precedent

pe de o parte, cred ca oamenii nu se schimba, ci devin mai mult aceiasi
pe de alta parte, cred ca "daca se intampla o data, sansele sa se repete sunt imense"

ce faci atunci cand vrei sa crezi ca nu se va mai intampla?
cat te poti amagi ca a fost o eroare, ca nu ai vazut bine, ca "a fost doar o data"?
(cu atat mai mult cu cat vezi ca nici nu e)

concluziile mele pana acum au fost contradictorii, in sensul in care nu prea stiam in ce aveam sa cred pana la urma.
rezolutiile s-au duelat mereu cot la cot
cred ca ce impingea verdictul in directia "s-a intamplat doar o data" a fost perpetuul sentiment ca ar putea sa nu se mai intample ... NU ca nu se va  intampla, NU ca se va intampla.
cu alte cuvinte, ca exista acolo un potential de inactivare a ceea ce nu trebuia sa existe

dar ce faci in fata celor care nu isi apreciaza potentialul, si implicit, te ignora cu nonsalanta si pe tine?
ce faci in fata celui care se poarta precum omul sanatos pentru care boala este un concept SF?

in fact ... you never know!

foto: Henri Matisse, View of Notre Dame