RALUCA MIHĂILĂ

- fă ceva urât! - de ce? - fă ceva greșit, te rog! - dar de ce? - hai, orice, alege tu ce! - oprește-te... - nu mă opresc ... nu mai pot. - adică? - fă ceva greșit ... să fie mai ușor să nu te mai iubesc!

Să vrei să faci copii. Sau nu. Să vrei să ai o carieră. Sau nu. Să vrei sa lucrezi pe cont propriu. Sau nu. Să vrei să vorbești cu părinții tăi zilnic până la adâncile tale bătrâneți. Sau nu. Să te porți frumos cu toți oamenii. Sau nu. Să mănânci de trei ori pe zi. Sau nu. Să vrei să stai la casă, nu la bloc. Sau nu. Să ai animal de companie. Sau nu. Să te culturalizezi. Sau nu. Să mergi la meciuri de fotbal. Sau nu. Să te lași în voia simțurilor. Sau nu. Să faci yoga. Sau nu. Să mănânci sărat. Sau nu. Să vrei să fii într-o relație de cuplu. Sau nu. Toate acestea sunt opțiuni pe care orice om are dreptul să și le manifeste. Sau nu. Că omul carierist e pus pe trăit o viață frugală, în loc să aibă o familie și un cămin așezat, știm. Că aventurierii sunt niște superficiali și cei care nu iau micul dejun sunt inconștienți, știm. Că dacă alegi să fii angajat înseamnă că ești un laș care nu își ia viața în mâini, știm. Că bărbatul singur e cool și femeia singură are o pr...

Oare ce-ar trebui să facem noi în această pauză numită viață? Cum ar trebui să ne petrecem țigara numită timp și care, chiar dacă nefumata activ și conștient, arde și în final, se stinge? Cum ar trebui să ne raportăm la această pauză? La noi, la ceilalți? Pauza e foarte utilă ca să înțelegi ce a fost în prima parte și să te lași surprins de actul II. Nu trebuie sa dureze mult ... Câteva respirații ca să te debarasezi de ce a fost și cât să iei o gură de aer util pentru când se ridică din nou cortina. Este pentru dezmorțire. inima într-o pauză de țigară

Eu zic să parcați mania asta cu out of the box-ul! Sforăieli și PR 'eftin. Imaginația nu vine din accesul la infinit și lipsa de limite, ci din nevoia de a găsi soluții. Adică din restricții. Din lipsuri. Așa că stați în cutie dacă vreți sa vedeți lumea din unghiul caleidoscopic așa zis corect. Adică acel unghi prin care chemați idei despre cum s-o faceți mai bună. From within the box înțelegi fenomenul local și afli ce îi lipsește. Sau ce îi poate lipsi. By getting out of the box vezi ansamblul. Vezi Sistemul. Faci legături. Creativitatea este apanajul în primul rând al celor care au nevoie de ea și doar pe urmă, al celor care primesc idei din mustul minții lor libere. Dinăuntru vrei să ieși. Din afară vezi. Și analizezi ce poți. Există și categoria celor pe care libertatea îi inspiră, dar aceia sunt rari, pentru că nu e tocmai la îndemână să înțelegi îngrădirile din spatele lipsei de mărginimi. În afara în cutiei Mulțumesc Christian Fregnan pentru foto.

Mi-ar plăcea să luăm umorul mai în serios. Sincer.

Dacă aveti nevoie să găsiți ceva ce alții spun că nu e acolo, nu uitați că setea e dovada că apa exista.

oare cu câți apropiați te-ai mai împrieteni azi dacă i-ai vedea pentru prima dată? cred că în prietenie se aplică povestea din relațiile în doi: dacă nu o alegi din nou, în fiecare zi, până la sfârșitul vieții, atunci nu e ea.

Știi până când merg mai departe? Până în punctul în care, dacă aș fi în locul tău, m-aș aștepta să nu mă ierți.

Ce este mai important? Să îți respecți un angajament luat din slăbiciune, doar pentru că l-ai luat? Doar e cuvântul tău acolo și, nu-i așa, tu îți respecți cuvântul dat. Sau să faci lucrurile corect din punct de vedere etic și, cu prețul încălcării angajamentului, să menții pe primul loc morala, altminteri detronata de un simplu moment de rătăcire? Doar asta nu ar spune decât ... totul despre tine. Suspendarea prezentului si propria ființă din cauza unui trecut flagrant dubitabil este pentru cei care nu-și merită viitorul. Pentru că au trecut degeaba prin întâmplări și experiente, de vreme ce nu învață și nu pricep nimic din ele. Ce trăiești azi te face să înțelegi ce ai trăit ieri și se bazează pe planurile pentru mâine. Și ce trăiești mâine va clarifica ce nu se întâmplă azi. Daca deșteptăciunea de azi nu corectează prostia de ieri, la ce bun să își mai facă apariția? - am spus ceva, nu pot să mă întorc acum. - dar știi și tu că nu este normal. - da, am greși...

