RALUCA MIHĂILĂ

mi-e frica de forta aceea care ne intrece pe noi toti, de cataclismele naturii si de mine insami. ordinea difera in functie de stare :)

nu e nevoie de mult pentru a fi fericit, ci de ce trebuie.

daca ar exista o realitate paralela ... o alternativa la perspectiva vietii reale numarul unu, o realitate numarul doi sa-i zicem, o iesire din contextul pe care il traim toti ... daca s-ar putea sa avem posibilitatea sa fim si altfel decat suntem, fara insa a ne opri din a fi noi. daca s-ar putea sa poti sa opresti timpul, sau cel putin sa ti-l petreci in aceasta realitatea paralela, lasand garda jos, tragand obloanele peste ambitii si orgolii, uitand de temeri si demoni, inseminand emotii si muguri de sentimente in fiecare particica de suflet si inseninandu-ti existenta cu zambete, atingeri si luari in brate. just letting go ... and yourself be. of, daca... daca s-ar putea zamisli o lume paralela ... in care sa fii cu cine simti sa fii, nu cu cine vrei sa fii. dar nu, ni se permite o singura realitate in care trebuie sa ne desfasuram toate elementele care ne compun fiinta. asa ca nu vom putea sa fim niciodata impreuna. dar daca totusi imposibilul ar deveni a...

Nu are retail-ul lamai destule cat sa elimin greata fata de vesnic nemultumitii care incep orice fraza cu "tipic romanesc". Cine crede ca mitocania, furtul, mahalaua, marlania, uratul, minciuna sau mizeria sunt specifice spatiului mioritic, sa viziteze putin din tarile lumii ... oricare, de la Ungaria pana la SUA ... iar cine a facut-o deja, a facut-o degeaba pentru ca a avut un dinte aprioric pentru defaimarea a ceea ce are acasa. Ce uita sa vada, ei, inadmisibilii pentru care turismul inseamna plimbari in mall si complimentul direct este o inventie inutila, este ca ceilalti, strainii pe care ii preaslavesc si pe care ii ridica in slavi din motive nici de ei stiute nu isi batjocoresc sau vorbesc niciodata de rau conationalii sau tara, indiferent de ce ar face sau de evenimentele petrecute in istorie. Cine tine la tara si o critica constructiv incearca sa fie picatura din ocean care sa initieze schimbarea. Fiind tu exemplul de care au nevoie altii, ii dai comunita...

uneori gandul la copilarie si lumea satului ardelean ma salveaza de aparenta inutilitatii in a fi un bun crestin ...si ma readuce in autenticitate si valori. degeaba autostrazi, mall-uri, lux, evolutie ... daca te indepartezi de repere!

Când doi oameni nu mai reușesc să transforme diferențele dintre ei în glume, e un semn că au încetat să se iubească. Urăsc să n-am încotro decât să risc iubindu-te așa. Pentru noi înşine, suntem în definitiv întotdeauna inetichetabili. Intoleranţa începe cu două elemente: un concept despre corect şi greşit şi ideea că nu-l poţi lăsa pe celălalt să trăiască fără să-l obligi să vadă lumina adevărului. Tăcerea alături de o persoană neatrăgătoare implică faptul că persoana te plictiseşte. Tăcerea alături de o persoană atrăgătoare te face să fii sigur că tu eşti cel insuportabil. Orice act de a te îndrăgosti implică triumful speranţei asupra autocunoaşterii. E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înţelege cineva ceea ce spunem, în esenţă, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiţi. Dragostea pare delimitată de două disoluţii – viaţa sub prea multe priviri şi viaţa ...

sunt momente in care de abia astepti ocazia de a gresi din nou ... ocazia am spus!

ati fost vreodata in situatia de a regreta indeplinirea unui vis? un acel moment in care tot ce ti-ai dorit devine realitate ...  o clipa in care, dupa ce ai trait atata timp gandindu-te, visand, povestind despre un scop in viata ... sa simti ca esti nevoit sa o iei de la capat ... alaturi de un nou vis. ca trebuie sa iti fauresti un nou viitor ipotetic. ca trebuie sa te raportezi la altceva. ca trebuie sa iti muti, din nou, busola dezideratelor. era genul de vis de care ai fost extrem de mandru ... atat de mandru incat te-ai considerat aproape revelat in secunda in care ai avut inspiratia sa il transformi in scop. ne definim prin ce ne dorim de la viata.... of ... si iti facea placere sa vorbesti lumii despre "imi doresc"-ul tau. si te framanti: daca nu vei putea gasi un inlocuitor la fel de bun? daca orice alta doleanta de moment va pali in fata a ceea ce a fost "ars poetica" ta pana atunci? daca ti-ai ratat ocazia de a fi fost ...

