normalul geniului

Toată viața mea e bazată pe această convingere: că sunt un om de geniu. Dar dacă m-aș înșela, dacă n-aș fi decât unul din acei mulți orbi care iau amintirile drept inspirație, dorințele drept opere; dacă, într-un cuvânt, n-aș fi decât un imbecil?

(…) Sunt superior atât cât să înțeleg că nu sunt destul de superior și nimic mai mult. Poate, cu trecerea anilor, imbecilitatea mea va deveni mai mare și atunci voi fi, dacă nu mai fericit, în orice caz mai puțin chinuit. Și sper să devin copac sau piatră și să zac, în sfârșit, în beatitudinea inconștientă a totului.

Giovanni Papini, Un om sfarsit