Pe principiul "Adame, alege-ti femeia!"

      Exista doua variante:

•  fie acceptam (pe fondul unui reflux stomacal acid) ca "toata lumea minte" si atunci tot ce se petrece in jurul nostru sta (asumat) sub auspiciul hazardului moral (adica ne mintim care de mai de care mai abitir); orice potential repros adresat cuiva care ne-a "necinstit" cu un neadevar este astfel exclus!
•  fie ne luam in spinare angajamentul ca nu vom pune vreodata pe nimeni si nimic (in afara noastra) la indoiala; si ramanem astfel cu "luxul" de a putea reprosa posibilele minciuni.

      Ce vrem de fapt? Sa fim fara arme, sau sa ramanem cu luxul uneia singure?

P.S. Pentru frumusetea argumentului si mai ales pentru ca extremele sunt extreme tocmai pentru ca inrameaza si delimiteaza normalitatile, mai aloc loc (cacofoniile fac viata mai frumoasa) unei variante de compromis:

• ramanerea fara arme in fata singurei alegeri umane care ne poate asigura, fara prea multe incercari, ca luxul este inutil si supraapreciat.