(ne)intelegeri privite

incep sa cred ca lumea a fost creata de Dumnezeu sa fie suspicioasa

si neincrederea forma prin care aratam ca nu suntem siguri chiar de noi

exista patru tipologii de suspiciuni, cred eu:

- suspiciunea care crezi ca planeaza asupra ta, in conditiile in care te si simti cu musca pe caciula. Pe scurt, ai facut ceva vinovat si ai impresia ca toata lumea a sesizat asta si te priveste ciudat. Vezi peste tot numai ochi acuzatori.

- suspiciunea care vezi ca planeaza asupra ta dupa ce tocmai ai lansat in jur - intentionat sau nu - toate motivele sa nasti semne de intrebare. Cu alte cuvinte, nu ai facut nimic, dar vrei sa se vorbeasca putin despre tine asa ca nu-ti ramane decat sa atati.

- suspiciunea care nici nu-ti puneai problema ca ar exista si pe care o primesti ca un bobarnac peste fata la un moment datcand totul devine o nedumerire. Cu alte cuvinte, "am facut ce?!"

- suspiciunea care esti sigur ca nu exista, si iti convine, desi stii ca o meriti. Adica esti "vinovat", dar ce bine ca stii sa te ascunzi!

de dragul discutiei as putea polemiza si as putea incerca sa speculez pe marginea pro-urilor si contra-urilor pentru fiecare din cazurile de mai sus.

de fapt am si facut-o

e un exercitiu bun pentru a vedea cum poate functiona mintea omului

concluzia a fost de fiecare data: e mare lucru sa fii impacat cu tine insuti!
atat de mare lucru incat devine esential precum aerul pe care il respiri.