Pornografia zambetului
"Într-o vreme, în seara câte unei zile crâncene, când mă durea creierul ca o măsea, mă uitam la filme porno. Alt nivel de film nu mai receptam, nici măcar unul de serie C. Nu rezistam mai mult de un sfert de oră. Ceea ce mă făcea să renunţ erau uguiturile, chiţcăielile, miorlăielile, răgetele scoase în special de către coechipierii femelă. Toate aceste sunete sugerau extazul, accesul la o stare de graţie a plăcerii de natură cvasidivină - de unde şi câte un "Oh, God!" din când în când. Asta în vreme ce persoana respectivă se gândea probabil la ratele pentru apartament.
Tăiam sonorul. Era ceva mai bine, dar tot rămâneau grimasele, schimele, gurile convulsive, mugetele mute.
Senzaţia asta o trăiesc acum generalizat, în faţa zâmbetelor de la televizor.
Zâmbetul înseamnă revărsarea în exterior a unui preaplin lăuntric. Poate fi un zâmbet de duioşie, de admiraţie, de dispreţ, de scuză, compătimitor sau fericit, un zâmbet al revelaţiei sau dezamăgirii. Există şi un zâmbet al furiei, şi unul al fricii.
Zâmbetele pixelizate pe care le văd zilnic acoperă totul şi au în spate nimicul, aidoma gemetelor din filmele porno. Madmuzeaua prezentatoare, de pildă, se crede datoare să zâmbească din gât până-n frunte la fiecare două-trei propoziţii. Câteodată, luată de val, zâmbeşte şi anunţând un cutremur catastrofal. Pe una am văzut-o exersându-şi buzele după ce comunicase că Mutu a sărit să-l bată pe antrenorul Fiorentinei.
Prezentatoarele meteo zâmbesc când vestesc vijelii. Când oralizează fetele astea, ţâşneşte din ecran o bună dispoziţie perpetuă, care, pe mine unul, mă pleoşteşte de tot. Ele nu sunt depăşite decât de vedetele emisiunilor de divertisment, ale căror zâmbete în rafale simbolizează un soi de orgasm continuu.
Tocşoaia şi tocşoiul sunt o altă specie tv care produce industrial zâmbete. Tocşoaia e mai rafinată ca madmuzeaua, îi spune invitatului nişte chestii dărâmătoare - aţi deturnat fonduri, domnu ministru, aţi luat mită domnu deputat, e adevărat că v-aţi întâlnit cu omul de afaceri Hassan Dambilov? - însoţite de zâmbete serafice. Mesajul manipulator e cel de acreditare compătimitoare a afirmaţiei grave - ştim că aţi făcut-o, ştim totul, n-are rost să negaţi, hai, că nu vă tăiem capul, zâmbiţi cu noi.
Tocşoiul obişnuieşte să-şi arate vag dantura după ce fecundează naţia cu zicerile sale, ca să dea impresia că ştie mult mai mult decât spune, dar că e îngăduitor cu proştii. Mai zâmbeşte şi când emite un spirit de glumă, o "aroganţă", o ironeală, ca să-şi sublinieze deşteptăciunea.
Alteori, zâmbetul face parte din trasul de timp, mimând siguranţa în căutarea unei abureli care să ascundă ignoranţa sau minciuna.
Alteori, insinuează veninos un subînţeles compromiţător ...
Dar toate aceste categorii producătoare de zâmbete goale de simţire sunt covârşite de marea familie a zâmbitorilor în neştire. Ei zâmbesc pentru că aşa au văzut că se face, sunt convinşi că dă bine, zâmbetul e un semn al prosperităţii şi stabilităţii, al apartenenţei lor la "lumea bună", lumea de televizor. Păstrează probabil reflexul de a zâmbi şi în primul moment când primesc vestea că le-a murit cineva apropiat.
Rânjetul lui Iliescu şi hăhăitul lui Băsescu au născut această Românie Zâmbăreaţă care mă împinge în depresie.
Poate că scriind acest text am oferit şi un răspuns la întrebarea ce mi s-a pus de atâtea ori: "De ce nu zâmbiţi niciodată, domnule Popescu?"."
Comments