RALUCA MIHĂILĂ

"Be careful of what you're thinking of someone about whom you're probably wrong" "Loneliness is an art form". "Never underestimate the capacity of other people to let you down!"

    Imaginati-va cum ar suna imnul tarii cantat de niste sindicalisti din oricare din tarile de mai jos (am ales sa nu traduc "liber" niste cuvinte solemne:D). Parca la noi se potriveste mai bine. De fiecare data. Ca si cand mesajul imnului nostru trece neobservat in secunda imediat urmatoare rostirii, inca (si mai ales) de la primul vers.     Parca penibilitatea de a cere salarii si drepturi pe ritmuri de imn national ar fi prea mare in cazul Belgiei sau a Marii Britanii dar la noi nu, la noi parca suna firesc. Atat de firesc incat versurile noastre ar fi mai corect numite “imnul celor care repeta mecanic si (mai ales) in vremuri de restriste cuvinte voit impresionabile cu iz de revendicari”.     Parca, totusi, ar fi mai potrivite niste legi clare pentru solutionarea situatiei salariale de fata, nu “cantarea Romaniei” in strada … desi cand iti ajunge drama la os parca nu mai e loc de "asa nu"...     E trist oricum…nu trist, dramatic, crunt, revoltator, descuraja

pentru un set de ISO 9001, ISO 14001, HACCP etc. in sfera eticii comportamentale. cine se baga?

    Incepe ca pana si oamenii cu adevarat rai sau cei bucurosi sau tristi in mod real sa nu mai fie de gasit. Sau cei constipati, sau cei fericiti, sau cei suparati pe viata sau pe cineva din viata lor.     Peste tot masti, masti, masti.     Deshumarea trairilor interioare sincere incepe sa devina ilicita.     Singurii care sunt dedicati propriei cauze raman marlanii, mitocanii si nesimtitii. Iar prostii nu au nici o vina ca nu stiu ca exista optiunea mastii.

     Doua extreme.     Egoismul si atentia dedicata in mod prioritar propriei persoane sunt bunurile cele mai de pret ale egocentricului.     Dorinta de a face bine sau de a vedea bine in jur este bunul cel mai de pret al altruistului.     Extremele se atrag.     Si castiga doar unul dintre personaje, doar pentru ca este el insusi.     Celalalt pierde din exact acelasi motiv.     Este un joc de suma zero dat de natura (umana). Fiecare dintre noi, cel putin in primele secunde de interactiune cu un inamic tine la el insusi si la suma experientelor acumulate considerand ca nu a trait degeaba pana atunci.     Intalnirea a doi egoisti face ca ne-satietatea fata de propria persoana sa capete noi si noi limite si valente. Si mai conduce si la progres tehnologic - un progres emotional ar fi imposibil pentru ca nu exista materie prima incipienta.     Pe de alta parte, intalnirea a doi altruisti face ca orice tip de progres interuman (sau de alta natura) sa fie exclus din planurile de viitor

    "Cred ca cei de langa mine dezvolta mereu legaturi, ca prietenia sau dragostea, dar limitarile umane le conduc mereu la complicatii urate...obligatii, daruire..."     " - Why should I pretend I'm happy?       - Because you just do it, to fit in".     "I've lived in darkness a long time. Over the years my eyes adjusted, until the dark became my world and I could see."

Rudyard Kipling – „Dacă” Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor, Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor, Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând, Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept, Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept, Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci, Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel, Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel, Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită, Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt, De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită, Dacă poţi strânge toate câştigurile tale Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa, Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale Fără să spui o vorbă de neizbânda ta, Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui Să te slujească încă peste puterea lor

Foarte ciudata senzatie ... sa-ti vezi viata in degradé Cum o fi? Si cum ar fi?

Pentru atunci si pentru cei care vad in mediocritate si obisnuinta o indestulatoare insuficienta. Parca normalitatea plictiseste...pana cand (re)devine dorinta cea mai de pret.     Oamenii deştepţi sunt cei mai vulnerabili, pot săvârşi cele mai mari prostii, probabil datorită poftei de experimente noi, in discordanţă totală cu raţiunea si principiile. Unora, pur şi simplu, nu ne place soarele in viaţă, găsim oricând un butoi cu mocirla pe care să-l aruncam deasupra noastră pentru a strica voit atmosfera prea calda. Ne plictisim repede, acceleram si deceleram ritmul respiraţiei in funcţie de fantasmele care apar dupa primul colţ de stradă.     Ne înghesuim la cozi scrutând ce se află dincolo de pielea celor care aşteaptă. La un rând de opt persoane, la casa nr. 49 din Carrefour, şase aşteaptă liniştiţi, pradă diverselor gânduri cotidiene si lipsite de culoare, despre detergentul si biscuiţii din coş sau plata impozitelor. A şaptea persoană înghesuie produsele in sacoşe, plăteşte

