Neplacerea "indoiturii" la mai multe colturi

      Cand?

      Cand incepi sa pui la indoiala propriul fel de a fi: dupa ce ai vazut ca altii sunt altfel si reusesc, par fericiti, sau atunci cand tu nu mai esti sigur de propria "metoda"? Cu alte cuvinte, este necesar ca restul lumii sa fie mai sus decat tine, sau este suficient ca stilul tau sa dea gres?

      Am trecut prin stadiul primei variante si am concluzionat "nu pot fi fericita facand ca ala sau ca ala ... eu nu sunt asa". Parea ca am trecut si prin stadiul celei de-a doua variante si am conchis "ba nu, acum cand ma indoiesc gresesc ... pentru ca este bine ceea ce fac".

      Si acum incerc sa ma fortez sa imi categorisesc punerea la indoiala si sa o bag intr-o caprarie. Nu ca m-ar ajuta foarte mult la a ma hotari asupra corectitudinii sau erorii in propria-mi optiune, dar m-ar ajuta psihic sa stiu o treaba. La fel cum cand respiri aer curat simti ca traiesti, cand iubesti simti ca traiesti, cand faci o bucurie celor dragi, cand ti se spune ca esti iubit, tot asa (desi nu ne gandim la asta) cand te indoiesti de ceva simti ca traiesti totul la intensitatea tavanului propriului cap. Si dupa ce afli raspunsul si totul devine din nou clar, poti sa te apuci din nou de trait iubind, auzind cand ti se spune ca esti iubit, glumind, zambind.
      Cand?