RALUCA MIHĂILĂ

din anumite puncte de vedere, nimic mai nociv decat surogatele. nu fac decat sa te amageasca in credinta ca ai parte de original, cu marele risc de a nu-l mai recunoaste atunci cand iti apare in fata ochilor. cumplita minciuna antropologic setata in gena umana si ascunsa sub umbrela lui "totul se educa". exista momente in viata in care treci dintr-o stare de agregare in alta. a nu se intelege ca te schimbi, ci doar ca devii mai mult acelasi. si cel aparent nou, care alege de buna voie sa lase in urma un alt stil de viata, rememoreaza periodic, ca si cum s-ar intampla aievea, franturi din "alter-ego" ca si cum isi doreste sa ii permita sa mijeasca putin in prezentul din care a fost expulzat. ca si cum deschizi fereastra in speranta ca cine asteapta la usa va cauta, la un moment dat, alternative pentru a te patrunde. ca si cum visezi la ceva ce ai decis (argumentat) sa nu-ti doresti. ca si cum nu te asculti pe tine. ca si cum iti lasi capul sa isi faca...

Ieri a plouat. Dar nu oricum, ci in stilul "in doua secunde sub umbrela te uzi"-plouat. Mergeam pe strada si de la o secunda la alta a inceput sa toarne, eu fiind la o distanta de aproximativ doua sute de metri de casa. Nu a durat mai mult de un minut pentru a simti cum ploaia a patruns prin cizme, fusta, ciorapi, haina, bluza, tot; mergeam, practic, prin apa, fiecare pas transformandu-se intr-o clampaiala enervanta. Din cauza vantului si a unei spite desprinse in prealabil, umbrela s-a rupt asa ca o tineam deschisa mai mult de forma. Am renuntat insa la ideea, poate, fireasca, de a ma adaposti pana se va  mai linisti "viitura" pentru ca nu am considerat ca are sens sa stau degeaba in ploaie si frig riscand o raceala de toata frumusetea. Incepand cu momentul in care am simtit ploaia pe tot corpul iar fusta, sub greutatea apei de care era imbibata, aproape ma impiedica sa inaintez si chiar ameninta sa cada de pe mine :), m-a napadit un puternic sentiment de impacar...

pentru momentele in care tu insuti nu iti esti o ancora suficienta, ca nu poti fi 24/7, nu?, cum faci sa iti umpli mai bine programul de socoteli cu viata: te ancorezi in lucrurile care par stabile, in natura care nu piere, intr-un om in care ai incredere sau intr-unul proaspat cunoscut? Ce te face sa mergi mai departe, previzibilul, sentimentul de siguranta sau noul?

culorile pot lua nastere in cele mai ciudate ipostaze alb-negru

"dont speak unless you can improve on silence"

autosugestia existentei a cel putin a unui argument coerent si veridic pentru o actiune duce la desarvasire unele dintre cele mai stupide fapte. Doar pentru ca se aplica principiul "am o justificare".

reality isn't a particular good guide for human happiness choose your frame of reference and the perceived value and, therefore, the actual value is completely transformed.  this is what should be done if someone has to take a huge bottle of 100 pills: give them 60 blue pills and 40 red pills and tell them to take the blue ones first. the chance for people to get to the end is much greater when there is a milestone somewhere in the middle. once you have a very, very large budget, you actually look for expensive things to spend it on. what is wrong with placebo pills? they are the perfect pills: they do not cost any money, they make an incredible work, they do not have side effect and if they do, they are imaginary anyway so you can ignore them if something's worth guarding then it's something worth stealing. when you want people to become curious about something they think they don't like, pay guards and specifically tell them to not guard it very ...

      (Poate) primul lucru pe care l-as face ar fi sa infiintez o comisie interdisciplinara pe care as denumi-o "ALTERNATIVE. Mostra gratuita" alcatuita din cate doi psihologi, fizicieni, economisti, constructori, chimisti, matematicieni, PR-isti, IT-isti, doctori, ingineri tehnici. Rolul acestei comisii ar fi ca la fiecare initiativa legislativa facuta in parlament, respectiv la fiecare problema stringenta si fara aparenta solutie sa detaseze in tara un echipaj local (preexistent in fiecare judet si format dintr-o echipa din cate un profesionist din categoriile amintite mai sus) care sa monitorizeze timp de 72 de ore reactiile si feedback-urile la intrebarea "ce credeti ca trebuie facut pentru ....?" ale pacientilor internati in spitalele de psihiatrie din tara. As centraliza datele, as cere analiza lor de catre expertii amintiti si as trage concluziile.        Daca intr-un an nu ar veni din teritoriu nici o solutie alternativa...

