RALUCA MIHĂILĂ

Incepem sa ne cunoastem...mai ales in ceea ce ne ferim sa aratam celor din in jurul nostru, sau cel putin in ceea ce alegem sa nu mai aratam . Fiecare din n oi a triat se ver intre lucrur ile pe care obisnuiam sa le facem si am ajuns amandoi la li sta scurta a obiceiurilor cu care am conchis ca este bine sa m ergem mai departe. Insa istoria este inca alaturi de noi ... nedesprinsa de cotor. Si nu numai ca stim ca ea este acolo, dar stim si di n ce s -a nascut si mai ales, la ce a dat nastere.     Oare deslusirea, asumarea si mai mult decat orice, intelegerea acelora dintre slabiciunile care ne sunt comune drept loc al posibilei suferinte in viitor , ne vor trage aprioric inapoi si ne vor constitui piatra de moara in timp, sau din contra,  va fi locul de unde se va naste increderea aceea care nu se cere rostita pentru ca locuieste in fiecare clipa de aer? Ai in fata ochilor inte r sectia mentala a perspectiv ei celei mai subli me ratari cu completar ea pe n

Barbu Vacarescu. 19 octombrie. ora 7:30. pe distanta de 100 metri se intind fara mila 5 farmacii. 5! si mari! in toate este coada de cate cel putin 3 persoane. si nu e nici final, nici inceput de luna sa zici ca e vremea compensatelor. rezum, poate n-ati inteles: 5 farmacii pe 100 metri dis de dimineata in mijlocul lunii. suntem o tara bolnava. si intretinem boala.

niciodata nu stii cand intra zilele in sac pana afli sub masca indepartarii pe care as fi provocat-o, imi oferi suport in a face ce nu am putut indeplini eu. dupa cum iti spuneam, nu este nevoie sa testez oamenii, isi dau singur masura. respect ce faci acum mai mult decat as respecta mimetismul slabiciunilor mele stiu ca iti voi multumi mai tarziu pentru acest puseu de luciditate ascunsa bine de impulsivitate deja o fac... nu esti de piatra, dar te salveaza duritatea, indiferent de cauza ei. asa ca suntem in siguranta fiecare in navodul sau

doar in momentul in care iti vei pune problema ca ai putea sa intelegi ce am spus ... vei sti ca nu trebuia sa pleci atunci si nu asa! cand iti lipseste constiinta a ceea ce lasi in urma, nu stii cand este cu adevarat momentul sa mai ramai putin si nici un "nu pleca!" nu capata greutatea pe care o are de fapt. dar te-am inteles perfect. ne lipseste timpul ... si ragazul pentru a fi cum suntem de fapt. este posibil ca mostrele condensate de noi sa denatureze putin lucrurile pentru ca devin expresii ale ceea ce adunam intre preludii. m-as bucura sa-ti acorzi timp sa te ridici deasupra starii de jignit-impulsiv te rog sa fii sigur ca ti-am inteles si apreciat clipele de sinceritate, chiar daca am dat cu adevarurile de pamant. la ce bun capul pe umeri daca il folosim numai cand ne convine? daca vor mai fi momente in care simti ca nu ma intelegi, intreaba-ma inainte de a analiza singur...si daca nu poti sa intrebi, reciteste visul si ia-l ca pe ceva ce vine d

aseara am adormit gandindu-ma la ce mi-as dori sa visez, dar somnul m-a luat in primire inainte sa apuc sa-mi dau indicatiile de regie "inchide ochii si lasa-ma pe mine!" mi-a soptit luna. stand prea mult pe ganduri uneori ratam startul. sau finalul. poate ca ar fi bine sa ne externalizam fraiele cateodata si sa ii lasam pe cei care stiu ce fac sa se manifeste in ceea ce noi avem senzatia ca stapanim. diviziunea muncii ii spune. nu pot toti sa faca de toate si foarte bine asa incat propun sa permit lunii sa imi vegheze subconstientul, soarelui sa imi ghideze hatisurile logicii cotidiene si tie sa ma completezi. intrebarea este: ce rol imi revine mie? inainte sa raspund tin sa fac o precizare catre mine insami: uneori este mai greu sa delegi iar tie sa iti ramana dreptul de veto, decat sa faci tu tot. iti spuneam aseara ca whatsapp-ul te lasa sa alegi intre a fi vazut + a vedea si intre a fi incognito fara a vedea. aplicatia nu iti da oglinda cu ajutorul care

We're all just walking each other home.... "become master over yourself, master of your own good qualities...acquire power over your aye and no and learn to hold and withhold them in accordance with your higher aims..." (Nietzsche)

Totul sau nimic. Riscant, ar spune unii. Unii, adica majoritatea. Decat sa ma complac, mai bine ma complic, as spune eu. Te vreau ori nu te vreau. Ma vrei sau nu ma vrei. Care este intrebarea? Taiem ceva la montaj sau ne lasam firi libere, cum ne-am cunoscut?

