RALUCA MIHĂILĂ

mult am cautat pana m-am ciocnit de aceasta grafica a meritat

- vreau sa mor, mi-a spus - si eu vreau sa mor, de aia traiesc. Stefan Caraman

mi-as dori sa pot sa iti scriu in acelasi fel in care mi-as dori sa ma citesti: printre randuri. dar daca as reusi asta nu as face decat sa imi mentin consecventa in a te rata care pe care ba nu! care pe care

- de ce traim, mami? - sa trecem prin lucruri pentru a ne ridica peste ele - cum adica? de ce sa ne ridicam peste ele? - pentru a cunoaste - ce? - ce ni se intampla si ce se intampla cand ni se intampla ce ni se intampla - si ce inseamna a cunoaste? - a intelege in primul rand cum totul este trecator ... si repetitiv; universul e ciclic - dar invatatoarea ne zicea sa ne bucuram de soare, de cer, de mancarica, de mamica si taticu, de florile din gradina - asa v-a spus ea? - da, sa invatam de mici sa ne bucuram de tot pentru ca atunci cand suntem mari sa apreciem mai mult lucrurile - sa va bucurati de tot sau sa va bucurati de tot cate putin? - de tot si cat mai mult. - vezi? acolo e secretul ... in a iesi din abundenta chiar si a bucuriei, pentru o moderatie a non-emotiei - a non-emotiei? - da, un fel de a-sentiment  al vietii - si daca ajungem acolo intelegem mai mult? - nu mai mult ... ntelegem si atat: fara grade de comparatie. - pai si daca ne prindem mai repede s

este usor sa cazi in ispita de a ocupa un loc in banca acuzarii  doi oameni care se intalnesc sunt, in prima faza, doua entitati care isi apropie diferentele ... medii diferite, culturi diferite, principii diferite, emotii educate diferit cum ar fi sa se simta jignita o pisica alba de interesul unui motan negru pentru fundaluri albe - pentru ca, nu-i asa, doar ele il pun in valoare. pe ea ar estompa-o in mod cert... asa ca cel mai usor ar fi sa ia in primire un confortabil si teribil sentiment de afectare pentru aceasta neobrazare, o mahnire profunda fata de ignoranta celuilalt. dar ar fi oare corect, in linia universului pe care il impartim noi toti, sa se supere ea, pisica alba, pe firescul cu care acest motan negru isi solicita mediul propice manifestarii lui? sau ar fi mai intelept sa isi caute impreuna nuanta ideala de gri?

prepare your mind so you don't lose it

care este punctul comun al curentelor filosofice? (de) unde izvoraste elementul de extraneitate care separa apele in teorii? ce difera intr-atat in noi incat sa ne pozitionam diferit unii fata de ceilalti? ce rupe firul? si unde a aparut zazania? in predispozitiile naturale sau in mutatiile genetice? de ce ajungem sa ne intrebam ce cautam, in loc sa cautam pur si simplu? si de ce simtim ca suntem in cautare?

Sunt zile in care scriu pentru ca nu-mi dau seama de ceea ce gandesc decat daca citesc ce spun

in discutia cu un amic aud "mai, cum o fi ... daca o sa ma potrivesc cu fata asta bine, daca nu, iarasi bine ... nu ma mai panichez, nu ma mai stresez, este o provocare" ideea a fost repetata de vreo cateva ori in intervalul a 30 de minute...semn clar ca nu se streseaza :) oare de ce pentru mine provocarea este in a fi tu insuti mai degraba decat in a fi tu insuti cu cineva ? a doua multime nu este doar reactionara, ci si limitativa prima mi se pare de departe mai ofertanta

cred ca singuratatea este un apanaj al celor care nu se suporta decat pe sine, al celor pe care orice altceva in afara de propria-le persoana ii preseaza, le "striveste corola de minuni a lumii" proprii. imi oblig compania celorlalti de teama de a nu cadea prea adanc in placerea de a fi singur uneori placerile te instraineaza ... de tine imi respect tendinta introspectiva o vad acolo de cand lumea mea dar din cand in cand aleg sa ies din propriul peisaj si ies pe strada, vorbesc cu oamenii...face bine la dorul de sine. vreau sa mi se vorbeasca frumos ...  rasteala ma afecteaza negativ nici macar nu imi pun problema meritocratiei aici ... nu stiu daca merit.  conteaza? parca as incerca sa fentez totul ... munca, cititul, mancatul, discutiile, placerile, starile, filosofia. noroc de cea din urma ca nu se lasa fentata eu, insa, raman cu tentativa de frauda .... un cap de acuzare care atarna destul de greu. alunec, alunec, alunec si nu numai