...si ramai acolo cu privirea (cu grija sa nu te-mpiedici de viata)

cred (si) in oamenii care nu cred in nimic pentru ca desi par a nu avea motive sa nimic , totusi mereu ceva. asa cum nu intotdeauna stiu cum dar cel putin stiu ca de un de-aia.

      Imi plac oamenii care nu stiu ce vor de la viata dintr-un singur motiv: au o mimica ce transmite efort neuronal. Sunt oameni pe care ii prinzi in procesul intens si crunt al gandirii* (ce poate fi mai dur, cateodata, decat sa iei o decizie?), ii prinzi intr-un intermezzo al vietii lor care incearca sa le defineasca si apoi sa le confirme constantele in viata, sa le ancoreze fiinta de un tel.  "vreau sa stiu ce caut in viata mea" "vreau sa stiu ce imi pot dori de la viata" "vreau sa stiu ce pot face cu mine si cu voi si cu viata dintre" "vreau sa inteleg cum e cu scopurile - vin sau mi le fac eu?" Asta vad scris pe fetele multor oameni care screm o decizie, o solutie, un raspuns coerent, un gand conclusiv.  aprinzandu-si mijloacele pentru un scop intens       Poate fi de-a dreptul fascinant sa observi cum altii isi decid soarta - si de ce ajung la concluziile la care ajung - mai ales daca o fac in ...

      Oare trebuie sa fii cercetator pentru a nu te face sa te opresti din experimentat nici macar o minima intuitie ca experimentul ar iesi prost si nicidecum util lumii, sau este suficient sa fii un om pentru care ramane mai importanta posibilitatea (nu probabilitatea!) ca din ceva absurd sa iasa ceva probabil?       Si eu recunosc faptul ca de multe ori aleg sa ma conving singura de cate un lucru, desi mi se recomanda sa nu o fac spunandu-mi-se chiar si etapele prin care o sa trec daca incerc. Etape care de multe ori se succed intocmai. Dar de la "de multe ori" pana la "intotdeauna" exista un spatiu viran pe care mintea mea spune ca trebuie sa se insamanteze empirisme. nici un copil nu va intrece in curiozitate un adult, deoarece curiozitatea sa nu are scop.

Stiti mamaligile acelea de oameni* care la prima atentie pe care le-o arata un anume cineva pica in plasa, in bot si in fund, pentru ca ulterior sa realizeze monumentala diferenta care ii separa, sa aiba ce sa-si reproseze siesi, sa-si ceara inapoi clipele si in final sa ramana pe minus si cu "fonduri insuficiente"? Mda, noua, mamaligilor, nu ne e usor sa traim cu noi in fiecare zi mai ales pentru ca sunt greseli din care, daca esti omul care simti ca traiesti doar cand simturile fac echilibristica in si cu tine, nu trebuie sa inveti ;) Doar dupa ce te loveste frontal cine trebuie realizezi de ce nu a mers cu nimeni altcineva si de ce lovitura la impact, pana atunci, se "invinetea" ... *pe care niste sondari psiho-pupu le-ar interpreta drept persoane in cautare de confirmari si atentie de la publicul larg. discutabil, daca ma intrebati pe mine.

Mi se pare nu doar frumos si linistitor, cat mai degraba extrem de reconfortant sa simti ca indiferent de modul in care te-ai exprima la un moment dat - fie ca ai o zi buna, o zi proasta, o zi foarte proasta sau o zi perfecta - sa fii interpretata exact in modul in care intentionezi de fapt sa transmiti mesajul. Este chiar magulitor sa simti ca exista persoane care te stiu atat de bine si care iti ofera neconditionat rabdare intr-atat incat sa iti banuiasca tonul pe care vrei sa il ai dar pe care, din cauza grijilor, apasarilor, nervilor sau a faptului ca oamenii au doi ochi :), il uiti pe undeva pe drum. Sa fie oameni care sa puna pret pe mesaj mai mult decat pe forma in care el este adus in vedere, stiindu-te pe tine si stiind de asemenea ca uneori tonul, ca vehicul al gandurilor noastre, nu este mereu in aliniamentul emotiv al continutului ideatic. Sa fie oameni care sa te "citeasca" si sa te asculte cu un disclaimer de vreme rea. Un frumos exemplu al sufletel...