Imi doresc sa am nevoie de tine. Dar nu am ... imi este pur si simplu de ajuns sa imi doresc sa imi sunt, sa iti esti, sa ii este, sa ne suntem, sa va sunteti, sa ne suntem. Perioadele de post trebuie sa vina firesc, fara sfortare, ambitii ori dorinte oarbe. Trebuie sa imbie la cumpatare, calm, echilibru, aliniere, masura, intelegere si mai presus de orice, cunoastere. Suntem in post. Bem apa multa si ne este un pic dor de mancare. Pana cand corpul se va obisnui cu lipsa si se va adapta. Se va adapta, el oare, la absenta celuilalt? Suntem departe si totusi aproape. Suntem aproape si totusi departe. Suntem? Unde suntem de fapt? Indiferent de CUM ori CAND ori UNDE, important ramane SA fim!

...se subinteleg ochii care nu se vad? Ce prelungeste legatura spirituala cand cea fizica si-a pus calus? Dorinta? Dorul? Speranta? Sau mai degraba imaginatia a ceea ce putea fi? Nu stii niciodata ce va urma, dar poti fi vreodata cu adevarat sigur de ceea ce a fost? De ceea ce este? Nu exista doua realitati identice ... nici macar intre oameni aliniati de o invizibila forta centripeta si adusi impreuna pe aceeasi spirala. Cel mult exista apropieri .... insurubari .... si cresteri impreuna. Exista corp comun. Da. Puncte de frontiera. Intre tine si mine. Intre noi si ei. Intre noi si noi insine. La un moment dat totul cedeaza...furtunul de centrifugare de la masina de spalat, artera femurala, bateria de la ceas, fermoarul de la haina de iarna, becul din sufragerie, dorinta. Iar ce nu cedeaza ramane intr-o dihotomie reprimata. Iubirea cedeaza? Nu si daca exista respect.

caut un cuvant care sa exprime ceea ce simt cand te vad ... si ma refer exact la secunda in care ma uit la tine si tu imi sustii privirea.  atunci, fix atunci se naste un culoar secret. nu stiu cum sa-i spun acelei clipe altfel decat ritm. exista o muzica speciala in acea secunda, o inlantuire de acorduri, un nesfarsit recviem pentru tot ce nu a fost sa fie si o oda a tot ce va urma. este acea secunda in care imi canta gandul. imi canta inima. imi canta sufletul. imi canta mintea.  este o hora diafana a infiniturilor in care se pierd toti "de ce"-ii si toate "oara daca"-urile si incep sa traiasca "acum"-urile. dispar semnele de intrebare, punctele si punct si virgulele, dispare cratima si totul se leaga si capata sens. iti dai seama ca daca ne-am uita zilnic unul la altul am umple lumea de culoarele noastre muzicale? am crea un caleidoscop urias la care am avea acces numai noi. poate de aceea ne este dat sa ne vedem rar ... sa nu priv

ploua cu stropi imensi de ganduri la tine mi s-au aburit geamurile de la condensul facut de ba da si ba nu streasina e plina de roua diminetilor pe care nu le avem ... inca pe tavan vad cateva pete de la infiltratii la incheieturile usilor se simte curentul soaptelor tale mi-e frig...si iti simt mana calda pe spatele meu  "cu mine nu iti va mai fi niciodata rece" sper sa te aud spunandu-mi esti peste tot pentru prima data nu stiu cum o sa fac ce trebuie sa fac

