valoarea neprețuită a normalității

am fost în această seară la o proiecție de film anunțat a fi despre muncă - până la urmă un antidepresiv.
greu de stat, prea multă lume, sonorizare proastă, cald ca în caniculă, fără locuri, miros puternic de bere
cred că orice demers minimal cultural trebuie să se țină galaxii distanță de bere - whisky ok, votcă ok, rom ok, gin ok ... orice, dar nu bere.
în dreapta mea aveam o masă gălăgioasă fără nici un respect față de berbecii (sau oile :D) care încercau să audă ceva.
dacă se mai și fuma, tristețea atingea apogeul.

daaar, cu toate astea, am prins din zbor un gând care mi-a provocat o întrebare: ce înseamnă să pierzi timpul?
a te uita pe geam în timp ce ai de făcut un proiect?
să te lași dus de mână de către trotuar, deși ai de ajuns într-un loc specific?
să te uiți la cer în loc de pe unde mergi?
să "te uite Dumnezeu" la televizor sau citind vreun ziar or postările alea neinteresante din Facebook?

"cu ce mă aleg din asta"?  e întrebarea pe care ne-o auto-adresăm unii
"la ce-ți ajută"? e întrebarea care ni se adresează de cei cărora le pasă de noi
"nu-ți folosește la nimic" e ce primim de către cei care cred că dețin adevărul absolut

ce rămâne după zgâiala cu iz de "fără noimă" este un lucru foarte de preț
îi spune relaxare
sau liniște
mai știe cineva ce e asta?

greșeala pe care am ajuns să o facem este să vedem în astfel de momente, pauze.
pentru că pauzele înseamnă un răstimp, un respiro, o suspendare a unei activități.
păi și activitatea care ar fi, atunci?
viața?
cu asta ne ocupăm noi? cu viața?
facem din ceva unic, un task? o ocupație?

salut, mă cheamă Raluca și mă ocup cu viața mea.
formulat așa, pare că își merge bine.
dar ce spui de fapt este salut, mă cheamă o viață.

punem pe ce avem mai valoros ... un preț.
iar prețul este dat de timpul "pierdut".
cu alte cuvinte, uitatul pe pereți ne costă timpul pe care altfel am putea să îl învestim în Exceluri și rapoarte.
cîtă neobrăzare!
câtă îngustime!

cred că a considera liniștea drept pauză presupune o ramolire schizoidă care ne îmbolnavește prima data trupul, apoi sufletul și mințile.

din când în când facem câte o aroganță și ne luam o zi "liberă".
liberă de ce?
sună de parcă ne-am elibera de viața altora ...
... dar hei, nu cumva asta și facem?
și atunci normal că avem nevoie de antidepresive găsite pe peste tot pe net, prin farmacii, pe străzi, prin paturi străine și iată, chiar și în timpul pe care de abia acum ajungem să îl vedem cu alți ochi.
ăia buni.

am ales să plec după 15 minute.
nu m-aș fi ales cu nimic.
nu m-ar fi ajutat la nimic.
nu mi-ar fi folosit la nimic să îmi petrec timpul chinuindu-mă.

am ieșit la aer rece și zăpadă.
minunat.

having what you need

I thank Daniele Levis Pelusi for sharing her picture with the world