    Mic, mic, mic. Aplomb autodistructiv. Viitor incert. Si compromis. Ambitie si idealuri de viata inutile in raport cu trecutul. Mic, mic, mica. Moralitate indoielnica. Etica dezbatuta fata in fata cu sinele si batalii prezente si viitoare care nu vor mai fi vreodata castigate. Vis de nefiinta. De disparitie subita catre himere innecate in adevarul insuportabil. Hop-uri de netrecut, de neindurat, de neschimbat, de neinteles, fara nici o justificare. Bantuita. Rascoliri. Credibilitate stirbita. Constiinta faramata care este treaza degeaba. Cioburi in suflet, ochi, creier, vene. Cioburi in oglinda care te "cadoriseste" cu un blestem inainte de a pleca din casa in fiecare dimineata. Si cioburi in aceeasi oglinda care te primeste cu " de ce mai traiesti?" cand te intorci acasa in coltul tau de lume. Un colt care te respinge prin faptul ca este locuit chiar de tine. Zi de zi. Dezamagiri peste tot. Si mult balast ca forma de dainuire a tuturor ambitiilor s

"Fecare din noi trecem prin experiente diferite. De ce sa comunicam la fel?" (Oferta promotionala nu are importanta - aici).

Fata in fata cu fericirea...trac.

Europa vazuta din perspectiva SUA  Europa din perspectiva Frantei Europa vazuta din perspectiva Germaniei Europa din perspectiva Italiei Europa din perspectiva Bulgariei Europa din perspectiva Marii Britanii Europa din perspectiva homosexualilor Cipru inot sursa:  http://alphadesigner.com/project-mapping-stereotypes.html

    De ce nu? Un task periodic - relevant prin parcurgerea chestionarului in momente care acopera plaja zilelor de la acalmie sau fericire deliranta pana la exasperare sau frica. Chestionarul lui PROUST 1. Principala trăsătură a caracterului meu. 2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat  3. Calitatea pe care o prefer la o femeie 4. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei 5. Principalul meu defect 6. Ocupaţia mea preferată  7. Visul meu de fericire 8. Care ar fi cea mai mare nefericire a mea 9.Ce-aţi vrea să fiţi?  10. Ţara în care-aş vrea să trăiesc  11. Culoarea preferată  12. Floarea preferată  13. Pasărea preferată  14. Prozatorii mei preferaţi   15. Poeţii mei preferaţi  16. Eroul meu preferat 17. Eroina mea preferata 18. Compozitorii preferaţi  19. Pictorii preferaţi  20. Eroii din viaţa reală  21. Eroinele din istorie  22. Băutura şi mâncarea preferate 23. Numele preferat   24. Ce detest cel mai mult 25. Personajele

    Un domn, la intrarea intr-un supermarket, probabil din dorinta de a evita aglomeratia si a economisi timp, s-a adresat casieritei:     - Buna ziua, fiti amabila, miere gasesc la dumneavoastra?     - Da.     - La borcane mari?     - La gemuri.

    Doar 0,1% din ADN-ul uman determina unicitatea si personalitatea marcanta a fiecaruia dintre noi. Doar 0,1% din infinitul care se deruleaza in noi ne confera acea nota de deosebit la care tinem, pe care ne-o asumam cu mandrie sau rusine si pe care, chiar daca doar in fata noastra dar mai cu seama in fata celorlalti, o recunoastem a fi numai si numai a noastra.         Cu ea si prin ea putem face oamenii sa zambeasca, de ce nu sa rada in hohote, ii putem face sa planga, putem distruge vieti, putem plamadi unele noi, putem face oameni fericiti si putem sa ne lasam fericiti de cei care aleg asta pentru noi si pe care cu bucurie ii lasam sa aleaga asta.     Putem cladi pana la urma propria viata si a celui care "face diferenta" pe esafodul a, de data aceasta, doua bucatele unite.     Pentru si cu aceasta bucatica din noi insine suntem in stare sa mutam muntii din loc daca exact aceasta farama ne convinge ca merita sa o facem.        Nu e totusi fantastic? 

    Ce lege a firii nescrisa, nefireasca si trista sa tinzi spre indiferenta vizavi de lucrurile care iti devin subit accesibile!     Sau pe masura ce distanta intre locul unde te afli si cel in care doresti sa ajungi se scurteaza pana la anulare, sa incepi sa intarzii... Am intrat in Biserica Neagra pentru prima data la 26 de ani dupa tot atatia de ani de Brasov si in al patrulea an de perindat zilnic prin fata ei. Am vazut Gradina Botanica in al doilea an de stat la doi pasi de ea si la sase ani de Bucuresti. Am vazut Muzeul National de Arta in al treilea an de stat la doi pasi de el si la al noualea an de stat in Bucuresti. Am inceput sa uit parca de existenta parcului Cismigiu imediat ce a devenit un obiectiv la un pas departare. Am inceput sa pretuiesc timpul pe masura ce contractia lui risca sa devina tot mai evidenta. Si aceasta mea culpa personala ar putea continua ...     Accesibilitatea oare taie din interes? Ce prostie ar fi sa fie adevarat! Nu? Ar insemna sa

