Urletul tău surd

Îmi vine să urlu că mi-e frica.
Ca niciodată.
Dar nu e nimic nou pentru tine, nu?
Doar așa mă știi, cu frici.
Și despre ele îmi spui mereu, sa mi le înving.
Probabil de asta nu reușim să punem punctul pe i unui "împreună" adevărat.

In filmul de ieri s-a spus un adevăr: ca sa fii curajos trebuie sa îți fie prima dată frică.

Acum.
Mi-e frica să ies pe stradă.
Să dau telefoane și să vad oameni.
Să mănânc de teamă că mă voi îneca.
Să vorbesc la telefon de teamă că îmi va creste o tumoră pe creier.
De lucruri usoare pentru că nu sunt obișnuită cu ele.
Sa îți spun că îmi pare rău de teama că nu vei înțelege.
Sau că am niste limite dincolo de care nu ai voie sa treci, de teamă că ele ar musca deja din limitele tale de netrecut.

Asa că nu îmi mai rămâne decât să am curaj, căci, nu-i așa, premisele kit-ului de temeri e acolo.
Să aflu sensul cuvântului "a trăi".
Pentru că de a privi in fata depresia m-am saturat.

Și acum hai să întoarcem oglinda.
Cine, cine este?