osmoza cu delirul

ma comport copilareste, prosteste? 

e doar un efect secundar

al tratamentului pe care viata mi-l aplica de cand te-am vazut prima data
nu a trecut mult de atunci
sa fie vreo trei saptamani

de atunci - mi se pare o vesnicie - incerc sa ma stapanesc si sa redevin a mea

asa ca incep sa mi te administrez in doze din ce in ce mai mici ... 

... incercand sa ma dezocup de tine

si sa ma gandesc

la orice altceva

inca de la inceput am simtit ca ma pot pierde total in ideea de tine. 

o perspectivă maladivă

si nu doar ca pot, ci ca vreau

te-am asteptat de cand lumea pentru a-mi gasi apoi resorturile launtrice in a-ti lasa imaginea sa paleasca treptat

esti simbolul care ma reda pe mine, mie

asteptarea fiecarui cuvant devenise un chin, citirea lui o descarcare emotionala care nastea noi si noi interogatii
si cand nu eram de acord cu tine, eram de acord
mai e nevoie sa adaug ceva pentru a-mi descrie pierderea (voita) de sine?
eu insami devenisem un chin pentru mine
ma uitam in oglinda si vedeam pe altcineva, un eu chircit, dar pe care il admiram pentru ca nu-i este teama sa simta
nu puteam decat sa anticipez chinul ce puteam eu deveni pentru tine.

Rezist, dar nu ma tenta!

nu te mai umfla in pene!

esti fascinant

tu, ca om.
in uitatura, in gandire, replici, enuntarea unei probleme, in modul de gandire, poate si in nebunia pe care zici ca o ai dar la care nu am asistat.
mai bine! asta-mi mai lipsea ... 

dar atata vreme cat mie imi transmiti - prin cuvintele calde si privirea de milioane de margele negre - zbucium, tenebre, nevroze, dar si fericire ... nu pot decat sa imi imaginez propria-mi micsorare zi de zi de zi de zi ...
acea fericire la care aproape ca nu mai indrazneam sa sper si pe care o ridicam la rangul de "nerealizabil"

ma rezum oare la mediocritate spunand si actionand astfel?
cu siguranta apropierea de tine ar fi insemnat invecinarea cu stari si senzatii pe care orice etichetat-ciudat ar vrea sa le simta la un moment dat, cu emotii extreme, superioare si mult deasupra "mediei"
insa, merita, te intreb, extremele si paroxismul senzorial daca pretul platit este dez-vecinarea de propria-mi persoana?
de fapt nu te intreb, ma intreb retoric
tu ai zice da.

esti un bandit fara vina.
si ai valoare in primul rand pentru ca esti dorit

pacat.

dar ramane o realitate ca pentru a te pastra pe tine ca om este de preferat sa fii acela dintre cei doi care iubeste mai putin

pasiunea furtunoasa te risipeste si te imprastie intr-o mie de zari

dar cum faci asta?

pentru ca mereu unul din cei doi va iubi mai mult

poate ca cercul se inchide la cel care indrazneste sa nu se mai gandeasca la asta ... si sa isi fure caciula, iubind pana la perzanie si inapoi, in nebunie.

nu vreau sa fiu stapana pe mine pana la frigidizare emotionala.
vreau doar sa ma domine cel care ma va sti reintregi