aseara a trecut prin mine fiorul nevoii de ramas bun a fost un traznet care m-a facut tandari pe loc.  si am transmis tandarile mai departe iar azi m-am trezit dupa monologul tau oniric si m-am simtit dintr-o data a nimanui ... fara scop, noima sau dorinta de a face altceva decat sa ma gandesc la ce nu este cu noi inca nu m-am elucidat si nu cred ca voi intelege curand inainte si dupa   asa se imparte o viata in doua simplu si fara drept de apel ca intalnirea noastra ai vulnerabilizat tiparul valabilitatilor...nici un gand negativ pe care il indrept inspre tine nu rezista, nu reuseste sa razbata ori sa se impuna. exista ceva acolo care il neutralizeaza si il transforma intr-un recul ce ma induioseaza ca pe o copila fara scut faci din durere frumos si bland transformi tristetea conjuncturilor in bucuria ridicarii deasupra lor si a intrarii in altceva sa fii, oare, primul om de care sa nu stiu cum sa ma despart? si de care sa simt ca nu tre

nu-ti lasa fericirea sa depinda de ceva ce poti pierde...

am trecut acum vreo ora prin Amzei si la un moment dat am vazut doi tineri care pozau un colt de strada ... m-am apropiat pentru ca oricum drumul meu trecea pe acolo si cand mi-am intors privirea am vazut un omulet al strazii care statea cuminte, fara sa deranjeze pe nimeni, cu o privire blajina cum rar iti este dat sa intalnesti, imbracat saracacios si jerpelit, si care zambea ... zambea la camera. Se simtea, parca, dintr-o data, ne-nebagat in seama si ii placea. Era in centrul atentiei si a facut tot ce i-a stat in putinta muschilor fetei sa isi primeasca oaspetii asa cum se cuvine. iar cei doi il pozau din toate unghiurile, fericiti ca au un obiect de studiu in acest Bucuresti ofertant. dragi experti pasionati de arta urbana si cica, de chipuri, inchideti obiectivul si deschideti ochii! nu totul se imortalizeaza!

Mi s-a pus un nor in gat. Da, nor. Din acela pufos care ineaca prin supra-expunere de lumina. Prefer sa nu stiu decat sa stiu ca nu (poate) Sunt doua feluri de rani..cele care se trateaza iar, in timp, se vindeca, si cele care se lasa neglijent sa faca puroi, apoi sa supureze si in final sa duca la cangrena si eventual la amputare. Si sunt doua feluri de oameni...cei care spun ca incearca si cei care fac. Incercarea trebuie verbalizata intr-un laudatio anticipativ pentru ceva putin posibil a se produce ... trebuie spusa, trebuie bagata in seama la nivel declarativ pentru ca, spre deosebire de actiune, nu o vezi.

evadarea tacuta ...  inainte sa cobor din masina, daca mai tii minte, usa era incuiata ... probabil se incuie automat cand pornesti motorul ...  neputinta si, de fapt, lipsa de dorinta in a-ti da drumul, in a pleca, in a ma desparti de tine, mi-au dat prin acest simbol al incatusarii o stranie senzatie de libertate in captivitate.  pentru un moment viitorul a ramas suspendat intre acum si acum plus inca o clipa si am simtit ca ai decis tu pentru amandoi, ca ai stiut sa ne plasezi  intr-un noi, cei care ne suntem perfect care nu necesita interventie. in visul meu brodat pe loc parea ca nu mai vrei sa imi dai drumul, ca nu mai am nevoie de luciditate, de ratiune, de analiza, de ... impotrivire. parea ca lupta nu se mai lasa dusa parea ca se intampla ce se cerea sa se intample usa incuiata a masinii, aparenta sa intemnitare, tu acolo mi-ati luat simtul raspunderii ... nu mai trebuia sa ma extrag fortat din urna unui prezent dureros de dulce ... ce bucurie sa nu ma

azi am avut un flashback tu vei avea grija de tine de unul singur la fel cum si eu voi avea grija de mine de una singura in timp ce ne traim noi vietile asa, vom sti sa nu ne scapam nici o secunda din ochi ... sa fim atenti la celalalt asa cum setea cere apa sau oboseala odihna: fara sa ne propunem ... pur si simplu sa simtim unul fata de celalalt un asemenea atasament incat sa ne privim mereu cu ingaduinta pentru ceea ce alegem sa facem, o asemenea incredere incat sa nu ne punem niciodata la indoiala si un asemenea respect incat sa intervenim cand vedem ca celalalt nu se mai descurca si risca sa se piarda ... sa ne piarda. da si cand ceva devine neclar sa vorbim despre asta privindu-ne adanc in ochi.

