Bucati dintr-o ora in tren

Langa mine un domn își trage nasul odată la doua respirații. Ii e atât de dens suflul, încât ai zice că practica "fire breath"-ul yoghin.
Dar nu. Practic se crede singur in tren și ii pasa prea puțin.

Cu patru scaune mai în fata mea, câțiva orășeni se cearta  pentru că ghiseul CFR le-a dat bilete pe aceleași locuri.
Și cum toleranța este zero în ambele cazuri, par a se certa până la destinație, fara nici un rezultat.
Fără înțelegere concluzia este intotdeauna "lose-lose".

O chinezoaica venită, probabil, in vizită prin Romania, da coate adanci ca sa înainteze prin vagon.
Lipsa de educație poartă însemnele globalizării.

Pe geam se vad cladiri și câmpii lăsate în decrepitudine de catre cei care s-ar cuveni să se ocupe de ele. Dar se vad și încercări frumoase și căi de lumina.
Omul sfințește locurile.
De asta e bine să circule. Daca poate.

In spatele meu, o familie. Părinții îl bat pe copil aproape non-stop. Sigur, nu cu palma, ci cu verbalizări atroce ale principiilor "Te las aici daca nu mă asculți! Tu crezi că eu te cresc, ca sa faci ce vrei?"

Pe culoar o doamna imbracata la 20 grade ca la minus 20 striga "Nu se poate așa ceva! Poliția mondială trebuie sa vina pe voi, asta e abuz! Abuz!".
După alte urlete contondente cu urechile noastre, ale tuturor, vine de pe culoar, trece prin vagon și iese pe culoarul următor unde începe prin a-și face cruce și a spune primului văzut "fie-va milă, aveți 1 leu?"

In vagonul vecin o gașcă de prieteni fac multă gălăgie.
Se bucura. Veselie mare.
Cel puțin doi dintre ei vor lega o prietenie pe viață.
Așa e frumos.
Și firesc.
Sa ne lăsăm duși de valul a ceea ce are sens.

Mă întreb dacă ignoranta înseamnă să nu știi sau să știi greșit.
A doua e mult mai grava.
Poate de-aia multi o aleg pe prima. E și mai ușor de îndeplinit.

Trenul este și va rămâne un microcosmos la care se cuvine să ne păstrăm legați.
Pentru că ieșim din bula care ne tine ignoranți. Indiferent de sensul lui "ignorant".

Mai ales daca luăm personalul.
Cred că nu degeaba ii spune așa ... parcă își ia răgazul de a fi, de a lăsa lucrurile sa se întâmple. Nu e ca Acceleratul sau Rapidul.
Personalul are răbdare.
N-ar fi rău să învățăm ceva din ritmul lui.