Care "noi"?

Stii ce-mi faci?
Pentru ca eu nu.

Simt ca alaturi de tine o sa ajung sa traversez Amazonul inot, in conditiile in care mie imi este frica de apa si ma chinui de vreo 30 de ani sa invat sa fac pluta.

Imi retrasezi mental niste limite, dandu-mi forta de a indrazni sa indraznesc sa cred. Ca, de fapt, pot.

Stii ce-mi faci?
Pentru ca eu nu.

Iti spuneam ca as fi antiprogresista, avand pe undeva convingerea ca vei citi printre randuri dorinta mea de transcendenta care ascunde pornirile-mi nebune.

Stii ce-mi faci?
Pentru ca eu nu.

Simt sa ma arunc in gol. Sa uit de conformismele din care pana acum mi-am facut cateva transee de siguranta.
Dar in mine mocnesc dorinte despre care imi readuc aminte.
Si ma cer. Ma cer lor. Ma revendica.
Iar mie imi vine sa le las sa imi vorbeasca nestingherit.

Pentru ca, desi in indoiala fata de Binele despre care nu stie nimeni mai mult decat ce simte visceral, am incredere in mine.
Si asta ma sperie, pentru ca sunt obisnuita cu dezbaterea.
Cu luarea la tranta atat a nesigurantei, cat si a sigurantei, pentru a baleia cand spre una, cand spre alta, ca la un cutremur din care te astepti sa nu mai scapi.

Stii ce-mi faci?
Pentru ca eu nu.

Ti-am dat putere asupra mea ... si vai, cata iti voi mai da. Ma am in intregime, dar exercitiul incercarii de abandon imi da tarcoale cu fiecare privire pe care mi-o aplici. Sau oferi. Dupa caz.

Stii ce imi faci?
Pentru ca eu nu.
Si nici nu vreau sa stiu. Inca. Pentru ca daca aflu ... nimic din ce nu a fost inca nu va vedea zorii zilei.