aceia dintre noi care au pe suflet lucruri sunt cei care mereu "au cate o prietena care..." sau intreaba in jur "ipotetic, pur ipotetic, tu ce ai face daca...". Sau pur si simplu scriu ce simt. Si ce nu spun in ruptul capului cu vocea, subiect si predicat si privind in ochi. Sunt aceia dintre noi care nu mai vor sa-si lase adevarurile ascunse ... le permit sa mijeasca ... si spera sa ajunga la pastrare in locul potrivit. Sunt aceia care nu-si mai reclama anonimatul ... ci din contra, aproape ca devin mandrii posesori ai propriilor experiente .. doar ca nu pana la punctul in care sa le strige in gura mare. Atat.  Este un prim pas spre asumare. Decisiv pas.

pentru a nu fi ranit se recomanda sa te prefaci ca nu ai inima. oare pana cand se mai inchina la acest chip cioplit excentric de lucizii si obositii de dezamagiri din jurul nostru? aceia care sunt intr-o permanenta pregatire pentru un profil de statuie si pentru viitoarele prezumate autografe pe care le-ar oferi, cu mila si condescendenta, desigur, credinciosilor de carton ai lumii de azi si ereticilor care, cu privirea mai vie decat oricand, i-ar contrazice cu placere? probabil pana cand, luati prin surprindere, nu vor mai putea riposta. constatand ca le place. atat de mult incat nici nu le mai pasa unde s-a diluat viata de dinainte de a "crede si nu cerceta" in dragoste...

ce bine ca viata nu se scrie cu creionul si radiera ! altfel am avea numai experiente-avorton si am ramane suspendati in non-actiuni pe fondul acelor dintre noi care ar face un obicei din a se razgandi in permanenta. si am fi o lume de oameni fara pic de experienta si trecut. doar pentru ca precautia extrema ar putea fi o optiune. plicticoasa perspectiva.

inca nu ma prind daca amintirile - pe care le rememorez doar in raport cu prezentul si dintr-un act mental automat - sunt, oare, cele care imi confera cea mai mare siguranta sau sunt cele care imi hranesc cele mai de temut frici? si daca ar fi ambele valabile?  cum fac sa imi amortesc amintirile in mod selectiv astfel incat sa raman doar cu sentimentul de siguranta? pueril, nu? :) dar nu imposibil! simplu: imi fac amintiri noi! intentia continuarii face intotdeauna mai degraba apel la siguranta in a avea incredere decat la frici.

Nu jocul prostesc ... ci acel joc educat si totusi naiv, matur si totusi copilaresc, crud si totusi copt care naste imaginatia si hraneste energia tineretii. Jocul dintr-un schimb de replici, jocul din comunicarea intre priviri, jocul tachinarilor de zi cu zi, jocul micilor minciuni spuse cu intentia de a le revela, fals rusinat, imediat dupa, jocul mangaierilor si al saruturilor infometate, jocul atingerilor imaginate, jocul imbratisarilor de la miezul noptii, jocul din sfaturile cele mai sincere oferite prietenilor de suflet, jocul cu tine insuti, jocul aruncarii in gol pentru a-ti infrunta frica, jocul renuntarii si al reapucarii de ... orice, jocul matematic al lui 1+1 nu este 2, jocul in amor, amicitie sau in indiferenta calculata, jocul seductiei de amorul artei, jocul indragostit cu nervii cuiva, jocul de-a cearta doar pentru a provoca o noua dulce impacare, jocul permanent cu cei care stiu ca ma joc si jocul cu cei care se joaca permanent cu cei care stiu ca se joaca. ...

partea intai luna decembrie este luna in care ne ornam strazile, fatadele cladirilor, geamurile, vitrinele magazinelor, terasele restaurantelor, stalpii de pe bulevarde... bradul. Si pe noi insine, daca ne raman bani sau motive de a ne impodobi costumatia de actor al propriei vieti. si este, poate, luna in care ne luam la plimbare prin frig, tinandu-le strans-strans de mana, VISELE... ca pe niste copilasi in crestere care au nevoie de ghidaj, de siguranta, de caldura si de forta unei maini de parinte plin de iubire si afectiune.

ma enerveaza cutitele infipte in ranile de care nu sunt constienta.