Cred că masculinitatea necesită un rebranding. Și feminitatea. Bărbatul trebuie să.... Femeia se cuvine să... Sloganuri provincialiste înguste. De fapt omul își cere o nouă campanie de imagine. Că cine a fost nu mai e și cine poate fi nu are de-a  face cu cel care a uitat să vrea să fie. Omul merită un logo nou. Un claim bun. Ambele înregistrate ca un trademark francizabil. Statutul de OM nu mai e implicit doar pentru că te-ai născut din voia altora, ci clădit pe scop, construit sustenabil și meritat. Zi de zi.

Am visat că eram un creion cu care oamenii își scriau gândurile. Sau desenau. Unii mai degrabă își mâzgăleau nesiguranțele. Estetica diferă de la un om la altul. La fel cum diferă și talentul. Eram un instrument. Un mijloc prin care ceilalți se transmiteau. Se descărcau. Sau se întregeau. Un mojloc și nu numai. Pentru că m-am văzut și ca un scop în raport cu ascuțitoarea care că punea în valoare. Rolul ei era să îmi asigure confortul și ținuta necesare destinației mele. Viața mea avea valoarea urmelor lăsate în urmă. Și deși, aparent, durata ei se termina atunci când nu mai aveam ce să ascut la mine, în realitate puteam dăinui prin mulțimea de desene, iscălituri, mâzgăleli, urme. Dar eram la îndemâna lor. A mâinilor lor. A talentului lor. A ambițiilor lor. A gândurilor lor. A sufletului lor. A limitelor lor. Am apucat să le văd dorința de a controla ce și cum scriu, de a nimeri exact grosimea liniei sau perfecțiunea cercului din desen, de a folosi fix atâta culoar...

Am întrebat la început de an în stânga și în dreapta, ce își doresc oamenii. În proporție de 100% răspunsurile au fost de tipul "ca de obicei: x, y, z", "chestiile generale ca x, y, z" ori "doar mă știi, ce mai întrebi?". Nu pricep. Când nu ți se schimbă visele sau dorințele de zi cu zi, ce înseamnă: că e cazul să nu mai bați la uși închise ambiționandu-te aiurea sau din contră, că ești într-atat de determinat, încât dezarmezi până si viața care nu mai știe ce semne să îți trimită?

M-am saturat de atâta literatura motivațională și de empowerment. Încep să evit librăriile, mai nou. Filosofiile ieftine sunt mania de azi. Moneda de schimb a propriilor superficialități. La fotbal, politică, marketing și viața autentică se pricep toți. Teatru, teatru, teatru peste tot. Rânjim că niște animale bete, doar doar o să ne creadă cineva când pozăm în atoateștiutori. Suntem o rasă plină de "gânditorul". Când o să înțelegem, oare, că nevoia de citate, de încurajări autoshare-uite în ferestrele pe cât de sociale, pe atât de antisociale, de liste scurte pentru cum să-ți iei soarta în mâini și de responsabilizare sunt simptome ale lipsei de sens? Delegăm. Delegăm. Ne delegăm celorlalți atunci când nu știm ce să facem. Cu noi. Am obo...

... și atunci te-am văzut. îmi spuneam, în timp ce deja zâmbeam involuntar: ce bărbat! doar că apoi mi-am amintit motivele pentru care ne-am despărțit.

Știu un colț din oraș în care stau doi tineri cerșetori. Ușor în lumea lor, ai spune. Ceea ce e bine în ziua de azi. Și cred că a fost bine dintotdeauna. Și cum se leagănă ei așa, încontinuu, ai spune că le-a lipsit. Îmbrațișarea cuiva drag când au fost mici. Cu siguranță ar putea munci, chestiune care m-a ținut departe de pornirea de a le da bani. Nu am încredere că știu ce să facă cu ei. Dar cine știe, de fapt? Cu toate astea, ochii ei căprui și ochii lui verzi m-au țintuit. Și convins să mă mai gândesc la ce aș putea face. Uneori trec pe lângă ei și pun eu capul în pământ - parcă mi-e mie jenă că nu le dau nimic care să îi ajute. Nu e normal. Să simt asta. Dar mă rog. Ideea e că recent am făcut ceva de mâncare - mai deosebit, așa - cu gândul la ei. Au ieșit vreo cinci porții. Am cumpărat două perechi de tacâmuri de unică folosință. O față de masă. Și un suport mic de lemn. Așa, cât două farfurii. Am așezat mâncarea în niște polipropilene mai acătării și m-am dus...

ce ne mai plac bandajele temporare peste rănile permanente!