Rezonam cu realitatea: Fie tu simti si el nu simte. Fie el simte si tu nu simti. Fie tu simti dar el simte mai putin. Fie el simte dar tu simti mai putin. Negam acum. Si inmultim cu doi daca negam negarea prin impregnarea in celalalt. Fie tu simti dar nu vrei sa simti si el nu simte. Fie tu simti dar ai vrea sa simta si el si el nu simte. Fie el simte si nu vrea sa simta si tu nu simti. Fie el simte dar ar vrea sa simti si tu si tu nu simti. Fie tu simti dar nu vrei sa simti si el simte mai putin.Fie tu simti dar ai vrea sa simta si el si el simte oricum mai putin. Fie el simte si nu vrea sa simta si tu simti mai putin.Fie el simte dar ar vrea sa simti si tu si tu simti oricum mai putin. Modul conditional optativ. Am vrea sa acum: Fie tu ai vrea sa simti si el nu simte. Fie el ar vrea sa simta si tu nu simti. Fie tu ai vrea sa simti mai putin si el simte oricum mai putin. Fie el ar vrea sa simta mai putin si tu simti oricum mai putin. Mai sunt dou

    Se spune adesea, mai ales in lumea afacerilor dar extrapolat deseori in toate domeniile vietii, ca a nu face o alegere e mai rau decat a face alegerea gresita.     Cred ca sunt momente in care a nu face o alegere intre doua posibile variante este, sau poate fi , cea mai buna alegere. Pana la urma orice actiune defineste practic o alegere implicita. Nu vad cum s-ar defini inactiunea per se, intrucat nu pot vedea in ea decat o actiune desfasurata in alt sens decat in cel al unei actiuni previzibile celorlalti.

"You can't shake hands with a clenched fist"

    Cand faci pe curajosul din slabiciune este ca si cum ti-ai calca singur pe cap. Este contorsionismul extrem. Procesul in sine nu implica nici un dram de durere ci doar sfortarea de a face mastile sa-ti stea lipite de propriul chip si pe propriul corp numai pentru ca nu ai reusit sa-ti faci educatia de victima inainte de a pasi intre oameni.  Ce sa-i faci, ai ratat startul asa ca trebuie sa te descurci din momentul in care ai constientizat acest lucru. Recuperezi. Precum suferinzii de osteopsatiroza, doar sustinut de chingile care iti mentin echilibrul si preintampina accidentele poti sa te manifesti altfel decat un biet paraplegic a carui functie locomotorie i-a fost suprimata de sorti. Dar din nou, procesul nu implica durere.     Asadar se iau mai multe masti, cate una pentru fiecare bucata-emotie care se doreste a fi suprimata si se pozitioneaza incepand cu zona ochilor si pana la...Da, deci se porneste din zona ochilor si se continua...Asadar incepand cu zona ochilor

We scream to avoid suffering and silence. And suffer in silence for not to scream. Prefer scandalul :) Este si motivul pentru care nu exista an fara weekend-uri la munte. Nicaieri nu te loveste hidosenia supla a ecoului unui urlat mai tare ca acolo. Asta, bineinteles, daca nu vei fi uitat deja pana acolo ca lumea comporta si aspecte negative :)

    In periplul matinal care presupune lectura diverselor reviste insirate in baie si care ar putea inlocui cu succes reclama la TranzActiv cu "Tu cate noutati reusesti sa afli in fiecare dimineata?" am dat peste un articol mai mult sau mai putin interesant cu privire la oamenii perfectionisti si "metehnele" lor. Voi reda mai jos doar niste extrase dintr-un articol al dnului Mugur Ciumageanu, psihoterapeut, dar incercand sa evit scoaterea lor din context pentru a nu se pierde ideile de fond.     Asadar:     "Cat de perfect ar trebui sa fie acest articol despre perfectiune? Claritate a ideilor? Da. Exprimare succinta? Da. Inspiratie? Da.Gramatica? Evident.     In cautarea acelei vibratii, a acelui unic moment de epifanie in care totul pare un intreg, deja m-am pierdut in anxietati. Aman scrierea acestor randuri de cateva zile tocmai pentru ca ma tem ca nu o sa iasa decat un ciot, o ebosa a ceea ce se prefigureaza sa fie un eseu rotund, complet, care ci

    Trac, emotie, nesiguranta, fierbanteala in obraji, timorare, ganduri alandala, imponderabilitate, scremere, naduf, stare febrila, frisoane, tremuraturi interioare, suflet expus din lipsa de platosa, indoiala, ezitare, neliniste, stare de asediu, zapuseala neurologica, grimase, intimidare, frica de animale de prada, custi fara zavor si aparare, agorafobie, claustrofobie, rictus.      Examenele vietii. Extemporalul unei stari de asediu.     Intalnirea cu oamenii. Invitatie la un sotron fara chenare schitate.     Secolul XXI.