RALUCA MIHĂILĂ

30.12.2023 Prima zi fără febră mare, după trei zile cu. Să ne înțelegem, sunt persoana care suportă durerile cel mai bine din câte cunosc. Nu le caut, dar dacă le am, le duc cu (relativ) stoicism. Băi, dar capul fiert le ia pe toate. Mințile clocotind, gândurile devălmășite și semi halucinațiile te bagă în lumea dezlănțuită. Nu mai merge cu placebo și homeopatie ... când ajungi la astea, gata, tragi cu paracetamoale, algocalmine, acetilcisteină, acid ascorbic și alte alea cu nume lungi. Problema e că nu funcționau nici ele de la un moment dat, iar așteptarea mea era să-și facă efectul pe loc, având în vedere că eu nu iau pastile deloc. Când am văzut 0 rezultate, m-am panicat puțin. Până la 112 mai aveam o singură etapă pe care o puteam face singură: împachetări cu cearșafuri umede.  Dar am început să văd efecte, așa că am prins speranță. Am luat pastile nu pentru că nu aș fi avut încredere în puterea corpului meu de a se reface, ci pentru că știu damage-ul provocat dintr-o inflamaț...

si uite ashea, refrenul keep the fights clean and the sex dirty are o noua conotatie cand ti se spune tare si sec, dar cu ecou de scara de bloc din '81, NU. e ok. ce sa faci? stai cu rejectu' si te intrebi ce a fost aia de ce cand ai avut si tu prima initiativa reala din viata ta, se intampla pe dos decat te astepti; ca asa-i cand ai fost toata viata mai degraba de partea jurizarii cu da si nu. cand se schimba unghiul si vrei sa initiezi,  vai ce se schimba energia si legatura cu pamantul de sub picioare. aia e te chircesti un pic in tine insuti te urci pe pereti, apoi cobori incet sa nu te duci in cap si mergi mai departe bucurandu-te ca ai primit un raspuns onest de la cineva cu tiglele un pic mai bine puse pe casa intr-un moment in care poate la tine a stat ceva stramb.

îmi pare rău că nu-mi amintesc fiecare mili-secundă petrecută cu tine pentru a putea să te uit cu lux de amănunte. așa ... trebuie să te mai păstrez cu mine. n-am încotro. ești acolo, undeva, prezent și stai bine până n-o să mai stai.

îmi vine să merg în pădure și să iau în brațe, pe rând, toți copacii da' pe toți până dau de copacul vieții mele de ăla care respiră a 40 de ani fizici cu suflet de 15 și curiozitate de 3 de ăla care o să vină cu mine pe Camino să se dezbrace de toate ciorile care i s-au găinățat vreodată pe frunze, pe coroană și să se însoțească de compania pe care a căutat-o toată viața compania proprie aia de care nu va scăpa niciodată  și de care nici nu vrea copacul vieții mele ... cel la care când privesc, uit că fac parte din regnul animal.

Mă uit și te văd Te uiți și mă vezi Dar totuși Ce la limită ne ratăm marginile Așa că O să închid ochii Să te pot cuprinde Cu totul Și să mi te las Complet Până când  Centrele cercurilor  Care suntem se pot suprapune.  

E nou. Neșteptat. Dar binevenit. Parfumul tău e tămâia, al meu e mirul. Nu știai, nu?  Păi n-aveai cum. Am zâmbit când mi-ai spus. Nici unul din noi dus foarte des la biserică, dar cu sufletul în rai și mințile pângărite în cel mai uman și frumos mod. Cel puțin așa se vede de la fereastra mea. Nu avem un punct de vedere, suntem  un punct de vedere. Da, oarecum a meeting of minds, a meeting of souls. Mă văd pe mine când mă uit la tine. Și îmi place unde sunt. Îți mulțumesc. Poate.