Drepturile omului. Ce putem și ce nu putem face în raport cu noi înșine, respectiv cu alții. Cam despre asta este vorba în ele. Ce fac eu în raport cu mine însămi ține de conștiință și idealuri. Ce fac eu în raport de ceilalți ține de propria-mi înțelegere, de valorile personale, de o conduită nativă sau deprinsă. Nu vi se pare că și într-un sens, și în celălalt, drepturile omului țin de morală? De etică? De ținuta personală a principiilor, virtuților și standardelor de comportament? Am voie să vorbesc. Am voie să mă opun. Am voie să merg pe stradă. Nu am voie să te lovesc. Am dreptul că caut ce îmi face bine. Am dreptul că îți spun că eu cred că greșești. Oare când ni s-a rupt firul și am început să legiferăm firescul? Probabil cândva când ființele umanoide erau împărțite în ființe superioare, ființe inferioare, sub-oameni. Să spunem că înțeleg de ce atunci era nevoie de o astfel de cartă. Dar acum, evoluați cum suntem, ce scuză avem? În timp ce societatea evolueaz...

ce faci când ai prea multe opțiuni care te vor? care te cer? păi, în primul rând și dacă poți, nu alege - este cel mai bun moment în care să nu fii tentat să iei o decizie doar pentru că există cererea. dacă totuși ai de luat o hotărâre, văd două variante: 1. gândește-te intens la fiecare variantă și apoi nu te mai gândi deloc o perioadă - răspunsul va ieși la suprafață singur. 2. cere opțiunilor câte un CV și apoi cheamă-le la un interviu - nu e suficient să ceară, trebuie să știe să câștige ceea ce cred că merită. lichidele iau foma vasului sau gândurile iau forma minții? I thank Charles Unitas for sharing the photo with the world

am ieșit, ies și am de gând să continui să ies singură în oraș în restaurante sau baruri e o activitate pe care o facem, noi, femeile, precum orice altceva în viață - plimbat, mers la cinema, citit, făcut curat, băut cafea, gândit o strategie de business, făcut patul, deshis geamul, mers la birou, cumpărat flori, oferit zămbete, probat rochii sau pantofi, împiedicat de câte o scară, cumpărat rucola și parchet, donat hainele nepurtate sau făcut unghiile. de ce, în lipsa companiei, vinul trebuie băut în casă ori mîncarea mâncată în bucătărie? să ne revenim, invit! aproape tot ce ne putem imagina se poate face în doi, în mai mulți sau neînsoțit. sprâncenele ridicate care cred că femeia nu se poate arăta lumii fără cineva la braț au mentalitatea celor care când văd un caucazian îi spun "bărbat" și dacă văd un om de culoare îi spun "negru". și ar merita un pensat strașnic. pensatul - o altă activitate de făcut în doi, în grup sau neînsoțit. sky is the lim...

am fost în această seară la o proiecție de film anunțat a fi despre muncă - până la urmă un antidepresiv. greu de stat, prea multă lume, sonorizare proastă, cald ca în caniculă, fără locuri, miros puternic de bere cred că orice demers minimal cultural trebuie să se țină galaxii distanță de bere - whisky ok, votcă ok, rom ok, gin ok ... orice, dar nu bere. în dreapta mea aveam o masă gălăgioasă fără nici un respect față de berbecii (sau oile :D) care încercau să audă ceva. dacă se mai și fuma, tristețea atingea apogeul. daaar, cu toate astea, am prins din zbor un gând care mi-a provocat o întrebare: ce înseamnă să pierzi timpul? a te uita pe geam în timp ce ai de făcut un proiect? să te lași dus de mână de către trotuar, deși ai de ajuns într-un loc specific? să te uiți la cer în loc de pe unde mergi? să "te uite Dumnezeu" la televizor sau citind vreun ziar or postările alea neinteresante din Facebook? "cu ce mă aleg din asta"?  e întrebarea pe care ne-o...

Ce clar și ușor văd copiii lucrurile! Ori albă, ori neagră. Da, în mod cert o inspirație pentru cei deveniți adulți cu sau fără voia lor. Totuși, dacă era să fie totul despre aceste înțelegeri delicate de început, nu am fi primit în dar de la viață maturizarea.

ce înseamnă că toate filmele pe care apuci să le vezi sunt legate mai mult sau mai puțin de evenimentele din viața ta? 1. că ai o viață plină de aventuri? 2. că atragi cine ești si automat, aria de interes este legată de ce ți se întâmplă? 3. că ești un biet ipohondru? a fi ipohondru (aici) = a fi un om interesant închipuit

