Nehotarare si extaz

      Imi plac oamenii care nu stiu ce vor de la viata dintr-un singur motiv: au o mimica ce transmite efort neuronal. Sunt oameni pe care ii prinzi in procesul intens si crunt al gandirii* (ce poate fi mai dur, cateodata, decat sa iei o decizie?), ii prinzi intr-un intermezzo al vietii lor care incearca sa le defineasca si apoi sa le confirme constantele in viata, sa le ancoreze fiinta de un tel. 

"vreau sa stiu ce caut in viata mea"

"vreau sa stiu ce imi pot dori de la viata"

"vreau sa stiu ce pot face cu mine si cu voi si cu viata dintre"

"vreau sa inteleg cum e cu scopurile - vin sau mi le fac eu?"

Asta vad scris pe fetele multor oameni care screm o decizie, o solutie, un raspuns coerent, un gand conclusiv. 

aprinzandu-si mijloacele pentru un scop intens

      Poate fi de-a dreptul fascinant sa observi cum altii isi decid soarta - si de ce ajung la concluziile la care ajung - mai ales daca o fac in fata ta. Practic asisti la hotararea unui destin. 

      Tragismul pentru tine, observatorul detasat care sta cu floricele, stiti unde apare? Cand constati ca in acest proces creator al omului din fata ta si care parea ca nu stie ce vrea, apar niste argumente de care tu ai uitat atunci cand te-ai decis ca vrei s-o iei pe drumul pe care esti deja pe la juma'. Moment in care nordul indicat de busola ta se transforma brusc intr-un minunat si nepoftit vest (daca nu ai nenorocul unui sud imbujorat pe care sa il iei de falci spunandu-i cu nesat "ce te-ai mai ingrasat cat eu nu eram atenta!")**. Si devii un echilibru instabil de toata splendoarea care asista atat la faurirea unui destin cat si la punerea sub probatoriu al propriului mers prin viata. Te intrebi: visez? e o iluzie? ca daca e, e ok, astept si trece. Pacat ca de multe ori nu este si cu ochii inchisi sau deschisi tot asta vezi: in lumina noilor argumente aduse de viata, ai gresit. Sau cel putin simti ca se cuvinte sa adaugi un disclaimer la ce faceai pana atunci. Si incepi si faci mutari, gandindu-te la fiecare pas: daca data trecuta eram convinsa ca fac ceea ce trebuie, si acum cred ca fac ceea ce trebuie, oare cat mai dureaza pana voi ajunge sa cred ca altceva va fi ceea ce trebuie facut? Pe principiul "daca ai fost vreodata trist fara motiv, ai fost trist o viata intreaga fara sa o stii" tot asa pot spune "daca te poate destabiliza un perpetuum mobile cu ochi, atunci numai legarea cu o sfoara de ceva dur - gen beton armat - te poate iluziona ca nu iti e destin starea de agregare de echilibru instabil".

*nu o activitate foarte des intalnita in zilele de acum     

**cu alte cuvinte, busola se "magnetizeaza" cum ar zice un prieten; si cum as zice eu, asista la un uragan existential asimptotic (pentru ca iti va da mereu tarcoale)