Cat de fericiti suntem relativ la cat de fericiti ne credem?

      Fericirea ne-o alegem.

     Sunt ferm convinsa de faptul ca indiferent de predispozitia congenitala inspre un tip de comportament sau altul, fiecare dintre noi isi dozeaza singur, dupa bunul plac si pe parcursul intregii vieti picaturile de fericire pe care si le doreste astfel incat in final sa se considere implinit. Da, am formulat bine desi pare exprimat prost. Deseori ne credem mai fericiti decat suntem cu adevarat pentru ca avem la "indemana'' lobul frontal al creierului cu rol primordial in a ne oferi imunitatea psihologica de care avem nevoie pentru a merge inainte in viata. Cu ajutorul acestei portiuni de creier reusim sa simulam niste experiente pe care nu este nevoie sa le mai incercam pentru a constata ca sunt neplacute sau din contra, placute. Ati mancat vreodata inghetata din pateu de rata? Anticipam deci niste reactii personale urmare a unor actiuni inca neindeplinite - astfel empatizam enzimatic si nervos cu anume rezultate pe care le putem simti a fi intr-un fel sau altul, dar fara a le face propriu zis. Urmare a acestei "simtiri"  anticipative manifestam involuntar o optiune de tip "da, voi face asta" sau "nu, ar fi mai bine sa nu incerc". Alegem. Odata facuta alegerea, rezultatul poate fi 100% cel anticipat sau poate lua valori pe o scara a erorilor care difera de la o personalitate la alta. Cert este ca un rezultat exista - si reprezinta o urmare a credintei noastre ca atare alegere va contribui pozitiv la nivelul nostru de satisfactie (pornind, evident, de la premisa ca nu suntem masochisti). Este ceea ce se numeste in termeni mai mult sau mai putin de specialitate "prejudecata impactului". Personal am cunoscut zeci de cazuri in care odata facuta alegerea, rezultatul nu a fost cel scontat (daca nu cumva chiar opus) astfel ca a intervenit un soi de autoconservare de natura sa transmita "este ceea ce imi doream" celor din jur dar care doar prin negare si imunizare psihologica  poate transmite catre sine acelasi tip de mesaj. Te complaci, prin autosugestionare, in propria alegere gresita incercand sa te amagesti ca este ceea ce iti doreai. Altfel, se nasc frustrari si in final depresii acute.

       Nu vad ceva negativ in instinctul uman de autoconservare sau in empatia ulterioara empatizarii cu alternativa deciziei deja luate si a carei finalitate deja s-a produs, la fel cum vad drept 100% maladiva negarea de sine. Ambele concura inspre acelasi rezultat insa pe cai diferite.

       Avem tendinta, conform specialistilor, de a supraestima impactul hedonistic al evenimentelor viitoare in vari domenii: alegeri, povesti de dragoste, planuri de marketing, teste de personalitate, analize medicale, evenimente sportive, discriminari, insulte, jocuri de noroc, controlul greutatii etc. Si facem acest lucru bazat pe starea noastra (fizica, emotionala, financiara etc) din acel moment! Daca parametrii in care am fi fost pusi sa luam o decizie ar fi fost altii, si decizia ar fi fost, evident, alta. Cel putin din perspectiva efectului-fluture.      

