Un ultim serviciu capitalist

“Trebuie sa fii pe moarte pentru a intelege. Exista acel punct la care ajungi si dincolo de care moartea nu mai este infricosatoare. Ce incepe sa te sperie este speranta, pentru ca nu mai este reala. Chiar daca ar gasi un leac, este prea tarziu pentru mine. Iar a ma agata de speranta nu ma face decat sa ma simt mai singura. Nu mi-e teama de asta! Viata este de preferat mortii … pana nu mai este.”

(cuvintele unei bolnave de cancer in stadiu final care a solicitat medicilor curanti sa o eutanasieze in spital).

      Ca viata este scurta, dura, complexa si are multe aspecte, o stim déjà, nu este nici o noutate, mai ales pentru cei care nu a fost nevoie sa se zbata nici o secunda pentru ea si care au primit-o “la cheie”. Ca ceea ce nu este greu nu merita, stim, ni se spune de cand suntem mici cand nu avem chef sa ne facem temele sau sa ne continuam lectiile de chitara. Da, asa este viata indiferent de optica optimista / pesimista pe care alegem sa ne-o administram zilnic - un adevar cu care ne nastem, sau daca nu apucam sa ne nastem cu el il deprindem de-a lungul vietii. Si daca nu putem face asta nu ne ramane decat sa il constatam atunci cand realitatea ne musca de cap … sau de fund.

      Frazele motivationale pe care le auzim in jur (de tipul “hai ca poti!” si care pe mine una ma scot din minti) sunt de natura sa ne influenteze, sa ne motiveze, sa ne demobilizeze pe unii, dar important este ca in final indiferent de ceea ce ajungem sa facem, rezultatul este consecinta unei alegeri luate de noi pentru noi NEASISTAT!

      Ca toti murim, o stim déjà asa ca nu e nici o noutate la capitolul asta (cu exceptia imaginativilor care cred in vieti paralele, anterioare, ulterioare si alte reincarnari care consoleaza). Da, este o realitate trista pentru cei care au o viata implinita sau pur si simplu isi gasesc motivarea in lumina soarelui, dar asta e. Ce ramane este insa ironia, la care daca apelezi in modul neaos romanesc, poti ajunge sa iti promovezi firma de pompe funebre cu motto-ul “Vreti, nu vreti, tot la noi ajungeti” (exista, nu glumesc). Ca este umor tipic romanesc, ca este viziune optimista in fata mortii, ca este profesionalism in marketing , dictonul mi se pare foarte inspirat.

      Nu mi se pare deloc inspirat, poate chiar l-as cataloga drept revoltator, dictonul “Autodeterminare in viata si moarte” sub care opereaza aceasta organizatie cu sediul in Geneva. Conform propriei sale descrieri, organizatia a fost infiintata in 1982 si este una dintre cele mai vechi asociatii de sprijin suicidal din lume (asta in cazul in care numele nu este suficient de aluziv) care printre altele are ca responsabilitate “sprijinul si consilierea” celor care vin aici pentru a fi ajutati sa moara. Incerc sa imi inchipui cum ar suna acest tip de sprijin; poate ceva de genul “daca inhalati monoxid de carbon moartea va fi sigura insa corpul nu va putea fi conservat – posibilii conservanti si emulgatori din alimente insa pot ajuta” sau “cu acid sulfuric veti avea parte de cea mai rapida moarte pe care si-ar putea-o dori cineva. Garantat!”.

      Alte exemple corporative moderne ar fi acesta, sau Help In Dyin din Olanda etc.

