Pierdere de vreme

      Dimineata placuta de joi. Soare, ger, atmosfera placuta de iarna adevarata.

      Pentru ca cartela de metrou a parut a face probleme dis de dimineata (cu alte cuvinte a expirat) si pentru ca mi-am lasat economiile in banca :) iar afara erau -17 grade Celsius, am decis sa o iau pe jos inspre iubitul birou. Si am luat-o pe jos pana la un moment dat cand mi-am dat seama ca am un bilet de autobuz la mine si ca stiindu-ma ca nu suport sa intarzii (nu in general, ci la birou) am decis sa imi incerc norocul cu autobuzul 301bis din Romana. Mai ales ca trecuse perioada de varf si drumul parea cat de cat liber. Aproximam 10 minute pana la destinatie. Si chiar atat a si fost, cam 10 minute pana la o distanta de 100 metri pana la destinatia mea. Iar cei 100 metri au fost atat de intensi incat am simtit ca o sa iau pe cineva la pumni. O ora petrecuta practic in fata cladirii unde trebuia sa ajung, o ora in care am simtit ca ma ia claustrofobia, o ora in care am facut 100 de amarati de metri, o ora in care soferul RATB vorbea la telefon cu un amic probabil despre noile lui cuceriri si cat de important este sa stii daca femeia cu care vrei sa ai o relatie este curata, o ora in care acelasi sofer refuza vehement sa imi deschida usa desi il rugasem frumos si prin gesturi (pe de o parte inteleg, este sigur sa deschizi usile doar in statii, pe de alta parte, pe cei 100 metri in dreapta era un trotuar nesfarsit si absolut nici o fiinta vie nu ar fi fost vatamata), o ora in care am aburit cu respiratia mea nervoasa geamul inghetat al usii blestemate din mutra mea, o ora irosita drept unic rezultat al deciziei mele de a lua autobuzul in loc sa fac miscare, o ora din viata pe care nu o voi recupera in veci. Pot face ceva? Da, sa incerc sa nu ma enervez macar, a irosi neuroni cred ca este mai grav decat a irosi timp.
      Nu?
      Dar pot???!!!

      :)