RALUCA MIHĂILĂ

scutul nu este întotdeauna înfricoșător depind e foarte mult de cât ești dispus să sper i și să crezi în proces totul poate fi comprimat în lucruri relativ simp le și principii ușor dramui bile pentru oricine a plâns măcar o dat ă în viață de ce plân gem? irelevant. pentru c ă dulceața lacrimilor sărate nu se compar ă cu nimic a abera = a ră tăci! zbu rătăcesc pe drumuri necălcate de alți paș i și e bine să fac ast a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z  am termina t sau oare de abia acum începe totul?  mai vine ceva după z?

- tu crezi in ceva? - da - in ce? - in orice exista pe lumea asta. - cum vine asta? - pai vine ca nu cred in vise marete sau entitati din afara noastra. Nu cred in Sursa, Allah, Dumnezeu si alte cele. Cred in ce vad, in ce simt, in ce gust, in ce miros, in ce aud. - crezi in simturi? - cred in simturi. - si atat? la asta se rezuma credinta ta? - asta incununeaza credinta mea. Ea se reduce la a vedea nelimitari in noi si in concret, nu in inexistente convenabile. - de ce crezi ca Dumnezeu e convenabil? - pentru ca a crede ca el aranjeaza lucrurile in lumea asta e o atitudine de delegare convenabila. A crede ca daca pui mana pe foc, te arzi, e o concretete. A sti ca daca vorbesti urat, atunci ajungi sa ranesti oameni, e un fapt. A intelege ca daca muncesti, ai sanse mai mari de reusita, e palpabil. - si iti ajunge sensul dat de astfel de lucruri simple? - nu numai ca imi ajunge, dar cred ca in astfel de simplitati sta lipsa de limite - cum asa? - pentru ca suntem intr-ata

azi a inceput sa ploua in timp ce ne bucuram de paharul de vin am ales sa mai stam un pic la masa, doar-doar o sa se opreasca cum stii cat sa mai stai? din cand in cand ai senzatia ca seful face abuzuri si lansezi semnale in speranta ca te va lasa in pace pana la urma ca va prinde aluzia si se va opri cum stii cat sa mai stai? te minte te desconsidera te face sa te simti mai prejos decat el sau anturajul sau actual si asta din diverse motive, aproape de fiecare data altele crezi, totusi, ca nu e in apele lui si ca lucrurile se vor indrepta, asa ca alegi sa ii mai acorzi timp cum stii cat sa mai stai? ce ne face sa stam, sa amanam decizia plecarii, sa nu ne luam orgoliul ranit in carca si sa purcedem la sanatoasa pe ulita in jos? ce ne tintuieste langa sursa de stres? ce ne leaga? ce ne face prizonieri? sigur ca raspunsul difera de la un caz (clinic sau nu) la altul, dar cred ca in fond este vorba de speranta in mai bine. ca e iubire sau instinct de conservare, are

- te rog sa nu facem un copil - de ce nu? - suntem deja destui care suferim din aceasta poveste ... hai sa nu mai adaugam un nou sufletel la acest supliciu emotional - bine, ai dreptate - deci imi confirmi? - ce?

nu stii cu adevarat cine esti sau cine poti fi decat cand ajungi sa afli cand ajungi sa afli? nu stii habar nu ai auto-oglindirea te loveste in momentele in care te astepti mai putin  dar te poate paste oricand sa constati ca in ciuda perorarii despre toleranta sau a discursurilor teoretice despre intelegere si comunicare, esti doar un negociator brutal de pozitii de forta intr-o maniera care nu are mama si nu are tata sa vezi ca in ciuda intelegerii profunde a lumii, totusi nu gasesti resorturile pe care le vrei de la altii, de a rezona cu situatiile prin care trec ceilalti si care, poate, doar poate!, sunt mai ingrate decat situatia ta da' ce conteaza? tu suferi, lasa-i pe muritori. dar cine judeca gradul de greutate prin care trece unul sau altul? cine stabileste prioritatile pe care cutare femeie sau cutare barbat ar trebui sa le aiba in fata altei cutare femei sau altui cutare barbat? cine face departajarea? si pe ce criterii? ori de cate ori am reusit (cu sau f

ca orice om care vrea sa se inteleaga pe sine in cel putin aceeasi masura in care se raporteaza la inconjuratatile sale, m-am intrebat ce ii face pe oamenii care se iubesc sa se indeparteze unul de altul. o astfel de expunere ar fi lunga, discutabila si desigur, cu drept de apel din partea oricui a facut cel mai mic gest autentic de dragoste. stiti acele drumuri pe care, daca nu merge nimeni suficient de mult timp, ajung sa fie napadite de buruieni pana la nivelul la care ai putea crede ca, de fapt, nu a fost niciodata nimic acolo? omul sfinteste locul si amana entropia. constiinta de sine si acceptarea iubirii in forma in care ti se reveleaza ea (nu in cea in care ti-ai dori sa o preschimbi) fac culoar si previn ofilirea sufletelor.

