Sindromul inimii zdrobite

      Sau "noutati" din seria "ce mai inventeaza astia".

     Psihocardiologia este (pseudo?) stiinta care a venit cu aceasta denumire a bolii.

      Lista sentimentelor nocive care se pare ca o provoaca este lungă: furia, nervii nestăpâniţi, frica, tristeţea şi mânia. Toate presupun riscuri de care nu suntem conştienţi, la fel ca şi epuizarea, descurajarea şi depresia.

     Ce sustin specialistii: "când tristeţea, stările conflictuale, frustrarea sau melancolia durează săptămâni şi luni, ele nu mai înseamnă pentru organism decât un singur lucru - stres. Si în varianta sa nesănătoasă, cronică: sindromul inimilor zdrobite".

      Cateva intrebari-medicament:

-Ce exigentă avem faţă de noi înşine?

-În ce măsură suntem obsedaţi de performanţă?

-Ce importanţă acordăm situaţiilor critice?

-Cate eforturi depunem pentru a le putem gestiona?

     Si ca o parere personala, daca raspunsul la intrebarile de mai sus este caracteristic celor dominati de perfectiune si megalomanie ( adica "mare" sau "foarte mare") atunci pregatiti-va un draft pentru testament.

     Si uite asa s-a ajuns la a se dovedi stiintific faptul ca semenii nostri precum si dorinta de a ne autodepasi ne fac mai rau decat nicotina, gudronul, arsenicul, cianurile, fenolii, formaldehidele sau monoxidul de carbon.

     Nu as fi amintit de toate povesta asta daca nu as crede in samburele care sta la baza acestei pseudo-stiinte si care s-ar rezuma prin: mai bine razi ca prostul decat sa incerci sa pari destept stand posac.
     Ca deh, "fericiti cei saraci cu duhul", nu?
     

      Oricum, in lipsa unui plasture "anti-tristete" nu ar fi rau un deodorant pe baza de praf pentru ras. Cel putin asa, de dragul tentativei, poate putem sa ne pacalim si sa readucem culoarea macar intr-una din cele patru camarute ale unei inimi albastre.