pentru ca pur si simplu

incep sa cred ca e cazul sa imi asum ca nu am de ce sa ma mai gandesc la fericire in termenii clasici.
care sunt termenii clasici?
habar n-am.
nu mai stiu.
conteaza?
clasic e ce zic eu.
si de fapt sa nu ma mai gandesc la ea deloc.
da, ar fi mai bine.
si sa ma preocup mai degraba de motivul pentru care cresc frunzele, trec norii si grijile, nu ne ajunge timpul, se nasc puii vii, se tocesc tocurile de la pantof, miroase lemnul ars si ai alunita aia care imi incalzeste ochii.
ba nu, fara ultima. fara alunita.
ar fi mai util.
mai practic.
mai aproape de ceva ce pot atinge cu inima, fizicul sau mintea.

mi-e bine cu alegerile pe care le fac, vad lucrurile cu calm, si mi-e cu nesat despre viitorul nostru.
parca nu imi incap, asa, in piele, la gandul ca ne vom ramane aproape, in ciuda prezentului abscons.

jumatati
concentricitati ale unor cercuri care s-au cautat demult.
forte aparent opuse
sau aparent la fel?
of! nici macar aparenta nu mai este ce era... s-a redefinit si s-a transformat fara preaviz in "fondul problemei".

plang
ma curat de tot ce se cerea trecut prin filtrul ochilor mei umezi.
ce bine!
pentru ca apoi o sa raman eu.
mai eu decat eram inainte.

cine sunt eu?
sunt eu?

"eu"... ce cuvant egoist!
dar fara "eu" nu pot continua cu tu, el/ea, noi, voi, ei/ele ...
fara "eu" nu exista continuare si e ca si cum povestea incepe degeaba.
iar povestea lui "eu" al meu nu va fi degeaba si va avea un "tu" langa.
pe acel "tu" cu alunita care imi incalzeste ochii.

o sa tac acum si o sa ma concentrez din nou pe lucruri importante, practice: de ce ghinda nu sare etape ca sa fie steja a doua zi?

Barrier | Amber Goldhammer