benzi depilatoare și machiaj

- singurul care te oprește din a fi fericit e gândul că ești singur.
- și dacă e așa?
- te poți schimba.
- oamenii nu se schimbă.
- ah, uitasem că tu asta crezi.

când nu știi cum să înțelegi niște lucruri și simți că nu le poți lua pur și simplu ca atare, atunci te gândești că ne-am întâlnit pentru ca viețile noastre să devină mai bune.
e un compromis mental. și sufletesc.
mare.
dar cumva trebuie să mergi mai departe, și totul sau nimic nu pare a fi ce trebuie acum.

te uiți cum viața ta își urmează cursul de una singură ... și încerci să intri și tu in horă.
în hora ei.
încerci să te integrezi.
căci e aproape crud să vezi cât de puțin contezi în viața altora, a blocului în care stai, a străzii pe care mergi, a orașului tău.

azi ești întreagă

iar mâine ești mai puțină

și te întrebi dacă nu cumva ce îți lipsește trăiește undeva, în afara ta 

și dacă va reveni vreodată la tine 

lumea merge mai departe și fără tine.

e ok.

nu trebuie să o iei personal.

orice loc în care te afli în ciuda voinței tale este o închisoare.
ai două variante:
1. să pleci
2. să începi să vrei să fii unde ești.

- sunt atâtea lucruri pe care nu ți le-am putut spune; oare de ce?
- pentru că mă iubești.
- da, dar insuficient?
- nu există insuficient.
- dar ce?
- nepotrivire.

- ți-am spus totul.

- de ce?

- pentru că nu vreau să îți ascund nimic.

- nici nu mă gândeam că o vei face, dar acum că mi-ai spus...

știi ce se întâmplă la epilare?
se rup firele.
nu se smulg.
se rup în mod constant de la nivelul imediat următor ieșirii din piele.
și în timp firele ajung să se rărească.
ca în viață cu aripile: cu cât ți se taie mai des, cu atât se slabesc ... sau dispar.
sunt și situații mai crunte, în care visele, odată împlinite, te fac să observi cât de limitate și-au fost țintele.

- îmi place cum mă privește.
- da, nu ești ușor de privit.
- dintr-o dată, sunt specială.
- erai oricum, el doar îți amintește.
- nu știu ce să zic...
- tu cum îl privești?
- cu ochi ... buni.