Viata de om
Nu cumva inveti cum se traieste viata doar dupa ce o vei fi trait gresit? Nu doar atunci afli ce este binele si raul? Pentru ca ma gandesc la faptul ca daca ai trait-o bine, nu ai timp sau scop sa reconsideri ceva. Nu cunosti alternativa si in lipsa de alternativa nu exista "corect" absolut sau "gresit" absolut, exista doar "asta" si un "corect" si "gresit" dictate de bunul simt stradal. Invatatul se poate face pe doua planuri: 1.inveti de la altii, ceea ce presupune ca altii au comis erori din care au tras concluzii; 2.inveti din greselile tale. Indiferent de metoda pedagogica, a invata presupune o greseala apriorica. A ta sau a altcuiva. A trai "corect" din prima este noroc pur si nu poate fi decat o comasare fericita a mai multor conjuncturi favorabile.
De-asta se spune uneori ca inveti cum se traieste cand este de regula prea tarziu sa mai poti face ceva ...uneori mai apuci sa corijezi, alteori mai apuci cel putin sa transmiti mai departe niste concluzii, chiar daca pe tine nu te mai ajuta..instinct de conservare al speciei.
Cu exceptia cazurilor ajunse la maturitate care se felicita pentru alegerile din tinerete, cam asa suntem facuti, sa facem greseli cand suntem tineri si necopti, pentru a ne perpeli de dragul clipelor posibil irosite (sau fericite) cand suntem intelepti si in varsta.
Ciudata si usor parsiva viata: cate motive de regret se pot naste in a doua jumatate a vietii de om, prin faptul ca ti se ridica la fileu pe ea insasi ori de cate ori are ocazia, in prima! Cate uitaturi iti arunca, cate amagiri, cate priviri sagalnice si pline de mister, cate "ba ia-o pe aici, e mai bine", cate "ba pe-acolo, asculta-ma!" Iti dai seama de toate ... tarziu. Si oricum nu ai cum sa ripostezi, pentru ca daca mai ai energie sa arunci cu foc, este ca si cum ai impusca un nor; si daca nu mai ai, este pentru ca viata ... se retrage din tine, cumva cu lasitate. Nu este un adversar pe masura, este o frantura de univers fara gust, inodor si incolor, imperceptibil ca atare si capata forma doar prin elementele pe care le gazduieste si pe care ti le ofera...cu imprumut.
Si ciudat echilibru in natura: sa-ti dea cand deja ai, riscand preaplinul, sa-ti ia cand nu mai ai creand penurie. Evolutiv si antropologic, nimeni nu poate inversa acest echilibru oricat de mult ne-am dori sa ne nastem batrani si intelepti pentru a sti "calea" fara sa fie nevoie sa ne coste, sa risipim vreun moment. Ne este predestinat sa ne experimentam clipele pretioase, sa le dramuim si supralicitam cum credem de cuviinta si cum ne dicteaza constiinta, urmand ca aceeasi constiinta sa ne tina, poate, trezi noptile si sa ne deruleze in fata ochilor, spre marele final, toate adjudecarile de destin.
sursa pozei: www.deviantart.com
De-asta se spune uneori ca inveti cum se traieste cand este de regula prea tarziu sa mai poti face ceva ...uneori mai apuci sa corijezi, alteori mai apuci cel putin sa transmiti mai departe niste concluzii, chiar daca pe tine nu te mai ajuta..instinct de conservare al speciei.
Cu exceptia cazurilor ajunse la maturitate care se felicita pentru alegerile din tinerete, cam asa suntem facuti, sa facem greseli cand suntem tineri si necopti, pentru a ne perpeli de dragul clipelor posibil irosite (sau fericite) cand suntem intelepti si in varsta.
Ciudata si usor parsiva viata: cate motive de regret se pot naste in a doua jumatate a vietii de om, prin faptul ca ti se ridica la fileu pe ea insasi ori de cate ori are ocazia, in prima! Cate uitaturi iti arunca, cate amagiri, cate priviri sagalnice si pline de mister, cate "ba ia-o pe aici, e mai bine", cate "ba pe-acolo, asculta-ma!" Iti dai seama de toate ... tarziu. Si oricum nu ai cum sa ripostezi, pentru ca daca mai ai energie sa arunci cu foc, este ca si cum ai impusca un nor; si daca nu mai ai, este pentru ca viata ... se retrage din tine, cumva cu lasitate. Nu este un adversar pe masura, este o frantura de univers fara gust, inodor si incolor, imperceptibil ca atare si capata forma doar prin elementele pe care le gazduieste si pe care ti le ofera...cu imprumut.
Si ciudat echilibru in natura: sa-ti dea cand deja ai, riscand preaplinul, sa-ti ia cand nu mai ai creand penurie. Evolutiv si antropologic, nimeni nu poate inversa acest echilibru oricat de mult ne-am dori sa ne nastem batrani si intelepti pentru a sti "calea" fara sa fie nevoie sa ne coste, sa risipim vreun moment. Ne este predestinat sa ne experimentam clipele pretioase, sa le dramuim si supralicitam cum credem de cuviinta si cum ne dicteaza constiinta, urmand ca aceeasi constiinta sa ne tina, poate, trezi noptile si sa ne deruleze in fata ochilor, spre marele final, toate adjudecarile de destin.
 |
| Misterul - naluca a vietii. |
sursa pozei: www.deviantart.com
Comments