Să fim serioși: câți din noi suntem cu adevărat preocupați de posteritate? De câte ori pe zi ne gândim la ce se va întâmpla peste 200 de ani și ne recalibrăm agendele personale în funcție de asta? Gândim campanii, facem acțiuni de caritate, ajutăm, oferim, da. Toate sunt în lucru pentru două categorii de oameni: cei cu bugete și cei cu conștiință. În fond, însă, cred că misiunea ar trebui să ne fie mult mai simplă de atât. Și include doar ziua de azi. Și ce aducem sau luăm din univers cu fiecare pas făcut. Fie el drept sau stâng. Însă a vorbi "doar" despre asta nu aduce like-uri, share-uri și în speță nici un fel de engagement. Ne aduce "doar" împlinire. Atât și nimic mai mult. Ce păcat că nu ne mai este de ajuns asta! De abia de la acest gînd încolo posteritatea poate fi în primejdie. Sau nu. Așa că e bine să ne amintim care e carul care sunt boii în ce ordine tre' să stea să facem puțin curat

poate cele mai autentice porțiuni de viață sunt cele în care nu înțelegi nimic și toate ecuațiile sunt pline de necunoscute. pentru că atunci nu mai poți programa nimic - nu știi cu ce să începi. nu te mai gâdești la nimic, pentru că lucrurile nu au sens. așa că pur și simplu trăiești. dâre de viață

Ca orice buruiană care nu se poate elimina, frica se educă. Tranșant, cu limite și acceptare. puzzle de temeri

Ceva mai rău decât să o apuci în toate direcțiile și să ajungi mereu în locuri cunoscute? Să vrei să stai pe loc.

- singurul care te oprește din a fi fericit e gândul că ești singur. - și dacă e așa? - te poți schimba. - oamenii nu se schimbă. - ah, uitasem că tu asta crezi. când nu știi cum să înțelegi niște lucruri și simți că nu le poți lua pur și simplu ca atare, atunci te gândești că ne-am întâlnit pentru ca viețile noastre să devină mai bune. e un compromis mental. și sufletesc. mare. dar cumva trebuie să mergi mai departe, și totul sau nimic nu pare a fi ce trebuie acum. te uiți cum viața ta își urmează cursul de una singură ... și încerci să intri și tu in horă. în hora ei. încerci să te integrezi. căci e aproape crud să vezi cât de puțin contezi în viața altora, a blocului în care stai, a străzii pe care mergi, a orașului tău. azi ești întreagă iar mâine ești mai puțină și te întrebi dacă nu cumva ce îți lipsește trăiește undeva, în afara ta  și dacă va reveni vreodată la tine  lumea merge mai departe și fără tine. e ok. nu trebuie să o iei personal. orice loc în...

imi plac podurile pentru că îmi amintesc că suntem conectați și că orice aparentă întrerupere este, de fapt, nici mai mult, nici mai puțin decât o iluzie a suspendării timpului. o impresie a faptului ca orice se poate remedia.

sunt ochi care nu se văd. atât.

indiferent de cât de mult credeam că lumea nu se va mai învârti, iată că o face. și o face aproape nestingherită și convivială. își urmează cursul precum o cascadă învolburată. nu avem nevoie de veste de salvare nici de bărci cu vâsle. și nici măcar nu trebuie să știm să înotăm. important este să ne udăm. de fapt, nimic nu se oprește cu noi. și ce bine că universului nu îi pasă de micile noastre derapaje! mă bucur să fac parte dintr-o astfel de lume, în care simt cum zi de zi te iubesc așa cum mă știam iubită: azi mai mult ca ieri si maine mai mult ca azi.

Broboanele de durere se adună în nasturi pentru a deveni, pe neașteptate, și totuși nesurprinzător, fermoar. Singurul care poate etanșa interiorul de exterior. Mai e o variantă: să se resoarbă în timp precum o afecțiune fizică. Și să clădească durabil. E de preferat. Cred.

It takes two to tango. It could take two to love. Two of a kind - my paint

Nu există inimă frântă care să nu o aibă pe conștiință pe cea provocată de ea însăși. Pur și simplu nu există. Doar că poate alege sa o ignore. In dragoste nu e valabilă regula că cine strigă mai tare sau cine vorbește primul are dreptate. Este firească nevoia de a da vina, dar este îngustă dorința de a rămâne acolo doar pentru că este mai suportabil și te eliberează de responsabilitate. Ușor nu înseamnă adevăr. A-ți justifica greșelile, indiferent de gravitatea lor, prin umanitate, e mult.  Prea mult. Sigur, suntem cu toții frumos de imperfecți, dar dacă ar fi să ne stăm alături doar în numele umanității și ca să vedem până unde putem greși, ce rost ar mai avea să ne întrebăm care e sensul vieții? Ar fi clar: să vedem cât putem îndura. Contează să nu te judece lumea sau să știi că ai făcut tot ce ai putut ca să fie altfel? Viața reală începe când ești tu onest cu tine, chiar dacă apare în ultima clipă de suflu. Și atunci toți anii confirmărilor de budoar v...