punct si de la capat cu perfectiunea

deci: mult timp am considerat ca fara mine lucrurile nu se pot infaptui "cum trebuie" sau ca altcineva nu poate face lucrurile mai bine decat le fac eu
am considerat ca daca incep ceva trebuie sa termin si nu oricum, ci in asa fel incat sa arate perfect.
dar ghici ce! pentru ca desteptaciunea educata se autosaboteaza, la final constatam intotdeauna ca mereu poate exista o bresa care sa permita acelui lucru sa fie facut mai bine - consolarea imi era in orgoliul ca numai eu aveam acces la acel ochi critic, restul lumii nefiind capabila de o intelegere la acest nivel.
dar autoblamarea si, in subsidiar, teama de "si, totusi, daca..." existau in subconstient.

fiecare proces era unul extrem de complex din punctul de vedere al infaptuirii, incercam mereu sa surprind cat mai multe aspecte posibil a aparea pe parcurs, aveam in vedere sa analizez pana la epuizare fiecare flanc si fiecare virgula, eram cu mintea excitata la maxim de gandul ca oricand, dar oricand, ceva va putea interveni brutal asupra echilibrului pe care incercam eu sa il instalez pe veci.

finalul: proiecte de anvergura finalizate frumos si de care sunt mandra
mandra, nu bucuroasa!

mandria ... este o proiectie a ceea ce vrei sa simti asupra celui care vrei sa fii
este eticheta pe care ti-o pui singur

perfectionistului ii este teama de repros ca de nimic altceva - daca nu ii reproseaza ceilalti ceva, isi reproseaza el.
uneori, chiar se auto-faulteaza cu voce tare din dorinta de a evita sa o auda de la altii ("da, stiu, am uitat de...")... cand uneori oamenii vor doar sa il admire
este o teama aproape organic transformata in durere...
simte ca se prabuseste totul sub el, in special atunci cand exista cineva care semnaleaza ceva cu care chiar el este de acord!
jale maxima!

perfectionistul este un om care in mod constant si in doze egale isi alimenteaza egoismul, dorinta de a primi apreciere, stima de sine conditionata de avizul celorlalti, neincrederea in el insusi, lipsa tolerantei fata de cine poate fi versus cine ar trebui sa fie
perfectionistul este un intransigent, un om cu antenele mereu ascutite pentru critica constructiva, o persoana care isi demonteaza teoriile pentru a le repune pe ordinea de zi, un hotarat in a fi nehotarat, un suflet ratacit in ale ratiunii, un om care pune suflet fara insa a si-l deschide!

exista perfectionisti care reusesc sa se ridice deasupra propriului perfectionism si il transforma in arta de a gestiona chinurile lucrului cu incompletitudinea, de a accepta si de a intelege nevoia retusurilor primelor lor schite
ajung sa inteleaga ca nu iti poate iesi totul perfect din prima, ca nu e obligatoriu sa faci lucrurile perfect din a doua si ca odata terminat, lucrul facut de el ramane perfectibil!
este o zvarcolire teribila sa ajunga la adevarul acestei concluzii
la fel cum este un chin sa nu se indoiasca de sine stiindu-se impecabil....pana brutalitatea karmei ii deruleaza pe un ecran imens erorile facute.

perfectionistul se asteapta la imbunatatirea constanta a celorlalti
aproape ca se bazeaza pe asta punand pe ei o presiune invizibila care treptat se asezoneaza cu asteptari in crestere
si ce sa vezi? restul lumii nu e totdeauna in asentimentul tau si se decide sa nu evolueze asa cum te astepti tu sa o faca

dupa indelungi chinuri si proiecte personale sau profesionale am reusit sa ies din bucla ... si sa transform perfectionismul in ... oarecum opusul lui: in masura in care pot, interactionez cu lucrurile numai daca rezonez cu ele, daca energetic exista o apropiere chimica.
iar cand exista ... ma port firesc, urmand sfaturile frunzelor care nu au nevoie sa invete sa creasca ... pentru ca stiu deja sa o faca.
ma ascult mai bine.
si apreciez si pe 'foarte bun' sau 'bun' fara a le considera inferioare in raport cu 'fara cusur'.
asta fac.
asta s-a schimbat.
si ma bucur mai mult de ceea ce fac ... satisfactia este incomparabil mai mare ... si prezentul, oh, prezentul trait in timp ce are loc este o experienta care merita din plin!

si ar mai fi ceva: nu mai ascult bazaconiile cu 'si tu poti fi impecabil', sau 'si tu poti atinge perfectiunea'
potentialul maxim nu se atinge cand faci un lucru perfect, ci cand ajungi sa faci tot ce poti face. 
punct. 
conteaza mai putin cum, mai ales pentru ca daca iti place si te simti inspirat, tu redefinesti binele.

exista un bine comun, insa nu mereu binele meu corespunde cu cel al vecinului.
ne completam mai mult decat ne asemanam.

deci: am schimbat perspectiva, pentru a putea afirma acum despre inainte ca am facut foarte bine ca am gresit!

multi cunoscuti imi spun cu mandrie ca sunt perfectionisti ... si cand aud asta ma gandesc ... la cat de bine este sa nu ma mai chinui.

Comments