Tineti minte momentele din timpul scolii cand, dupa ore si ore si ore si ore de rezolvat probleme din ce in ce mai complexe la matematica, ajungi sa ai in fata o banalitate de exercitiu cu care sa nu stii ce sa faci? Nimic nu mai conteaza in termeni de exercitii rezolvate, rationamente, increngaturi logice, complexitati si abandonuri ... ci doar ce ai in fata. Te uiti tamp la datele problemei, apoi la cerinte ... si te gandesti ca e gresita problema, ca au uitat sa iti furnizeze o informatie. Iti vine sa tragi cu coada ochiului la raspunsuri, desi esti constient ca te furi pe tine si nu rezolvi nimic ... cel mult nu mai prelungesti agonia nestiintei si a indoielilor... si totusi, tentatia e mare. Stai ca prostul in fata foii si te gandesti ca avea dreptate cine spunea ca unde e multa desteptaciune e si multa prostie :) Te enerveaza ca pierzi timp cu chestia asta, simti ca te tine in loc, stii ca mai ai o groaza de lucruri de facut, dar nu o poti lasa fara solutie. Te uiti i...

a fost un moment de liniste perfecta ... moment intrerupt doar de niste acorduri de pian care veneau de nicaieri ... am amusinat prin intreaga casa pana sa-mi dau seama ca muzica venea de pe scara, de la un vecin ... m-am imbracat bine si am iesit din casa, am adulmecat fonic dupa sursa muzicii pana am gasit usa. Si am inceput sa stau. Si sa ascult instrumentul perfect. A durat aproape o ora acest inceput de zi de sambata filmat mental pe casa scarii unui bloc interbelic.

Cunosc multe femei misto . Cele mai multe dintre ele, aproape toate, sunt singure. Si asta nu se intampla pentru ca sunt dependente de Solpadeina, nici pentru ca fumeaza prea mult, ci pentru ca barbatii cu care intra in contact nu pot asuma nici forta, nici normalitatea, nici echilibrul. Majoritatea barbatilor misto pe care ii cunosc se raporteaza la femei ca la niste trofee. Femeile misto, in ciuda aparentelor, nu sunt trofee. Sunt, pur si simplu, victime. Pentru ca sunt prea normale, prea calde, prea umane, prea disponibile. Prea usor de cucerit. In acest moment, femeile misto nu mai intra in contact cu barbatii misto. Si viceversa. Si aici s-a ajuns pentru ca nu mai avem sisteme de referinta. Pentru ca ne raportam, in permanenta, la nimic. Nu-mi dau seama cine greseste. Un lucru stiu sigur: femeile misto, cu foarte putine exceptii, sunt in continuare singure. Iar barbatii misto ajung in jurul varstei de 50 de ani sa se intrebe cine le-a consumat tineretea. Si a...

Cum ar fi ca in lumea de dincolo sa fim aceiasi ... in aceleasi contexte ... in aceleasi conjuncturi ... dar sa putem observa numai ce ne place?

Imi place mult sahul. Cele mai frumoase si periculoase jocuri le port mereu cu mine insami.

sunt putini cei care pot sa taca vorbind

nu exista o perioada mai acuta in timpul anului asa cum reuseste sa fie fiecare decembrie  ... este adunatura celor mai 31 de zile din cele 365 ... este senzorial, memorie, emotie, trecut, prezent si viitor la un loc, este sfitenia colindelor, este dorul inexplicabil si de neimaginat pentru ceea ce putea fi, este amor, tristete si gingasie, este o delicata improspatare sarata a privirii ... este asa cum trebuie sa fie orice final ... un nou inceput. continuare

Uneori, cand crezi ca hopul emotional a trecut, apare un eveniment, o seara, o discutie, un cuvant, o privire care iti zgandare suficient de tare ceea ce credeai ca a disparut de tot astfel incat trecutul iti devine prezent. Iar. Ce inseamna a fi un om echilibrat? Inseamna a ramane adunat in conditii de nisipuri miscatoare. A fi echilibrat este o stare care exista doar prin comparatie cu opusul sau – dezechilibrul – si nu se autentifica decat in raport cu acesta. Orice dezechilibru emotional si orice perioada de framantari sufletesti grabeste de fapt echilibrarea reala. A fi zen nu inseamna echilibru ci incremenire in stadiul de bibelou. Nu exista echilibru per se asa cum nici o tehnica de lupta nu isi poate dovedi eficacitatea pe timp de pace. Iti vine sa spui “of, dar de ce acum? Si de fapt, de ce?” Nu stiu daca stiti, dar samburii de orice fel (alune, migdale, nuci, seminte etc.) este recomandabil sa se consume dupa ce au fost inmuiati in prealabil...

ati avut vreodata senzatia ca sunteti inconjurati de vampiri energetici?  ca tot ce fac ceilalti se traduce in metamorfoza suflului vostru in energie pentru mersul lor mai departe? ca sunteti fraierii ramasi de caruta cand ceilalti reusesc sa inainteze? eu da. si cu toate astea, oricat de acuta ar deveni senzatia de cvasi-victimizare, nu m-as opri niciodata din a-mi da suflul la cerere.

un mamifer cu constiinta care se hraneste cu ce vrea, se inmulteste din (speranta de) amor si naste pui vii.