       It's a little bit awkward and at the same time interesting how English works. Or life, using the same logic.       Take this quote for instance " Dancing enables you to find yourself and lose yourself at the same time" and try to logically interpret its meanings. Would it be, therefore, fair for us to say that finding ourselves implies breaking loose, trying to unbound from anything and anyone, pulling apart and dismember everything that otherwise would stay stiff and in an apparent (social) logic, disolving all realities until a final paste labeled "ME, the liquid genuin version" appears, disconnecting from other people's realities which we do not recognize as being our own as well, unravel all hidden strenghts and weaknesses and just...loosening yourself up? I guess it would.        You can not possibly know who you are unless you remember where you've hdden yourself.         ...

      Oare cand s-a dat numele de "celula" camarutelor in care stau in captivitate prizonierii din penitenciare s-a incercat analogia tangentiala cu captivitatea noastra, a tuturor, din punct de vedere strict fiziologic?  Nu, nu-i asa?       Cu toate acestea, insa, nu pot sa nu remarc similitudinea intre cele doua aspecte: asa cum limitarea de ordin fizic (raportata la viata necesar finalizanta a celulelor, tesuturilor, organelor) nu ingradeste speranta in viata dincolo de moarte, in vieti paralele si dorinta de oprire a timpului in momentele sale frumoase, tot asa cei care traiesc dincolo de gratii isi pot imagina de-captivitatea si petrecerea timpului liber sub cerul albastru. Da, nu-i asa?

Ce tari sunt replicile unui barbat dupa o despartire. Ceva de genul -Sunt racit. -Oohh...Pai cum asa? -Ce sa fac? Ne-am despartit. Am imunitatea la pamant. Barbatii cad la pat, femeile cad ... in ele insele. Despartirile, in special cele facute din moft sau orgoliu, nu fac bine nimanui. So stay together and work it out, people!!

Omul este singurul animal din lume care se poate rata. (N.Ionescu)

Nu cred sa fie nimic mai indestulator, mai reconfortant, mai energizant, mai linistitor pe lume decat sa te opresti din monologul interior si sa incepi procesul real de socializare cu propria persoana. Simtind, deci, ca poti sa ai incredere si in altcineva in afara de tine. Pentru ca doar atunci te debarasezi de balastul temerii de alti ochi si te linistesti cu voce tare. Nimic mai trist decat tacerea surda dintr-un suflet pustiit prin non-prezenta celorlalti. Asa cum nu cred sa fie actiune mai completa si mai completanta pentru om decat sa anuleze fara sa-si dea seama nevoile sale de monolog si de socializare interioara si sa intre cu toata fiinta, ratiunea, sufletul si simturile, usor...usor...in dialog real cu lumea. Simtind, deci, ca iubeste cu adevarat pentru prima oara. Dezavantajele, insa, ale intrarii in dialog cu lumea pe un termen mai lung decat clipa prezentului sunt fie ca lumea nu comunica mereu la fel cu tine - precum versiunile diferite ale unui program informatic ce ...

Ori de cate ori te intrebi ceva si incepi prin a raspunde cu "pentru ca..." e ok. Motiv(atie) sa ai ca restul vine pe parcurs.

La modul cel mai fara de tagada, daca te ambitionezi sa vezi amor sau floricele rozalii si optimiste peste tot, realmente nimic nu-ti poate sta in cale :) Nici macar doua concepte umane in stare vegetativa. Nici macar doua legume fara viata. Nici macar nimicul. Raw love