Mi-e vina de neputintele mele de zi cu zi Si dor de mine cand ma intelegeam "inteleg" a devenit  "nu inteleg" fara nici un fel de preaviz ... ca o invaluire deranjanta intr-o lume oricum deranjata. Nu mi-e clar ce inteleg Si nu e lucru simplu sa ma sustrag propriei neclaritati, daramite subiectivismului propriei neintelegeri! Raman deschisa mie insami ... pentru cand voi avea timp si spatiu de alocat Ah, dar le am pe ambele Atunci? Pai atunci ... sa tac si sa incep.

am gasit, in timp ce faceam curat, o cheie cine stie de cand sta acolo, in scrumiera de pe masa? am tot trecut pe langa ea, dar acum am ridicat-o, am sters-o de praf ... si m-am uitat la ea gandindu-ma "oare ce deschid eu cu ea?" nu mai retin de unde e cine stie cate chei avem cu noi, fara sa stim la ce usi sa batem!

punctul slab al oamenilor practici este momentul in care constata ca au emotii cat despre punctele slabe ale oamenilor senzitivi ... cat timp aveti la dispozitie?

mai nou exista doua identitati intr-una: Costica - omul, si Costica - angajatul. of, ce poate face angajatul din om!

am vazut ca este la moda sa ne intrebam toti, in bloc si in corpore, ce ne face sa fim fericiti si ce inseamna fericirea pentru fiecare din noi parerile difera normal! am facut si eu un exercitiu de imaginatie ... ghiciti ce am aflat: ca nu stiu ce ma face fericita decat dupa ce sunt si odata ce sunt, nu inseamna ca repetand experienta voi repeta si starea avuta e foarte putin probabil sa poti reproduce o emotie doar pentru ca reproduci partial* contextul in care aceasta a luat nastere cu alte cuvinte nu stiu ce ma face fericita decat dupa ce aflu si aflu doar daca ma ascult bresele sunt cele care ne definesc ceea ce vrem de la noi bresele in viata de zi cu zi, momentele in care ne permitem sa fim. *integral este imposibil

e minunat sa ti se vorbeasca despre patetic  ca despre ceva liric. conteaza atat de mult cum ne formulam ideile! cu oamenii potriviti te simti imbogatit chiar si atunci cand ti se anunta, subtil si suav, posibilele neajunsuri ori infirmitati emotionale sau rationale pe care le-ai putea avea mai mult chiar: simti ca ti-a fost indreptata atentia spre cum te poti potenta mai bine!

am zabovit cateva secunde asupra unui moment probabil dintr-un viitor presupus: la o frumoasa varsta de 80-90 de ani, stand intr-un scaun comod, cu o carte veche in mana, in bataia soarelui si a unui vant suav de vara, pian pe fundal si zambind cu gandul la cat de mult ma framantam la varsta de 32 de ani din dorinta de a-mi elucida ce NU vreau sa aflu axandu-ma pe ce imi doresc sa inteleg. frumosi si tumultuosi ani traiesc acum posibil ca merg bine doar impreuna ... la frumusete si tumult ma refer ma astept sa inteleg la un moment dat

Sunt intr-o constanta cautare a ceea ce ajung sa gasesc

Cu o fraza fireasca, plasata in univers intre cafeaua de dimineata si prima stire citita pe hotnews ... in care transmiti in mod nefortat lumii ca esti bine si ca nu prea ai nevoie de nimeni pentru asta.

