despre parcagii

câți draci v-ați făcut tot anul, unii din voi, din cauza lipsei locurilor de parcare!
drame și povești nemuritoare despre cum tre' să faci ture peste ture până găsești un loc, și ăla cu risc.
parcarea și traficul sunt motivul nr 1 pentru care ne justificăm românește întârzierile crescute odată cu spiralele de ADN.
e o scuză bună, ce-i drept, plus că poate fi aproape păcat și plictisitor să fii punctual.
ca pieton remarc semnificația acestor locuri de parcare aspiraționale care, acum, pe final de an plin de spume, sunt din belșug absolut peste tot pe unde nu erau până acum.
pentru că acum lipsesc oamenii.
așa că voi, cei plecați, care probabil ați aglomerat alte zone ce acum nu au locuri de parcare și unde alte suflete neliniștite sunt pline de nervi din același motiv, încercați să vă gîndiți la voi înșivă ca la oameni între alți oameni.
și ședeți blând.
căci v-ar nimici singurătatea dacă v-ați uita la cei care dețin o mașină ca la cei care au un topor: așa cum primii nu visează decât la un loc de parcare, tot așa ceilalți văd în jurul lor doar cuie.