      Dupa cum este relatat in mai multe articole media (spre exemplu aici si aici) aceasta oroare desfasurata legal este un subiect controversat in Elvetia (Olanda, Luxemburg si Belgia)*. Nimic de comentat in fata oamenilor care nu gasesc motive pentru a-si continua ventilarea plamanilor, dar sa ghidezi PE BANI un om depresiv care crede ca isi doreste sa moara mi se pare incalificabil. Este suficient sa ai o pasa proasta, sa nu-ti mai vina sa faci nimic, sa vrei sa o rupi cu cele lumesti si sa dai nas in nas cu aceasta organizatie pe care as define-o pe scurt “cronicizarea unei stari afective”. Acesta consider ca este, pe scurt, scopul ei lucrativ: sa transforme iremediabil o stare acuta (pesimismul, nihilismul, depresia) intr-una cronica (stare suicidala in stadiu terminal) fara vreo reusita de vindecare (care nu ar fi nici profitabila pentru organizatie, nici posibila atunci cand esti ghidat intocmai inspre ce ai crezut ca iti doresti intr-un moment, fara prelevarea de probe in numele alternative de a alege viata!).

      Actul vietii nu este unul consimtit, nici cel al mortii naturale. Dar cu siguranta orice variatiune dincolo de cele doua este un act de vointa. Si etica personala ma face sa cataloghez legea care a permis unor astfel de entitati juridice sa existe drept o insulta la adresa oricarei celule umane vii.

      Stiati ca Biserica accepta pentru slujba de inmormantare bolnavii diagnosticati cu depresie? Da, pentru ca depresia (medicala) este considerata o boala si daca are drept rezultat un suicid se considera ca acesta nu este o optiune personala intrucat parametrii neurologici ai persoanei in cauza nu functioneaza in limitele normalului. Intr-adevar, nu este nevoie de foarte multa energie sau timp pentru o asemenea actiune, ci doar de finalizarea nepotrivita a unei circumstante proaste.

       Si de ce asistata? (chiar si daca vorbim doar de cazurile ultra-disperate ale celor care nu pot sa duca la bun sfarsit actul sinuciderii, le este intr-atat de teama). De ce se indrituieste o organizatie cu asistarea celor care CRED ca isi doresc sa moara? Si mai mult decat atat, de ce se permite mediatizarea unor astfel de contracte in media? (ma refer spre exemplu la unul dintre cazurile asistate de Exit in care ultima saptamana din viata unui om a fost transmisa live). Moartea prin optiune proprie nu ar trebui sa fie o experienta personala? Nu este o cedare in fata ta insuti si atat? Nu este un sentiment de coplesire fata de tot ce exista pe pamantul asta de la furnica la om, dar coplesire fata de tine si ATAT? De ce transformam propria neputinta si propria lipsa de viziune ori speranta intr-un act egoist prin care sa ii facem pe cei din jurul nostru constienti de nenorocirea pe care o traim? Mai este eutanasierea o sinucidere in adevaratul sens al cuvantului, sau prin implicarea tertilor devine crima?

       Nici macar nu incerc sa ating acest subiect din perspectiva aspectelor legale pentru ca problemele in discutie sunt nenumarate (lobby medical, evaziune fiscala, manipulare media, frauda, decese asistate neinregistrate, specularea bolnavilor psihici in scop pecuniar, vid legislativ intentionat etc) - incerc doar sa judec din perspectiva moralo-umano-logica. Am subliniat nu o data cuvantul “cred” pentru ca intr-adevar, uneori credem ca, avem impresia ca ne dorim ceva numai pentru ca suntem sub impulsul unui moment inoportun. Si pentru cei care in aceste secunde negre apeleaza la serviciile (déjà funerare ale) unei astfel de organizatii nu exista alternativa – primesc sprijin intr-o singura directie. Nu cred si nu voi crede niciodata ca medicina trebuie sa fie supusa imperativului tehnologic, bunaoara, care in unele state inseamna ca ceea ce a devenit tehnic posibil sa fie pus in aplicare. “Egalitate in oportunitate” zice printre altele, principiul egalitatii al UE. As accepta aici doar semnarea de catre pacienti a formularelor medicale “fara resuscitare” inaintea operatiilor chirurgicale extreme de riscante (asa numita eutanasiere pasiva prin care se personalul medical este obligat, la cererea expresa a pacientilor CU DISCERANAMANT, sa se abtina de la interventiile de mentinere, salvare sau prelungire a vietii). Dar nu si Serviciul de Sinucideri S.A., un fel de ultim serviciu pe care capitalismul il deruleaza in slujba cetatenilor sai pe fondul lipsei de actiune al oricaror comisii de etica.
     

