ca plinul la masina, il faci, il folosesti (in alte scopuri) pentru a-l reface? cred ca da si mai cred ca plinul nu este un scop in sine, ci este precum banul, un mijloc. plinul nu vad a exista pentru a dainui, ci pentru a fi exersat in functie atat cat se poate urmand ca ulterior declinului sau sa fie readus pe pozitii. pentru noi sau vechi scopuri.

ca daca nu ar fi, nu s-ar povesti si daca nu s-ar povesti nu am avea subiect de conversatie si daca nu am avea subiect de conversatie am uita sa fim sociali si daca am uita sa fim sociali ne-am animaliza si daca ne-am animaliza am fi instinctuali si daca am fi instinctuali nu am sti ce sa facem cu ratiunea si daca nu am sti ce sa facem cu ratiunea am irosi-o si daca am irosi-o ne-am autolimita cerebral si  daca ne-am autolimita cerebral ne-am sugruma imaginatia si daca ne-am sugruma imaginatia am ajunge la rutina si daca avem rutina ... atunci moartea a marcat un gol rasunator vietii.

Interesant termenul in spaniola pentru "logodna". Compromiso. Da, tu, proaspatul logodit, esti oarecum compromis in fata celor care se gandesc la tine dar nu au avut sansa de a fi fost alesi. Are sens.

      Am avut, am si cred ca voi avea mereu o problema cu adusul in sfera publica a intimului. Consider ca ceea ce tine de noi insine trebuie sa isi mentina procentul majoritar in spatele usilor inchise atat din respect fata de noi insine cat si din respect fata de cei din jurul nostru. Personal nu vad de ce as asculta smiorcaielile celor care vad prin verbalizarea lor un mod de viata, sau de ce m-as smiorcai eu in fata unora care sub masca superficialitatii isi afiseaza stropii unei empatii gretoase de budoar.       Una din manifestarile nou devenit publice, chiar trendy, if I may add :) , si care cred eu ca este bine sa ramana in spatele chiar usilor inchise ale dormitorului este poza profesionala a femeii insarcinate in peste sapte-opt luni. Sau a copilului nou nascut alaturi de mama tocmai trecuta prin chinuri, dar vadit fericita de rezultat. Sau a sotilor goi. Inteleg frumusetea acestei manifestari asa cum inteleg si actul artistic ...

... sau doar o intamplare? Dar ce mi-e una, ce mi-e alta? Mi-am adus aminte acum vreo jumatate de ora ca nu mai beau ness de ceva timp, de aproape un an de zile. Eram impatimita (pe atunci inclusiv de fumat), ma culcam seara pentru nessul si tigara de dimineata.  Acum sorb dintr-o ceasca apatica orz prajit, amagindu-ma ca este tot ceea ce am vrut de la prima ora a diminetii. Nu e rau, sa fiu sincera, dar nici tot aia. Si ma intreb de ce am renuntat, pentru ca aritmiile de suflet am invatat, treptat, sa mi le tin in frau. O fi fost de vina pupilele-mi care incepeau sa vorbeasca cand emotiile se chinuiau sa imi stabilizeze corpul. Da, asta cred ca a fost.

      Uneori ma intreb ce este mai important, sa cunosti mai degraba lista lucrurilor care te fac nefericit sau a celor care te pot face fericit?        Teoretic este mai "rentabil" sa o cunosti pe a doua pentru ca ai ca aliat un sentiment extrem de puternic: speranta. Insa, din pacate, aceasta nu poate intotdeauna sa contrabalanseze nemurirea pe care o presupune finalitatea primei liste.       Putin complicata viata ... in special pentru cei care aleg sa si-o complice suplimentar :)

Cine n-a murit de placere poate sa ma sune sa-i explic cum e in Rai :) Carevasazica: banane, lamaie, oua, zahar, vanilie, faina, praf de copt, ulei, banane deshidratate, stafide, ciocolata. Moi, pufoase, fragede si crocante in acelasi timp. Intr-un cuvant, perfectiune.

      M-am intalnit nu de mult timp cu o fosta prietena pe care nu o mai vazusem de peste zece ani de zile si pe care mi-a facut o deosebita placere sa o revad. Si depanand amintiri si vorbind despre prezentul fiecareia dintre noi, am ajuns sa o amintim pe o alta fosta prietena comuna despre care m-a intrebat daca mai stiu ceva. I-am spus ca nu am mai tinut decat foarte fragmentat legatura cu ea si ca nici nu intentionez sa o fac in mod special din cauza unui eveniment neplacut petrecut cand eram adolescente si care pe mine m-a lamurit pentru totdeauna in privinta ei. Raspunsul ei a fost "da, neplacut, dar totusi atunci aveam toti 17 ani".       Si am stat sa ma gandesc daca intr-adevar sunt o intoleranta notorie care pe baza unui eveniment - fie el aproape dramatic - judeca pentru restul vietii o persoana. Si mai mult decat atat, sa fie oare posibil ca unele dintre trasaturile care par a fi fost definitorii pentru fiecare dintre noi, c...