eu am spatiul meu dansul meu tu ai spatiul tau si dansul tau amandoi ne dorim sa dansam impreuna ... chiar daca nu inseamna neaparat sa ne impartim spatiile. intuim cat de frumos ne-am putea completa miscarile, plutirea, bucuria de a ne lasa caderile unul pe celalalt pentru ca ridicarile sa ne arate de ce suntem aici ca sa putem dansa impreuna, insa, avem nevoie ca fiecare din noi sa-si cunoasca perfect dansul propriul, centrul de comanda, puterea si inertia la echilibru. avem nevoie sa stim miscarile care ne plac, care ne vin bine, care se potrivesc cu cine suntem, care lasa in afara noastra tot ce nu ne reprezinta, care ne semneaza felul de a fi. si deopotriva, avem nevoie sa stim incepand de unde ne terminam noi si poate incepe celalalt. una e sa inveti sa dansezi cu intentia de a dansa singur si alta e sa inveti asta in timp ce dansezi acompaniat. puterea de a naviga intersectia dintre spatiul tau si al celuilalt vine din taria de a-ti mentine centrul, indiferent de intemperii si d...

growing is tough, man! that moment when you were discovered in your hiding ... that particular moment defines your propensity to engage your will or fall back on your cosy defenses that excruciating moment when you have everything to lose ... and have no idea about the wins, yet somehow it feels like everything is at stake that moment when you've been called out in what you used to consider your secret getaway that moment when shame and guilt come to haunt you that moment it's in that moment when you either step up or shy away when you look up or reinforce the ties that keep you stuck you're either ready or not it's as simple as a yes or a no backed up by an intention to keep you warm when you forget why you started.

Da, si ce daca plang? Multi ar vedea in asta supremul semn de slabiciune, pentru ca nu mai poti sa contii. Asa ca dai afara.  Dar cum ar putea fi acesta crispare un semn de tarie? Un act de curaj? Nu, nu cred asta. Cred ca pur si simplu durerile se cer simtite si trebuie planse, scoase, nicidecum tinute inauntru. Ar fi egoist sa le tinem captive. Sunt energii care trebuie sa circule. Sa spele. Sa curete. Sa antreneze tot ce nu mai are ce cauta acolo. Mi-e clar ca plang a despartire, are izul ala de ... stacojiu, de nostalgie apriorica, de toamna, de "a fost" ... desi nu avem o hotarare data de vreo schema de arbitraj.  Dar pe bune, pana si juriul ... nu este el doar o conventie fata de o decizie deja luata? Asta se intampla. Desprind ceva. De fapt asist la desprinderea a ceva care s-a cojit si nu mai are in ce sa se tina. Iar pojghita aia cade odata cu ce se tinea in ea. Pot fi chiar eu cea care o sa-mi dau drumul ... cea care pana ieri se iluziona cu noi intr-un intotdeauna ...

 When you're ready, you can hear how God listens.

 Oamenii, dar mai ales omul din mine, ne-am intrebat oare ce mă califică drept un bun pretendent profesional în zona terapeutică, de suport psihologic și coaching. Nu mă îndoiam de nimic, dar mi-am dorit un răspuns visceral, profund și necompromis social. După multe bâjbâieli, care de care mai mentalizate sau nu, zilele astea mi-am dat răspunsul. Întotdeauna am văzut binele în oameni, indiferent unde erau în viața lor. Fără excepție. Este un lucru care mi-a adus reputația de naivitate pe care nu mai încerc să o dezlipesc de pe mine. S-a dezlipit singură. Naivitatea înseamnă să ignori zone de adevăr pentru a-ți susține lalaland-ul, ba chiar să te dez-utilezi emoțional, mental și psihic pentru a nu mai vedea răul, pentru că nu știi ce să faci cu el. Naivitatea e un cognitive bias foarte subtil provenit din negare și abnegația de a vedea binele triumfând pentru a nu fi nevoie să devii tu rău. A vedea binele în oameni (mai ales când nu e aparent) este o stare. Este o pătrundere intuit...

dați-mi un cerceaf curat care a trecut prin noroi, care a fost tensionat, ținut în centrifugă pentru ca apoi să ajungă sub fier încins pentru a-și ascunde imperfecțiunile, care s-a rupt sub povara celor pe care le ținea împreună, dar care cumva-cumva s-a lăsat cusut la loc, neuitând, însă, ce i-a fost prea mult ...  dați-mi un cerceaf curat care a trăit șifonat de viață, de paturi, de alte țesături sau garnituri de pat, care a fost tăvălit pe toate părțile, întors pe dos, mototolit, spălat la temperaturi înalte și în contact cu abraziv, mult abraziv ...  dați-mi un cearceaf curat care, deși ținut în spatele jaluzelelor trase, năzuia la puțin aer curat și la lumina care să-l scape de acarienii fără de care ajunsese să nu mai știe cine e ...  dați-mi un cerceaf curat prin care vezi soarele, dar care știe să țină umbră. dați-mi un cerceaf curat pentru că a fost cotonogit de murdărie. și îi voi fi ultima din iele. foto: Unsplash