*neste informatii interesante privind subiectul si cum este el vazut in tarile civilizate (ma intreb ce definitie mai are cuvantul "civilizate" in acest context) in care rata suicidului este ingrijoratoare.
1.Elveţia

- Din 1918 asistenţa în particular în cazul „alegerii de bunăvoie” a suicidului este legală (§ 115 al legii penale elveţiene), cu excepţia cazurilor în care există motivaţii „egoiste”. Începând cu 1937 sinuciderea în prezenţa medicului nu mai este penalizată, însă până în 1995 Academia Elveţiană a Ştiinţelor Medicale a declarat că aceste acte contravin normelor medicale. Acest lucru s-a schimbat în 2004 când în „cazuri speciale” astfel de acte sunt acceptate. Începând cu 2001, sanatoriile din Kanton Zurich au anulat interzicerea sinucideriişi facilitării ei. Mai mult, în Elveţia, întrebarea dacă e necesar sau nu acceptul „liberei alegeri” cerut de lege în cazul unei boli psihice a ajuns să fie dezbătută în mod public.

- Începând cu anul 1982, organizaţii private au răspuns cererilor crescânde de ajutorare în comiterea suicidului. Drogurile letale sunt procurate de la doctori „în care au încredere”. Toate cele trei organizaţii existente (Exit, Suizidhilfe, Dignitas) acceptă clienţi cu probleme psihice. Cel puţin Dignitas îşi asigură serviciile (predominant)şi străinilorşi percepe tarife per „caz” de 3000 de franci elveţieni (metoda lor de înscriere este atât de sofisticată încât nu poate fi dovedită nicio încălcare a interzicerii motivaţiei egoiste). Conform studiilor întreprinse de Ministerul Federal Elveţian al Sănătăţii (2005), 10% dintre toate cazurile de sinucidere din Elveţia (care înseamnă 0,2% din decesele survenite în aceastăţară) beneficiază de asistenţă în aceste trei organizaţii.

Nota: Conform art. 114 din Codul Penal Elveţian, uciderea la cerere (eutanasierea activă) este interzisă, dar „motive rezonabile” vor reduce pedeapsa.

2. Olanda

Legea din 2002 privind liberalizarea eutanasiei include de asemenea suicidul asistat medical (§294 din Codul Penal Olandez). Cea mai mare organizaţie „Help-in-Dying”, Asociaţia Olandeză pentru încetarea voluntară din viaţă, speră să înfrângă „monopolul” medicilor în această practică. Urmând exemplul elveţian al organizaţiei Exit, speră să folosească un medicament deja disponibil despre care pretinde că nu ar trebui îngăduit pe piaţă ci supus anumitor testeşi să-l lanseze ca „pilula lui Drion” (numit astfel după Vice-Preşedintele Camerei Parlamentare Olandeze care a pledat în favoarea oferirii acestei pilule tuturor cetăţenilor la vârsta de 80 de ani. Pilula e disponibilă în mai multe variante de gust şi este concepută astfel încât să atragă chiar şi o clientelă mai tânără (Fittkau, 2003).

3. Belgia

Suicidul sub asistenţă nu este strict interzis de lege (Nys, 2002)

O scurta perla
si o
referinta cinematografica

Nota: Cred in autodeterminarea ca  un drept de baza al oricaruia dintre noi. Asa cum cred cu toata fiinta mea ca oricine merita o moarte decenta. Cum faci insa diferenta intre dorinta reala a unui pacient cu schizofrenie de a muri asistat si manipularea criminala "aplicata" unuia depresiv? Cum? Ce studii si parastudii psihiatrice pentru a verifica integritatea neuronala a bolnavului? Cine, in "faza terminala voit a vietii" mai are chef de teste? A picat la destule...  Deci, CUM?