"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești."

cat de enervante sunt momentele acelea de lene, de sictir, de non-chef de viata sau dorinta pentru ceva bun dar rau pentru tine, momentele acelea in care faci ceva ce in  mod normal ti-ai interzice dar alegi ca temporar sa te eliberezi de comparatia cu cei peste nivelul tau la care de altfel aspiri si iti justifici actiunea de moment prin comparatia cu cei de sub tine. si hai ca atunci cand o faci inca e in regula, tentatia e la cote magice si resimti aproape instant utilitatea ... dar ce chin este s-o constati dupa! cat regres in momentele acelea, dar cat de monotona si mecanica devine viata fara regres... cred

I'm a woman. I don't know what I want. But I can get mad if I don't get it.   preluare

Cum iti dai seama daca iti este dor de cineva anume sau daca iti lipseste senzatia de a nu fi singura? Am ajuns, nu pentru prima data, la concluzia ca intre cele doua stari ca reprezentare a dorului exista o lina foarte fina, similara celei care desparte iubirea de ura, din pricina careia uneori caram dupa noi oameni pe care de fapt nu ni-i dorim neaparat alaturi. Imi dau cu parerea: daca exista in sufletul tau un gol in care se potriveste o singura privire, atunci lucrurile ar trebuie sa fie clare. Daca exista in sufletul tau un gol in care se potriveste orice chip care respecta niste parametri clari, lucrurile ar trebui sa fie la fel de clare. Nu este obligatoriu sa ii permitem vietii sa fie grea cu noi.

Asa cum povesteam anterior, mersul pe strada in Bucuresti in perioada aceasta poate fi o adevarata provocare. Azi a fost o noua zi in care mi-am asumat-o si m-am facut una cu asfaltul intr-un mare stil. M-am prabusit de la incredibila inaltime de 1.58 ca si cand as fi avut doi metri - pe principiul sunt 10 grade afara dar se simt doua. In fine, mergeam eu gratios prin Amzei, cand uitandu-ma in sus cand uitandu-ma in jos si colac peste pupaza, vorbind la telefon. Si ha-ha-ha, hi-hi-hi, ma hahaiam, ma sfatosam si clampaneam cu aparatul la ureche, reusind insa a ma concentra la drum suficient cat sa vad razele soarelui reflactandu-se intr-o portiune sticloasa de asfalt inghetat care imi era exact in drum. L-am vazut, am constientizat clipa ce va veni dar pentru ca uneori am senzatia ca parerile mele sunt indubitabile si pentru ca si ceilalti sa ajunga la concluzia asta au nevoie de intreaga mea atentie, am lasat in plan secund zona de gheata pe care urma sa calc. Iata-ma de...

Este genul de croncăţea din care mananci pana te strici. Salvarea in fata unui astfel de pericol este faptul ca nautul se decojeste cam anevoios (cel putin pentru rabdarea mea). Dar merita. naut, ulei de masine, marar, oregano, rozmarin, usturoi, curry, boia dulce, boia iute, susan, suc de grapefruit. deci da?

Ok, de parca nu ar fi suficient ca oricum sunt o impiedicata si acolo unde este drumul drept exista si cel mai mare risc de a cadea, dar este si iarna. Am zis eu mereu ca e bine ca nu cad de la inaltime mare, dar tot nu am scapat de cateva neplaceri cu fracturi, entorse, intinderi si alte belele. Si n-ar fi o problema daca lucrurile nu ar sta cam asa: dincolo de proverbialele anunturi printate pe foi A4 si puse pe sfori in chilotei transparenti si care misuna prin tot centrul vechi al Bucurestiului avertizand "Atentie, cade tencuiala!" si cu care fara sa vreau si fara sa comentez prea mult, m-am obisnuit, si mai mult decat atat, m-am autoeducat astfel incat atentia mea care trebuie sa fie majora cand merg pe strada sa se distribuie corespunzator uitatului pe jos si celui pe sus, dar acum s-a adaugat trotuarul imbracat in gheata sticloasa. Aluneca de zici ca nu-i adevarat. Ma rog, cumva fac fata presiunii de a merge pe trotuar (nu pe sosea). Dar apare un nou obstacol care dubl...