Degustarea nonsalanta a vietii

    Nu am avut niciodata nici pornirea, nici curiozitatea, nici dorinta, nici motivul pentru a-i urmari pe cei din jurul meu in stilul paparazzi. Nu flagrant sau prin stiinta lor, cel putin :). Astazi am facut-o in timpul celor patru-cinci ore petrecute pe trenul Bucuresti-Brasov (si aceasta nu pentru ca trenul o ia, mai nou prin Cluj, ci doar pentru ca are placerea de a-si obliga calatorii sa admire Valea Prahovei pentru aproximativ trei ore).

    Asadar, cum spuneam, astazi un personaj fascinant prin naturalete, dezinvoltura si firesc mi-a captat privirile pe tot parcursul drumului (exceptie - pauzele de somn). Femeia la care fac referire reprezinta cea mai buna reclama pe care am vazut-o vreodata difuzata la TV sau aparuta in presa scrisa (eu fiind, istoric vorbind, pasionata intr-ale cioco-fascinatiilor din lumea intreaga si deci avand niste criterii clar definite pentru analize pe acest sector alimentar :D) pentru orice tip de ciocolata vanduta pe piata sub forma de baton individual. Timp de aproximativ patru ore (cat am reusit s-o urmaresc) domnisoara in cauza a savurat vreo 10-15 batoane de Snickers, dar cu toata seriozitatea, n-ati avut onoarea de a vedea prin ce procedeu a facut acest lucru, absolut delicios pentru orice privitor.

    Primul lucru care se intampla era sa o admire si analizeze ambalajul – citea (de fiecare data cu acelasi interes si cu aceeasi dedicatie) instructiunile de folosire (desi era mai mult decat evident ca nu exista vreo particica al acestui eveniment culinar care sa ii fi fost vreodata straina. Parea sa se fi nascut pentru a admira, respectiv pentru a degusta acest aliment surogat datator de energie. Asadar citea fervent fiecare cuvintel scris pe ambalaj apoi ca si cum ar fi zis “O, suna bine! Hai sa testam prospectul!” ca intr-un ritual il desfacea incet, parca pentru a nu-l rupe altfel decat pe marginile prevazute cu adeziv. O delicatete dezarmanta pana la urma, daca stai sa te uiti in jur la repezitii care ne inconjoara , si care m-a facut sa realizez ca poate pentru unii oameni ambalajele au suflet. Apoi era indepartat foarte gentil astfel ca batonul de ciocolata sa iasa treptat la iveala. De fiecare data din cele 10-15 ori cand zarea minunea (=varful batonului) surprinderea in prima faza, apoi fericirea care ii inunda chipul, ochii mari puneau stapanire pe intreaga ei fiinta. Avea tot ce isi dorea si incarcatura momentului era deplina. Apoi incepea foarte discret si gratios sa atinga subtil bastonul (intr-un fel de tatonare) fara insa a musca. Doar dupa ce cumva apropierea se va fi finalizat, avea loc si inevitabilul: incepea devorarea parteneului ei de calatorie prin viata. Devorarea in sine nu presupunea nimic din brutalul sau ferocitatea implicata de termen in sine. Ci din contra – o galanterie si o gentilete aparte de luare in primire a bucatelelor savuroase. In aceste conditii va asigur ca pentru orice Snickers, Bounty, MilkyWay, Mars etc., a fi mancat ASTFEL nu ar putea fi decat o onoare deosebita. Practic aceasta reprezinta (pentru baton) ratiunea si scopul sale in “viata”. Fiecare bucatica noua de ciocolata ii insenina chipul, o bucura, o ajuta sa se afiseze lumii din jur drept impacata cu tot ce exista si mai presus de toate, cu ea insasi. Mestecatul propriu-zis era de fapt o miscare cumva circulara a mandibulei – parca nu ar fi apelat la forta folosind dantura ci mai degraba i-ar fi dat ragaz ciocolatei sa se piarda in neant (=sa se topeasca) treptat si firesc. Femeia privea in gol in timp ce se delecta furibund cu senzatiile tari. Savura in mod clar momentul. Incet – incetisor. Cu tandrete. Fiecare eliminare din starea de baton de ciocolata a batoanelor de ciocolata (daca pot exprima lucrurile asa) era un regal in sine. Orice PR-ist redutabil ar putea fi coplesit de rusine la vederea unei astfel de competitii debordante. Felul indubitabil unicat al modalitatii acestei femei de a absorbi in propriul sine un aliment delicios te face sa crezi cu atat mai mult in dictonul “nu traim pentru a manca ci mancam pentru a trai” cu adaugarea finala a cuvantului (daca se permite) “gustul”.

    Cand am coborat din tren primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi cumpar un baton Snickers. Impactul “mediatic” a functionat. Insa recunosc faptul ca nu am absolut deloc constiinta momentului in care l-am mancat. Cred ca nici nu mi-am dat seama…si eu care sustin ca imi place ciocolata… Nu am invatat, se pare, nimic din ce am vazut in acele 4 ore initiatice.

    Dar nici nu sunt adepta totemurilor a caror efemeritate sta in cheful de a hali niste zahar.