fascia sentimentala

eu am spatiul meu

dansul meu

tu ai spatiul tau

si dansul tau

amandoi ne dorim sa dansam impreuna ... chiar daca nu inseamna neaparat sa ne impartim spatiile.

intuim cat de frumos ne-am putea completa miscarile, plutirea, bucuria de a ne lasa caderile unul pe celalalt pentru ca ridicarile sa ne arate de ce suntem aici

ca sa putem dansa impreuna, insa, avem nevoie ca fiecare din noi sa-si cunoasca perfect dansul propriul, centrul de comanda, puterea si inertia la echilibru.

avem nevoie sa stim miscarile care ne plac, care ne vin bine, care se potrivesc cu cine suntem, care lasa in afara noastra tot ce nu ne reprezinta, care ne semneaza felul de a fi.

si deopotriva, avem nevoie sa stim incepand de unde ne terminam noi si poate incepe celalalt.

una e sa inveti sa dansezi cu intentia de a dansa singur si alta e sa inveti asta in timp ce dansezi acompaniat.

puterea de a naviga intersectia dintre spatiul tau si al celuilalt vine din taria de a-ti mentine centrul, indiferent de intemperii si de orbitele gravitationale din jurul lui.

e ok sa ne calcam pe picioare din cand in cand, tine de acomodarea frontierelor de cerc.

ce e important este ca nici unul din cercuri sa nu il inghita pe celalalt si sa existe o zona comuna suficient de mare cat sa se justifice bucuria de impreunatate, dar suficient de mica cat sa pastreze autenticitatea individuala la locul ei.

si pana la urma, dansul trebuie sa fie fun, right?

fun! si efortless. 

da, e nevoie de efort pana inveti pasii si iti intra in genul ala de automatism pe care ti-l doresti ... dar de acolo ... poti si trebuie doar sa te joci.