aproape acolo, dar totusi nu

cred ca exista o singura axa a fricii pe care nu o controlam: cea care tine de intuneric si de necunoscut.
tot ce nu stim se incarca de cele mai sumbre supozitii de viitor si ceea ce se acopera de intuneric vine si imbie la auspiciile unei neguri nimicitoare.
pentru ca asa ne-a fost construit creierul

insa toate celelalte frici, tot ce ne innegureaza mai mult sau mai putin mintile si sufletul, tin de ceea ce este in noi
ne este teama de inselaciune
ne este teama de minciuna
ne este teama de furt
ne este teama de neincununarea asteptarilor

ce omitem din vedere este faptul ca nu ne poate fi teama de ceva ce nu cunoastem, de ceva din afara noastra
frica este o raportare a noastra la ceva din afara a ceea ce suntem
nu putem sa ne raportam la ceva ce nu cunoastem
deci nu ne poate fi frica de ceva despre care nu avem cunostinta.

asa incat temerea de ceilalti este de fapt o temere a noua insine in fata a ceea ce cunoastem, dar nu controlam.

ne suntem straini in propria-ne piele ori de cate ori mimam fericirea cu iz de cocleala a indoielii.
nu tine nici o stransoare mai mult decat tine cel mai slab punct al ei
si cel mai slab punct al unei relatii intre oameni il reprezinta neputinta iesirii din sine pentru a intra intr-un "noi" exprimat ca deziderat.

sa ne fie de bine ... pana ne va mai fi.

ma intreb in ce masura am fost vreodata, for real, agnostica, respectiv in ce masura am avut cu adevarat curajul sa ma arunc in gol in credinta fata de ceva incredibil.

cred ca mai degraba m-as avanta intr-un scenariu nescris inca.