din cand in cand

       Am constatat ca viata mea are un mic tipar nesuferit. Indiferent daca sunt vesela* sau nefericita, imi aproprii, imi respect si imi aloc un anume timp tristetii si singuratatii. Cam ca atunci cand sunt recunoascatoare pentru ce am si in gand lansez in toate directiile multumiri infinite, tot asa las loc sobrietatii si nostalgiei triste. Este tot un fel de reality-check, sa stiti!

      Pot fi ani cu cate un sigur astfel de moment, sau pot fi saptamani cu zeci de astfel de momente. Important este ca ele sunt. Ma intreb daca vor fi mereu. Eu sper sa respir si simt un raport multumitor al emotiilor care sa proclame "nu este timp pentru tristeti!", chiar daca eu vreau sa ii fac.

*vad fericirea ca pe ceva rarisim, asa ca nu voi irosi cuvantul in fraze ocazionale