       Adevarul este insa ca alegerile noastre sunt incorsetate, ne apartin doar in mod aparent si in mare masura alegerea propriu zisa este (re/in)validata ulterior luarii ei. Exista o asa numita "memorie a deciziei" pe baza careia ne apropiem si reclamam fericire. Daca ar fi sa va intrebe cineva daca ati plati 5000 euro pe un bilet de tren Bucuresti-Brasov, ce ati raspunde? In mod clar, "nu" si asta inainte de a judeca din diferitele perspective in care poate fi luata decizia de a cumpara un astfel de bilet (daca esti milionar si arde sa ajungi la Brasov in urmatoarele 5 ore raspunsul ar fi "da"). Iar motivul care sta la baza raspunsului semiautomat "nu" il reprezinta cea mai proaspata experienta din perspectiva calatoriilor cu trenul si comparatia automata care se face intre cele doua valori - pretul platit pentru calatorie si cei 5000 de euro. Un exemplu tipic de anticipare eronata a utilitatii si valorii unei experiente prin comparatia trecutului cu posibilul! La fel cum putem anticipa in mod gresit valoarea unei experiente prin comparatia posibilului cu trecutul - comparandu-te cum erai in liceu cand erai prima din clasa fata de cum esti la facultate in raport cu colegii tai exceptionali / in functie de elementul de comparatie evaluarea ta ca persoana risca deturnari semnificative de la realitate care pana la urma se reduce la tipologia ta: de optimist (cand te compari cu cei inferiori tie) sau pesimist (cand te vezi mereu la limita de jos). Comparatia schimba dramatic perceptia unui lucru si tocmai asta face memoria deciziei, schimba perspective. In acelasi spirit al memoriei deciziei, daca situatia in care ne aflam este iremediabila si nu putem intoarce timpul inapoi, de regula ne complacem in concluzii si ulterior ajungem sa "uitam" ca nu ne plac. Daca insa putem schimba ceva si putem alege altceva, o facem si lucrurile se schimba. Dar cine ne da garantia ca a doua oara am ales mai bine? Astfel ca deciziile reversibile vin insotite de riscul de a te razgandi pe cand cele ireversibile favorizeaza instalarea autosugestiei ca alegerea initiala a fost cea corecta. De ce spun ca optiunile noastre sunt incorsetate? Pentru ca avem tendinta ca intre o decizie ireversibila si una reversibila sa o alegem pe cea din urma considerand ca existenta optiunilor ne creste sansele de a fi fericiti. Cand de fapt, dus la extrem, lipsa optiunilor ne face sa sporim sansele de a lua decizia "corecta" in termenii unei fericiri sintetice despre care putem crede fie ca este reala fie ca nu, fie ca este superioara celei naturale fie ca nu. Cert este ca reprezinta rezultatul unui proces de productie. Diferenta intre a alege dintre zece tipuri de prajituri si un singur tip este ca in primul caz trebuie aparent sa decizi intre cele zece optiuni pe care producatorul le-a facut posibile pentru tine pe cand in al doilea caz alegerea a fost deja facuta. In afara think outside the box-ilor cu rol de impact in viata internationala, cu rol de policy-makers, restul suntem policy-takers, suntem doar niste biete fapturi in lesa cu orgoliu de posesori de liber aribtru absolut.  Doar in cazul unei lipse totale de constrangeri si de rigori impuse de aiurea putem spune ca luam cu adevarat decizii. Pana atunci, din "paleta" de optiuni care ni se pune la dispozitie, nu avem decat sa ne producem fericirea. Limitativ.
      Stiti deja faimosul dicton “Dă-mi forţa de a mă lupta cu ceea ce poate fi schimbat, înţelepciunea de a accepta ce nu poate fi schimbat şi inteligenţa de a şti să fac diferenta intre cele doua". Partea care rezuma cele de mai sus este fragmentul subliniat si pe care imi permit sa-l reformulez cu "ajuta-ma sa nu vad ce nu-mi place" si in extenso, "ajuta-ma sa ma mint". Si da, este intelept cel care stie sa manevreze aceasta simbolistica.
      Luati in calcul cele doua situatii exemplificate aici.  Ai o intalnire cu o persoana care se scobeste in nas versus esti casatorit cu o persoana care se scobeste in nas. Evident ca in prima varianta, alegi sa mai cauti :) , insa in a doua varianta adesea ajungi la solutia de compromis cu tine insuti de tip "da, se scobeste in nas dar are atatea calitati!". Avem o bucurie a impasului, o bucurie de a fi prins intr-o capcana de tipul "da, este arogant, dar macar imi aduce flori" pentru ca atunci decizia este cumva luata deja, iar eforturile necesare pentru a schimba acea stare de fapt sunt mai mari decat efortul de a nu ne pune la contributie elementele din dotare: aici, autosugestia. Cu cat raspunsul la o intrebare este mai deschis si lasa loc interpretarii libere, cu atat mai mult avem tendinta sa fabulam, sa speram, sa la-la-la pe campii si sa tergiversam un raspuns simplu si la obiect. De ce? Pai pentru ca totul este relativ si deci suntem atrasi de perspectiva scenariilor infinite. Cand ambitia ne este definita de anume limite avem toate sansele sa ne indreptam inspre o stare de bucurie. Daca insa nu o delimiteaza nimic si suntem doar "ambitiosi fara cauza" creierul nostru va avea tendinta sa apeleze la minciuni, inselatorii, furt sau sacrificarea unor lucruri de o reala valoare. Cand insa fricile sunt tinute in frau si se pot defini manifestarile noastre devin prudente si foarte vigilente. Cu un set de frici scapate de sub control si fara nici o limitare devenim nesabuiti si lasi.

      Ca o spun specialistii sau nu, avem in noi insine capacitatea de a ne produce bunul cel mai de pret si pe care il urmarim in mod constant cand alegem experienta. Si care hei!, nu este obligatoriu sa nu fie real!
       In doze mari sau mici, sub forma de produs finit sau de materii prime in asteptare de liant, este acolo.

     

inspiratie pentru subiect: conferintele TED