dimineata iti revin in minte cele mai recente ganduri legate de acest moment de zi "faci tu cafeaua azi?" te doare de nu te vezi azvarli pumni in aer, te ratoiesti la aciditatea acestei perioade fara mila, te chinui sincer intr-o schimonoseala demna de fiara incoltita, inghiti acum-ul pe nemestecate si, inevitabil, incepi sa sughiti... ia cu apa, iti zici!   un colt de ochi e napadit de o ploaie sarata de final de vara nu vrei decat sa te afunzi in asternut sa te pierzi in bucla interstelara care va replica acest moment over and over again, pana la finalul universului si sa astepti soneria interfonului care sa te asigure ca lucrurile sunt clare dar ce naiva esti! ce, cine, cum sau cand te asigura cu adevarat de ceva in viata asta? a face lucrurile contrar vointei noastre...ce-i prostia asta? mereu drive-ul de fond il conduce pe cel de forma: gandul care se alege in final si care le domina pe toate celelalte, este cel care isi impune vointa nu exista &qu

unii din noi vorbim pentru a ne auzi vocea altii ... pentru a imbunatati tacerea. oricat ai incerca, nu mai poti sa te desprinzi de priza...umbli numai cu incarcatorul dupa tine pentru ca te lasa bateria de tot incerci sa te tii deschis cat sa comuti pe power saving mode...dar nici macar pentru asta nu ai independenta energetica. sa poti sa te detasezi cand tot ce simti ca trebuie facut este sa ... vibrezi exasperant, sa indraznesti sa pui pasiune cand nu ai nici o garantie, sa fii slab, sa te arunci in gol, sa strangi in brate pana la contopire, sa iubesti ce se cere iubit da, fix asta este momentul in care te iei de guler si iti spui: revino-ti! si apoi ia-o de la capat la fel! cand ar trebui sa fie teama mai mare? cand ne apropiem de raspunsuri sau cand ne indepartam de intrebare?

Si totusi, daca ar vrea O, daca ar vrea sa-mi dea ce nu-i cer inca... I.Minulescu

chircita in mine si urland surd ard cum n-am mai ars demult. ma lupt cu ceea ce incep sa simt...si imi pregatesc armele. am destule...insa au ramas neascutite de la ultimul duel asa incat acum imi subrezesc apararea. stau toti incolonati, fata in fata  -tabara 1: Moralitatea, Etica, Imaginatia, Verticalitatea, Luciditatea, Stoicismul, Nevoia, Realul, Obiectivitatea, Reprimarea, Asceza, Autoasumarea, Lumina  -tabara 2: Emotia, Irealitatea, Dorul, Dorinta, Pasiunea, Imoralitatea, Subiectivitatea, Nestapanirea, Patima, Sentimentul, Intunericul, Instinctul. Inca indecis, Curajul sta pe margine. Se va alatura primei tabere care va avea nevoie de intariri si pe care o va duce la victoria finala. si intre toti troneaza Adevarul. isi ia un pahar cu apa, se uita prin el la lumina lunii, isi drege vocea, se ridica, inchide ochii si spune: "sa va aud!"

lucrurile...posesiunile de zi cu zi...micile dependente care ne tin captive lumii lor de necuvantatoare fara suflet ... ce pierdem la fiecare banut dat pe un lucru pe care in cinci minute il punem in raft intru uitare? cu ce platim de fapt revendicarea dreptului de a-l avea? platim de trei ori: platim timpul petrecut pentru a face banii cu care platim, platim timpul pe care n-il amanetam pentru a ne bucura iluzoriu de pe urma utilizarii lui si platim cu bani. mi-e dor de oamenii care se au. sa discutam acum despre un egoism celebru: dorinta de a dispune de cel pentru care nutresti un sentiment puternic. dorinta de a-l avea langa tine oricand, de a-l putea suna cand simti nevoia, de a-i vorbi la orice ora din zi si din noapte. este aceasta disponibilitate insemnul unei libertati in numele careia poti face orice iti doresti? sau mai degraba, vorbim despre o incatusare mental-emotionala care iti transforma dorintele in false nevoi?  senzatia lipsei, privarea

violenta verbala exista pentru ca cineva sta sa o asculte violenta fizica ... pentru ca cineva o incaseaza violenta mentala ... pentru ca cineva prefera colivia, libertatii violenta intima ....pentru ca celalalt se afunda in nesiguranta si victimizare abuzul ca exercitare a fortei apare doar ca urmare a certificarii unei forme de putere, de supermatie asupra a. puterea deschide drumul catre dominare...si de la dominare la manifestarea ei in forma agresiva exista un pas mic: cel al desprinderii de umilinta.