azi am simtit un lucru nou: un pic mai greu exprimabil in cuvinte, dar usor comprehensibil daca apuci sa il imortalizezi in timp ce se intampla incerc sa il explic, totusi... stiti senzatiile acelea in care va doriti sa incheiati o relatie, sa terminati o prietenie, sa va schimbati locuinta, locul de munca ori stilul de viata? adica acele momente in care traiti plenar pentru ca nu mai aveti ce pierde? sunteti fix intre etape - cea trecuta, de care v-ati delimitat, si cea viitoare, in care v-ati angajat mental fara insa a fi simtit mireasma noului si aici, fix intre etape, este zona in care nu mai aveti ce sa pierdeti dar aveti totul de castigat, in care traiti neatasati si detasati, usurati ... este zona in care puteti deveni incredibil de frumosi prin autenticitate si tinerete.  ce considerati ca ati avut nu mai aveti si ca va doriti sa "obtineti" inca nu se afla la voi, dar va transmite ganduri bune. aici, intre etape, nu mai exista atasament, nu va

oamenii frumosi nu sunt o intamplare sunt cei testati de furcile caudine ale vietii ... incercati, traiti, atinsi, loviti si mai apoi imbucurati, inveseliti, inseninati si reveniti prin propria-le intelepciune si putere de apreciere in mod clar oamenii frumosi nu sunt o intamplare ei sunt o devenire

De cele mai multe ori teama de singuratate este cea care ne impinge si mai abitir inspre ea insasi. Ne purtam in contra a ceea ce ne dorim ... Si aceasta neintentionat emotional insa inconstient intentionat rational. Teama ne paralizeaza deseori intentiile noastre cele mai de pret ...pentru ca nu-i asa, numai cand avem ce pierde suntem tentati sa aparam cu obstinatie... Singura emotie care scurtcircuiteaza aceasta emotie abisala a fricii este speranta. Cand doza in care ne administram speranta este mai mare decat cea in care ne alimentam temerile, atunci avem o sansa de a reusi sa iesim din bucla. Pana atunci ... sa acceptam zabala la umbra consolarii ca putem oricand sa decidem invers.

Sa fim sinceri cu noi ! Ne dam cu adevarat seama daca ne pasa de ce cred ceilalti despre noi numai in momentul in care aflam ce cred ceilalti despre noi Nu mai devreme Si nici mai tarziu Odata ce ai inteles un lucru, nu te mai poti face ca nu-l stii. In rest, desigur, putem sustine ceea ce suna prezentabil publicului de a carui parere, in speta, nu ne pasa :)

a te simti "ajuns acasa" cand intalnesti persoana pe care ti-a pregatit-o universul nu exclude a te simti "acasa" si cand esti doar cu tine diferenta intre cele doua sta in apropiere ... in prezenta celui potrivit te simti mai aproape de cine poti fi, pentru ca nu-i asa, cand iesim din noi de fapt nu facem decat sa intram mai adanc in noi insine. p oza: centrul Shakti

nu, nu putem pastra infinitul doar pentru noi oricat ne-am dori sa luam cu noi cate o mostra din univers nu avem cum cerul, pamantul, aerul sunt non entitati care inseamna mult mai mult decat o compozitie chimica ori niste straturi de argila ... sunt energie, sunt liant, sunt tot tot ceea ce este in afara noastra ne poate cel mult coordona, directiona, influenta precum un mic convoi de ingeri inghesuiti pe un umar daca auziti din cand in cand un puhoi de energie care aduce cu "revino-ti"e doar o subtila insinuare a universului stiti cerculetele pe care le fac fumatorii cu fumul de la tigara? si cum o simpla dexteritate nativa se poate transforma in exercitiu de relaxare ...  tot asa, relaxandu-ne, putem invata cum se poate contacta universul pentru a nu mai simti nevoia de a-l incaptiva* joaca de-a uriasul cu putere infinita presupune perspectiva orizontului in care ne impreunam mainile spre a imagina un cerc, sau un triunghi prin care sa soptim arogant

cred in nebuniile si in aventurile de-o viata ... cele care te fac sa crezi ca "everything else is wrong" mi-s dragi asa ca le-am dat un numele de alint "epifanii de cafea" pentru ca de regula asa ajungi la ele: intr-un moment de rutina cotidiana mult mai putin cred, insa, in capriciile de moment, cele care iti tulbura vederea, mintea si sufletul. pentru acestea este ideal diagnosticul de "pierdere temporara a cunostintei"* diferenta intre cele doua este ca primele re-echilibreaza, sub semnul unei aparente destabilizari, in timp ce cele din a doua categorie, desi par inofensive, pot disloca vieti, caractere, coloane vertebrale cele pentru care ai cu adevarat nevoie de curaj sunt primele ... pentru ca implica un triumf al emotionalului in fata rationalului in care trebuie sa te desprinzi de tot ceea ce ai fost pentru a ajunge tot ceea ce poti deveni important este sa innebunesti la timp pentru a apuca sa te bucuri de consecintele acestui curaj in