Am o zi în care experimentez o lipsă acută de voință. No agency whatsoever. Un fel de mototolire interioară. Nu e nimic nou. Nu e nimic surprinzător la asta. Și nici supărător. De fapt, supărător e puțin, pentru că o voce mică îmi urlă mut: piezi vremea! hai, fă ceva! Ce? Nu vreau să fac nimic. Nu simt că e nevoie să fac ceva.  Să ne înțelegem, nu e letargie, lene sau spleen. E ... pace. O liniște umplătoare de spațiu, deschisă, non-resistant, permeabilă în aceeași măsură în care e și densă; astfel că nu mai e loc de nimic altceva.  Verbele de acțiune nu-ți găsesc rostul și locul, iar eu mă simt viețuind în diateză pasivă. Sunt totuși niște întreprinderi care se cer subliniate: mă tolănesc pe fotoliu, scriu, beau apă, mănânc. Și dincolo de voința-mi conștientă, respir, produc celule noi, lansez semnale neuronale - cu alte cuvinte, exist. Ca și până acum, exist, în ciuda unor manifestări vizibile de schimbări în materie.  Cumva, momentele astea devin un etalon de investiți...

Cât de rar, cât de incredibil de rar întâlnesc cumpătarea oamenilor în a folosi cuvintele și sunetele pe care acestea le fac prin rostire. Tot atât de rar simt că trec razant pe lângă ocazii neprețuite de a petrece timpul împreună cu ei în liniște. Îmi doresc acest tip de comunicare și, deși ai crede că poate fi realizată unilateral (pot sta oricând în tăcere cu alți oameni), totuși nu e deloc așa. Ai nevoie de participarea și acordul lor în asta. Altfel nu faci decât să te lansezi în gimnastică mentală cu tine însuți. Mda, e cam ca vara asta. Cu multă secetă; dar și când dai de apă ... !  foto: genesiswatertech.com

We've spoken so much in your English that now I am sat with missing my home which is in my Romanian realm. I miss speaking my semantic nuances and linguistic valences in the language that I learned to say  Mom and I love you . I miss being with my native verbal conundrums  and to hold my Romanian space. It's a part of me I'll always love and I'll always call home and one that I'm afraid I won't ever be  able to translate for you.

 În toate conversațiile, de fapt vorbim cu noi înșine.

a fost o neîntâmplare să te observ pentru ca mai apoi să te văd. practic nici nu te-am zărit până nu m-ai vorbit tu pe mine,  cu un timbru pe cât de teatral, pe atât de sincer și neascuns. ai dreptate, m-au declanșat vorbele tale într-atât,  încât mi-am amintit pe loc toate pornirile-mi înăbușite  ale celor cincizecișipatru de ore de dinainte.  erau toate acolo, gata de a ieși la lumină,  de a se da razelor soarelui  și de a-și face loc prin întuneric încet încet și pe nesimțite. doar că nu aveau curaj,  nu știau dacă să-și dea voie să existe până la capăt pentru că nu aveau răsunet în nimic, le trebuia oglindă. dar într-un mod foarte elegant,  tu le-ai dat girul și au devenit de nestăvilit în fața a ceea ce ne-a schimbat pe amândoi pe loc. niciodată nu rămânem aceiași când ne lăsăm duși de senzualitate, de viață, de eros de această energie creatoare  care ne alchimizează întru extincție și apoi ne conduce la explozii care ne recrează continu...

I write this article today with a heavy heart, knowing that I am stepping out on a limb by doing it because anyone who shares a viewpoint that contradicts the current “in style” social narrative is immediately branded a villain. These are strange times indeed within human society. The current trend within society is “wokeness”. And this should make a spiritual figure like myself very happy. After all, awakening is a virtue. Society is served by people being aware and well informed.  It is served by people being actively attentive to and responsive to important societal issues. But alas, I am not happy. Because the woke movement is not what people think it is. It is not wokeness at all. Instead, it is a human society that has fallen into yet another pothole of both the ego and unconsciousness. What used to be a social movement fueled by empathy and compassion and the desire to make a positive change. And what once was a social movement that successfully exposed the dark reality of i...