noi cu noi
azi am cazut. toti cadem, mai devreme sau mai tarziu. chit ca se intampla la sanius, la ski sau in casa, toti ne facem tandari la un moment dat. unii cad cu gratie. eu am cazut ca o mamaliga lipsita de echilibru fix in mijlocul unei intersectii ultra circulate de la Universitate. sau, cel putin, asa m-am vazut eu cu ochii mintii stiti secunda aia in care simti ca ai calcat stramb si anticipezi caderea pe care deja nu o mai poti controla, poti cel mult sa faci o cruce cu limba si sa te rogi sa nu ajungi tumefiat? ei bine, am trait o astfel de clipa inegalabila in timp ce imi pregateam aterizarea cu moaca in mijlocul capacului unei guri de canal. brusc m-am trezit pe jos, cu plasa de cumparaturi ajunsa prin vreun loc nestiut si nelaindemana mie, cu ochelarii de soare zburati de pe nas, cu privirea in pamant - la propriu - cu picioare chircite sub impactul cazaturii si cu senzatia dezabuzata de tipul "nu, nu s-a intamplat asta". si stau acolo, nu ma pot misca. nu