(in)finit

nu, nu putem pastra infinitul doar pentru noi

oricat ne-am dori sa luam cu noi cate o mostra din univers nu avem cum

cerul, pamantul, aerul sunt non entitati care inseamna mult mai mult decat o compozitie chimica ori niste straturi de argila ... sunt energie, sunt liant, sunt tot

tot ceea ce este in afara noastra ne poate cel mult coordona, directiona, influenta precum un mic convoi de ingeri inghesuiti pe un umar

daca auziti din cand in cand un puhoi de energie care aduce cu "revino-ti"e doar o subtila insinuare a universului

stiti cerculetele pe care le fac fumatorii cu fumul de la tigara?

si cum o simpla dexteritate nativa se poate transforma in exercitiu de relaxare ... 

tot asa, relaxandu-ne, putem invata cum se poate contacta universul pentru a nu mai simti nevoia de a-l incaptiva*

joaca de-a uriasul cu putere infinita presupune perspectiva orizontului in care ne impreunam mainile spre a imagina un cerc, sau un triunghi prin care sa soptim arogant nemarginirii "uite, pot face din tine un cerc ... sau un triunghi ... sau un patrat ... pot face orice". 

si universul raspunde "da, poti ... daca tii neaparat sa ma vezi in cadre finite"

daca stim sa ascultam de noi si de restul lumii, aflam ca orice conditionare presupune un final abrupt al firescului

iar daca nu stim, poate n-ar fi rau sa ne lasam surprinsi de ce putem descoperi cand ne propunem ... 

dexteritatea in a nu mai incerca sa ne marim posesiile se poate transforma intr-un exercitiu de apreciere a ceea ce numai in infinit poate straluci

putem continua sa simulam triunghiuri pe pamant ... dar numai ca o reamintire a faptului ca nu putem lua cu noi mostre din univers.

universul traieste prin mine

dar niciodata doar prin mine

si eu, tu traim prin univers

dar niciodata doar prin el

*oare exista cuvantul asta? daca nu, tocmai l-am inventat eu :)