nou si anti-nou

imi place noul intr-atat incat cred ca as muri putin cate putin daca nu as avea parte de el in fiecare zi. putin. nu mult, nu cer abundenta. cer fire de viata, care intre peretii rutinei isi pierde din vigoare.

aflu despre lucruri noi, ma auto ridic la fileu pentru a simti lucruri noi, cunosc oameni noi, merg in locuri noi, citesc despre moduri noi de a-ti trai viata, mananc si beau lucruri noi, mut lucruri prin casa pentru reconfigurarea orizontului chiar si in spatii limitate, ma plimb pe strazi noi, fac lucruri noi, spun lucruri noi.

senzatia pe care ti-o da noul, atunci cand ti se prezinta in postura sa de "perfectibil", este inegalabila.

un "nou" (cel putin in aparenta) perfect nu isi revendica decat laude si aprecieri, nicidecum implicarea umililor observatori in perfectarea sa. 

valoarea "noului" consta in mutarea temporara a centrului de greutate. 

cel mai viguros "nou" este cel care nu inchide usi si care la un moment dat va necesita revizuiri.

noul perfect, desi naste admiratie, intimideaza, umileste.

noul perfectibil, insa, motiveaza "evoluandu-ne", este o impreunare de deveniri: a lui si a celui care intra in joc.