de nevoie, am folosit cateva luni de zile un computer Apple sigur, nu mi-a fost la indeamana dupa zeci de ani de Windows, dar cand trebuie, accepti si alt sistem de operare mai cu seama daca se vorbeste despre el la superlativ. la o prima impresie, totul diferit mare amalgam de informatii si neconcordante ... ... printre care si lipsa stergerii de la stanga la dreapta (delete). Apple are doar backspace (stergerea de la dreapta la stanga). Windows sterge in ambele directii. Pentru ca mi-a crapat un laptop care folosea Windows (nu dau firma pentru ca ar fi jenant sa o anunt in aceeasi propozitie cu cauza care a facut laptopul sa crape), am luat in calcul varianta achizitionarii unui MacBook. Doar ca scump. Si nu e o perioada tocmai buna, asa ca nu. Astfel ca am luat un nou Windows. Desi scriu mult si ai zice ca obiceiurile de tastare nu se modifica in timp, nu mai am automatismul de a folosi Delete (stergerea de la stanga la dreapta). Am senzatia ca imi ajunge Backspace.

ce inseamna sa fii singur? sa te simti la marginea prapastiei si sa iti fi dorit sa ai de cine sa te tii ca sa nu cazi prada ispitei de a te arunca intr-un gol primitor cu indecisii ce inseamna sa fii singur in doi? sa te simti cerand aer ... si putina luciditate

Deseori ma simt prea ascultata . Parca sunt pe o scenă imaginara. Îmi vine sa tac. Macar așa nu risc sa mint. Sa mă mint. Credinta e un fel de neputinta de a  ne tine sub control anxietatea, fricile, neliniștile și lipsa de sens sau dorinta. Posibil ca, bunăoară, credința, sa fie  cea mai buna dovada a faptului că suntem pierduți? Exista o desfătare in a fi îndrăgostit. O siguranță. Că ai ce oferi. Că ai cui. Nu. Nu pleci de langa un om pe care îl iubești. Dar este esențial cum ramai.

Pe măsură ce pui ani îți dai seama că nu e despre ce rol ai in lume, cat mai degrabă despre ce rol ai in tine. Nu este despre ce cred ceilalți, ci despre cum te vezi tu. Nu este despre ce primești, ci despre ce înțelegi sa dai. Nu este despre cate ai făcut, ci despre ce planuri îți faci de acum încolo. Nu este despre adevăr / minciuna sau bine / rău. Nu este despre cum sunt lucrurile din jurul nostru. Este despre cum vedem lumea. Pentru că nu o vedem așa cum este ea, ci asa cum suntem noi. Și dacă vrem, atunci prima dată trebuie sa.

ai 24 de ore la dispozitie pentru a arata ca ziua asta conteaza apoi va veni un alt ciclu de 24 de ore in care poti dovedi utilitatea noii zile si apoi alte 24 de ore iti stau la dispozitie si tot asa pana ajungi sa dovedesti (sau nu) ca ai meritat sa primesti o viata și că sorții au mizat corect pe tine 

azi m-am linistit din nou la doua capete care isi intretineau reciproc atmosfera - stati linistita, domnisoara, e doar un atac de panica! - si..iii...gur? - foarte sigur, va veti linisti imediat dupa perfuzia asta. - dar ... de la ce ... se activeaza? - de la perceptia exacerbata ca sunteti intr-o situatie fara iesire. corect spus "perceptia". de fapt totul are o solutie chiar daca ea iti sugereaza, uneori, ca drumul corect este cel spre usa.