la nivelul meu de 1.58 metri, ori de cate ori am de luat o carte dintr-un raft imposibil de sus, de apucat un borcan dintr-un supermarket dezvoltat pe inaltime, de apasat un buton suspendat la doua capete mai sus de al meu, ori de prins o creanga de care altii trebuie sa se fereasca, aplecandu-se, ma gandesc la utilitatea unui barbat. si apoi la utilitatea unui scaun. diferenta intre cele doua: gestul oferirii.

"viitorul suna bine" ... ce expresie tampita! si naiva... trecutul ... lasa-l, de acolo vii, n-ai ce-i mai face; si oricum il ai in tine. "cum iti suna acum -ul?" ar trebui sa fie intrebarea la care sa cauti raspuns

pe inserat, intr-o capitala europeana se pregateste sa plece la cocktail-ul unde si-a confirmat prezenta ... ar prefera sa sune sa anuleze, dar nu-i sta in fire sa arate lumii ca se poate razgandi...asa incat isi verifica poseta, se uita o ultima data in oglinda si iese pe usa. merge pe jos...e micuta, agila si rapida, asa incat nu are nevoie de masina pentru a ajunge din punctul A in punctul B.  cel putin nu cat sa asume un CASCO anual pe care il poate reinvesti in carti, concerte, iesiri... acum este un pic mai dificil sa mearga in ritmu-i caracteristic pentru ca are tocuri de 15 centimetri ... 20% din inaltimea piciorului ei.  se gandeste o secunda "de ce m-am imbracat asa? sa atrag atentia?" si apoi rezuma "asa cerea rochia, tocuri cui". isi zambeste siesi, ingaduitor, pentru modalitatea de a evita raspunsul. ah, mama ei de piatra cubica...sa fie asta a cincea pereche de pantofi la care tocurile se distrug in primele zece minute de purtat e fri

Imi doresc sa am miros de gust. Imi doresc sa miros galben sa am un gust verde sa inteleg maro sa aud griul cu toate nuantele lui care fac viata calduta sa multumesc albului si negrului pentru ca separa apele si o pastreaza reala sa ma spal zilnic in rosu aprins sa ma duelez cu bordeaux-ul sa aduc la limita albastrul cerului sa fiu portocaliu cand m-am plictisit de azur... nu vi se pare ca natura a sistat nemilos dreptul de imixtiune al unui simt in altul? cum ar fi sa simtim ... totul, deodata? 

oamenii care inseamna ceva pentru mine sunt printre primii pe care ii pun pe fuga ... unii, insa, foarte putini, sunt inca aici... cumva, nu ma supar pe ei pentru neascultare pentru ca au inteles sa imi ofere ceea ce eu nu stiu sa le cer.

ca atunci cand ai o inima, un cap si restul corpului este un angrenaj complex de roti dintate care concura la functionarea pefecta a celor doi centri decizionali. ca atunci cand ai doua sabii in aceeasi teaca ca atunci cand nu (te) intelegi in ceea ce faci, vrei, spui, gandesti. ca atunci cand reusesti din inertie. dddzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz (scurtcircuit) ca atunci cand iti amintesti de tine ... ca faci, ca vrei, ca spui, ca gandesti. ca atunci cand incepi sa reusesti constient. ca atunci cand sabiile fac echipa iar teaca ramane un simbol spatial si nimic mai mult ... cand in loc sa se lupte intre ele, invata una de la alta, comunica, se intrepatrund, se completeaza si isi estompeaza neajunsurile. ca atunci cand rotile dintate preiau controlul, iar recuzita fura prim-planul cat timp centrii decizionali iau o pauza pentru a-si alinia versiunile...au inteles ca daca se dueleaza se distrug, iar daca pot conlucra...wow! 

Ce usor este sa spui "hai sa nu ne mintim niciodata!" Aproape ca te crezi spunand-o, asa, senin si cu incredere ca iti vei respecta indemnul. Macar pentru a proteja si tot scapi un mic neadevar inocent... Daca iti propui sa nu minti, atunci faci exact asta ori de cate ori ai putea alege varianta mai comoda. Punct.