calare pe viata

      Am fost nu demult la o sesiune de calarie la un complex turistic din Rasnov. Nu intru in prea multe detalii organizatorice, pentru ca nu la ele intentionez sa ma refer aici, asa ca ajung direct la momentul in care mi-am adjudecat calul si am fost luati in primire in manej de un instructor de echitatie. Mi-a fost atat de teama cand m-am urcat pe ditamai fiara de nu va pot spune. Bine, nu era tocmai un elefant, dar tot era un armasar de toata frumusetea care stralucea ca in filme in lumina soarelui si care, dupa cum am aflat ulterior, cantarea cam cat un jeep juma' :) (deci inca mai cred ca e o greseala pe undeva). Dupa ce m-am urcat mi-a luat ceva - vreun sfert de ora - sa ma obisnuiesc cu mentinerea echilibrului in sa, cu uitatul in fata mea si nu in jos, cu statul drept nu cocosat, cu a nu schelalai cand mi-e teama pentru ca sperii calul, cu a strage saua puternic intre picioare fara insa a fi paralizata de teama. Dupa ce m-am obisnuit cu statul in sa, instructorul mi-a dat ok-ul pentru a incepe sa-l strunesc. Am primit haturile si mi-a explicat cum trebuie sa ii lansez calului semnalul ca vreau sa o iau intr-o directie sau alta, cum sa il opresc, cum sa vorbesc cu el pentru a ma simti aproape. Fiecare instruire pentru o noua miscare se termina cu "dar sa fii ferma, altfel calul te duce unde vrea el". Ma facusem ca inteleg. No bun, si apuca-te si trage tu de haturi, la cele 50 kg ale tale, o bestie superba la zeci de kg. Si  nu oricum, ci fa-o ferm! In momentul acela de strunire a armasarului am simtit rusine.

      La un moment dat calul s-a gandit sa imi faca figuri de tipul micului nechezat-pufait* si a lasatului capului in jos si deci, a tragerii de haturi pana la pamant, moment in care din instinct si aproape din frica (credeam ca il ranesc) am lasat hamurile moi. Mi s-a spus "nu, trage de ele si tine-le bine, te testeaza sa vada daca il poti stapani". Nu stiu daca a fost adevarat sau nu, cert e ca pe moment m-am facut una cu calul si am simtit ca am de-a face cu un bestial cu care ma pot intelege de minune :)

       Senzatia aceea ca ce iti poate fi potrivnic, cu cuvintele si gesturile potrivite, iti poate deveni tovaras de viata.

     M-am simtit, pe de o parte, mica in fata unui munte de muschi, si pe de alta parte importanta pentru ca puteam sa-l fac sa ma asculte. Mi s-a parut o mica minune sa simt cum se misca sub mine un superb exemplar fioros si care isi testa "incarcatura". 

      La final mi-am luat calul in brate, i-am multumit pentru ca nu a fost prea dur cu mine :) si mi-am  promis in gand sa ne revedem. M-a lasat sa il mangai si s-a uitat la mine cu ochiul stang. Negru, mare, bland. 

      O experienta atat de desprinsa din viata!

*va rog sa apreciati limbajul specializat :)