Stiti senzatia aceea de obisnuinta cu propriul parfum? Cea in care, de la un moment dat, simti ca desi pulverizezi cantitatea obisnuita, parca nu il mai simti cum il simteai la inceput? Se numeste obisnuinta, rezistenta la, imunizare. Asa ca ce faci? Maresti doza...pana la noul prag olfactiv care te satisface Ruperea de ritm apare in momentul in care, intr-un oarecare moment, cineva iti spune "ce frumos mirosi!" si tu de abia atunci iti amintesti ca exact in ziua aceea uitasei sa te dai cu parfum Dar: "stai, atunci cum de il simte?" Pai il simte ... pentru ca excesul cu care te-ai imbracat zilele trecute intre timp s-a diluat in normalitate ... in acea normalitate care pentru tine a devenit imperceptibila si nu iti mai anima nici un simt. Ai receptorii amortiti... Si il mai simte pentru ca, spre deosebire de tine, are perspectiva celui care apreciaza suavul, firescul, dozajul diafan - cel nu prea subtil pentru a nu fi simtit de ceilalti, dar n

deci: mult timp am considerat ca fara mine lucrurile nu se pot infaptui "cum trebuie" sau ca altcineva nu poate face lucrurile mai bine decat le fac eu am considerat ca daca incep ceva trebuie sa termin si nu oricum, ci in asa fel incat sa arate perfect. dar ghici ce! pentru ca desteptaciunea educata se autosaboteaza , la final constatam intotdeauna ca mereu poate exista o bresa care sa permita acelui lucru sa fie facut mai bine - consolarea imi era in orgoliul ca numai eu aveam acces la acel ochi critic, restul lumii nefiind capabila de o intelegere la acest nivel. dar autoblamarea si, in subsidiar, teama de "si, totusi, daca..." existau in subconstient. fiecare proces era unul extrem de complex din punctul de vedere al infaptuirii, incercam mereu sa surprind cat mai multe aspecte posibil a aparea pe parcurs, aveam in vedere sa analizez pana la epuizare fiecare flanc si fiecare virgula, eram cu mintea excitata la maxim de gandul ca oricand, dar oricand,

cunosc o mamica de copilas de 7 luni care simte ca nu mai poate sta acasa cu ala micu' si vrea sa se duca inapoi la munca ... simte ca acasa "se plafoneaza" a, din punct de vedere profesional face acelasi lucru de 10 ani in aceeasi companie cu ocazia asta pentru mine cuvantul "mamica" a devenit polisemantic

of ne dam mari vrem sa parem invatati, trecuti prin multe, ajunsi aproape la senectute si iluminare deplina, de neatins... ne umilim propria aroganta prin aceasta autosuficienta kitch-oasa imbracata in roz wow, da, noi cu experientele noastre! dar sa nu uitam ca avem nevoie de experiente triste, de nenorociri, de oameni modesti intelectuali sau incercati de soarta, de o lume invalida si invalidata, de caractere slabe si de oameni de nimic, de ingeri decazuti si de aripi frante pentru a avea despre ce sa vorbim noi, astia frumosii care ne credem de vis avem nevoie de toate acestea pentru a avea la ce sa ne gandim, cu cine sa dezbatem, pe cine sa ponegrim si pe cine sa ne facem ca intelegem da, avem nevoie de aceasta alternativa la cine suntem si reprezentam noi si nu oricum ... o alternativa concupiscenta a decaderii  daca nu, acolo sus in raiul nostru filosofic cu aer rarefiat am fi inventat-o noi cum altfel sa iti asiguri continuitatea daca nu prin incurajarea l