Proiectie de lumini

Mă apasă.

Cerul.
Pământul.
Aerul.
Focul.
Vântul.

În aceeași măsură în care mă înaltă.

Oricât de fericita aș fi, absconsul întunecimilor  imi bate la ușă. Îmi sufla in ceafa. Mă roade până la os. Imi face cu ochiul.
Mă stie prea bine și mă iubește intr-atat încât nu vrea sa renunțe la mine.
E ca un adolescent teribilist ... Îndrăgostit. Care nu renunță la prima lui iubire pentru nimic în lume.

E bine.
Neimplinirea te mentine treaz.

Eu vreau sa fiu trează.
Intr-atat de trează, încât să simt cum aerul rarefiat al înălțimilor viselor îmi devine morfina.

Că sa îmi fie țărâna ușoară.
Somnul lin.
Și realitatea aromata.