carevasazica azi e ziua mortii mele ma gandeam ca voi avea sanse la mai mult ... aveam destule de facut in viata dar iata ca nu ce chestie! toti zicem asa, pe dinafara subiectului cumva, ca nu esti niciodata suficient de pregatit pentru final, dar numai cand ajungem in punctul terminus reusim sa si pricepem vorba asta e pacat, totusi, ca ai reusit sa provoci un avort al intentiilor frumoase pe care le pregateam pentru lume e curios ca te mira consecinta asta ca si cand nu ai sti ca daca impingi in mod repetat un corp, el iti opune rezistenta pana la un punct dincolo de care iti intelege si accepta decizia stii, se spune (si de fapt asa e) ca pasarile cu capul mare nu fac triluri am aflat si eu asta acum cateva zile eu sunt o pasare al carei cap a fost umflat cu pompa ta de bicicleta mi-ai blocat sensul creativ dislocand venin în cantități inumane. am murit, deci clar, nu mai am puls incep sa ma fixez in mine insami ma racesc si pentru prima data stiu ca nu mai exis

in viata profesionala e bine sa te inconjori de oameni cu valori comune cu ale tale, insa cu indeletniciri diferite pentru a acoperi o arie mai mare de expertiza. ca in echipe, cand fiecare membru vine cu slabiciunile si punctele sale forte, iar in final scopul nu este sa corectezi greselile, ci sa potentezi talentul. niciodata nu se elimina slabiciunile, pentru ca energia consumata in proces va fura din energia necesara utilizarii potentialului pentru excelenta si riști să rămâi, cel mult, un perfect mediocru. potentand ceea ce ai mai valoros si special in tine, reusesti sa te dezvolti pana la expertiza completa. păi și la viata in doi?

intr- unul din talk- urile lui Simon Sinek s-a amintit si apoi explicat o chestiune care la inceput mi s-a parut foarte ciudata pentru ca apoi sa capete tot sensul. era vorba despre curaj si despre cum el este determinat de fapt de exterior, de stimuli din afara noastra si nicidecum nu e de gasit dupa trei luni de ashram si meditatie. cu alte cuvinte, curaj au cei care simt incredere in mediul din jurul lor, se simt incurajati de oamenii apropiati, de familie, de prieteni, de colegi de munca. curajul de a face "the right thing" este determinat de valul de incredere pe care il resimti din afara ta. apoi odata ce ti se activeaza si il pui la lucru, ajungi sa devii un catalizator pentru alti oameni al caror stimul esti prin capitalul de incredere pe care il oferi la randul tau. acest pas, la randul lui, continua sa inspire prin exemplu. pe un fond de incredere poti explora mai mult, poti incerca lucruri noi, iti poti permite sa gresesti fara a considera asta un capat d

credeam ca ne potrivim intru totul in fiecare noapte stiam ca ne vom gasi in punctul nostru comun: lumina lunii. asa ca ne incărcam amandoi din gandul ca, desi nu reusim sa ne privim non stop licarirea sufletelor, totusi la final de fiecare pauza vom fi impreuna credeam ca gasisem impreuna varianta cea mai buna de a estompa lipsa orice lipsa numai ca intr-o zi s-a intamplat ceva neateptat: soarele m-a intrebat ce faci. si eu am ramas surprinsa: de ce stie soarele de existenta ta? si atunci mi-am raspuns: luna nu mai stralucea demult suficient cat sa iti hraneasca pornirea de intuneric. asa ca ai ales sa completezi sa TE completezi si, astfel, sa iti gasesti singur cea mai buna varianta de a estompa lipsa penuria nu trece de la sine, ea trebuie anuntata si apoi inlocuita cu cap continui sa cred că ne potrivim chiar daca nu am anticipat această mișcare

      If you were to live forever, what would you live for?       But we don't live forever. And we all do owe a death, as they say. Within our temporal limits we share a whole bunch of fears which otherwise, in the scenario of an infinite life, we won't be able to feel anymore. And fear is, although not always very clearly from the start, a goldmine. Because   You will never fear what you achieve when you  try .       Fear gives you courage.           In an infinite life there would be no fear, no prioritization of facts and actions, no need for choice, a very probable terrible waste of time, and ultimately, no courage. Accidentaly on purpose        Still, it's worth a shot: If you were to live forever, what would you live for?

We scream to avoid suffering and silence. And suffer in silence for not to scream. Prefer scandalul :) Este si motivul pentru care nu exista an fara weekend-uri la munte. Nicaieri nu te loveste hidosenia supla a ecoului unui urlat mai tare ca acolo. Asta, bineinteles, daca nu vei fi uitat deja pana acolo ca lumea comporta si aspecte negative :)