        Bucurestiul rupe caracterele in doua. Cu o probabilitate de peste 90%. Si in locul de impact, de ruptura, cladeste alter ego-uri de nerecunoscut.         Este o realitate. Si asta nu doar pentru ca te inspira la lipsa de moralitate sau inactivitate neuronala in zona emisferei cerebrale responsabila cu bunul-simt sau cu generozitatea, ci si pentru ca te inghite, te rapeste lui si uiti cine esti, de ce esti si mai ales, pe unde te-ai lasat. De regula raspunsul la ultima intrebare este "la intrare".       Nu-mi dau seama daca nativii de aici trec prin acelasi proces naucitor* dar cu siguranta provincialii ardeleni da. Pe unii din cei pe care ii stiam de acasa i-am revazut peste ani alienati, destructurati, schimbati si fizic si motivational, capitalist-izati nu prin cele mai bune aspecte, rupti de realitate, substantial nevrozati  si in mare lipsa de timp (enumerand aici, in mo...

Costul pe care ti l-ar cere cel care te domina senti(mental) ar trebui sa fie maximal in raport cu ce iti cere societatea atunci cand esti liber. Nu? Ca legile monopolului si ale concurentei restranse cam asta sustin. Cred ca cine gandeste economic nu stie sa iubeasca - si viceversa. Nu degeaba s-a inventat economia heterodoxa (care crede in dezechilibru ca forma de manifestare optima a economiei) si teoria irationalitatii alegerilor economice. Pentru ca suntem profund irationali. Si cand suntem amorezati si cand vrem sa facem economie. De noi. Pentru a ne avea mai la indemana si mai pusi la pastrare. Pentru zile negre. Adica pentru zile goale de alb.

Inaltimea medie a omului este de 1.72 metri. Eu am 1.58 metri. Inseamna cumva asta ca sunt sub-mediocra? Sau supra-mediocra? Cand o extrema este pozitiva si cand nu? Cand poti zice cu mana pe inima: sunt mai sus decat media?

m-a intrebat cineva in seara asta ce inteleg prin fericire nu mi s-a mai adresat intrebarea asta de foarte mult timp am raspuns "fericirea e tot. e o aliniere a tuturor simturilor tale de moment cu dorintele proprii adunate de cand ai prins ratiune si propriu arbitru. nu zaboveste prea mult deci nu cred ca poate fi fluida, continua. vine cateva secunde si mai reapare din cand in cand, ca un vers intr-o mare de lirism de tip forma fara fond" asta mi-a venit pe moment si cred ca am raspuns bine

fara sa vrem facem selectii intre oamenii de care ne lovim nas in nas prin viata fie pe baza preocuparilor lor fie pe baza profesiilor lor fie pe baza principiilor lor de viata si altele cred, insa, ca de departe cel mai profund eliminator criteriu de selectie este modelul propriu de umor - la ce tip de glume rade si de ce, cum rade si cum isi pune in scena autoironia de departe!

      Am aflat ca exista ceva ce mi-ar fi placut sa existe. Un ceva impersonal dar care sa ii ajute pe cei timizi, lipsiti de indrazneala, nesiguri pe ei, empatici dar carora nu li se impartaseste empatia, singuri, rusinati, sa se exprime. Exista si se pare ca are si efectul scontat. Este o solutie benefica de natura sa ii sustina emotional pe cei care nu au cu cine vorbi sau care nu au pe cineva care sa le vorbeasca despre acel ceva . Exista. Si este mai mult decat fructificat la nivel mondial. Se numeste www.postsecret.com si este un site dedicat tuturor celor care vor sa isi impartaseasca secretele nimanui pentru a nu se mai simti epuizati sub greutatea lor.        Cine nu a auzit de "cum poti sa ceri cuiva sa iti pastreze secretul cand tu nu iti poti pastra propriul secret?"  ii vede acum incununarea. La un moment dat secretul tau va ajunge stire mondiala; partea buna este insa ca anonimatul te mentine la adapost si constit...

I don't want to live just to grow old.

Alteori, cand vad cum se intoarce roata, ajung la concluzia ca viata isi gaseste echilibrul in lipsa de imaginatie. Un capitol, insa, la care ne pricepem noi, bagatorii de seama in viata.

Uneori imi este atat de dor de imunitate emotionala incat am senzatia ca simt mirosul si gustul concretului. Dar nu, este doar acel concret din care te trezesti la un moment dat si dai cu capul de real. Asta e, voi continua sa urmez tratamentul naturist care cel putin pare sa ma fortifice si sa nu lasa sistemul imunitar sa o ia razna: mai sper.