RALUCA MIHĂILĂ

cand, pentru a te proteja si a putea merge mai departe, inchizi ochii la ce se intampla in afara usii casei tale ... devii complice? antifragilitate individuala sau constiinta sociala? 

oricum ar trece, bine, rau, fructuos, aiurea, frumos, nicicum ... trece nemilos indiferent de cum ni-l petrecem sau de cum ne petrece el pe noi fara mila ramane atata vreme cat am fost inzestrati cu posibilitatea de a avea perceptii ... si cu imposibilitatea de a le controla ... mereu timpul petrecut frumos va trece mai repede decat cel ocupat cu nimic pentru ca asa vom percepe noi lucrurile sa ne intelegem: el trece la fel de fiecare data adica fara mila.  ah, si mai e ceva: faptul ca exprimam trecerea timpului intr-un fel sau altul este o consolare...in realitate marcam trecerea NOASTRA prin timp...

Mi se pare … simptomatic cum lumea de toate felurile vorbeste despre lumea de toate felurile cu “calitatea nu mai este apreciata”. Banalii vorbesc despre interesanti, creativii despre etceteristi, cei cu bani despre saraci si cei modesti despre fitosi. Si cel mai important, spun ACELASI LUCRU unii despre ceilalti. Indiferent de opticile individuale, numitorul comun al tuturor parerilor este ca lipseste esenta, fondul formei, calitatea. Oare s-au prins toti, e doar un comportament mimetic sau ne place sa ne auzim pe noi spunand cu voce tare un adevar “greu” care da bine in fata unui public spectator care aproba pavlovian? Eu zic despre tine ca esti de doi lei, tu zici despre mine ca sunt de doi lei … si ping pong-ul asta cu un mesaj identic face continutul lui sa devina inutil. Adevarul ramane, dar mesajul se transforma in degeaba, se pierde prin culise. Ideal este ca cel care e de doi lei sa nu inteleaga mesajul care il considera de doi lei. Doar asa sunt sanse sa se

atata timp cat iti bate inima ... cat ai puls, traiesti este irelevant daca, neuronal, te-ai lansat pe orbita scoti aburi pe nari si gura, esti viu

mi-a crapat calculatorul ... daca mai reactioneaza la safe mode e o minune de aproape o saptamana l-am arhivat la "caz clinic" si urma sa programez o depanare azi ... s-a deschis. normal. uneori ma obosesc deviatiile, alteori ma plictisesc tiparele dar si uneori, si alteori m-a iritat sa se joace universul cu hachitele mele

discutiile despre nimic intre prieteni nimic mai real

in partea stanga stau labartate o sumedenie de paste de dinti, toate continand un element-vedeta: fluor si un ambalaj care descrie destul de generos efectele benefice ale acestuia. de zeci de ani stomatologii primesc bani grei pe advertorialele in care promoveaza plusurile pe care fluorul le aduce dintilor odata cu fiecare periaj pentru ca vocea "expertilor" si autoritatilor in domeniu se constituie mereu in argumente puternice, aceste reclame frecvente au generat un public masiv educat sa consume elementul promovat deci  cu o productie de masa, producatorii au fortat pretul unei astfel de paste de dinti la un nivel rezonabil (luand ca termen de comparatie, atentie!, grupa produselor de masa - adica sunt ok la pret in raport cu ele insele :) ) in partea dreapta sta o mai nou intrata pe piata categorie de pasta de dinti care, cu mandrie, promoveaza lipsa fluorului si enumera principiile active ale celorlalte componente naturale. de foarte putin timp a inceput o

exista zile in care simt ca cel mai bun lucru pe care pot si vreau sa il fac este sa respect pe cine cred eu ca merita este o (in)actiune care ma incarca, ma multumeste si simt ca ma rasplateste nu stiu pentru ce ... ... poate pentru ca am ginit meritoriul sau pentru ca am simtit ca se cere provocat

deseori oamenii sunt sceptici nu pentru ca li s-a inselat increderea ci pentru ca se stiu pe ei...

Ce inseamna o aniversare? Ocazia unei perspective noi asupra viitorului sau mai degraba a uneia obiective asupra trecutului? Ambele? Ori poate sarbatorirea unui moment istoric de tipul "ziua X a lunii Y"? De ce ne sarbatorim anii intregi? De ce nu ne plac fractiile ... chiar si cele duse la absurd pana la clipa? limita de la infinit la infinitezimal ... 

o intrebare pe care am adresat-o mai multor persoane pe care imi place sa le pretuiesc paleta raspunsurilor primite porneste de la baza nativa a comportamentului uman (egoism) si merge pana la frumusetea specifica lui (dorinta de a visa). intamplarea a facut ca in cartea pe care o citesc sa se abordeze aceeasi tema tocmai acum: "mintea poate fi un minunat instrument de autoamagire, ea nefiind proiectata sa opereze cu complexitatea si cu incertitudinile neliniare; cu cat avem mai multa informatie, cu atat avem mai multe deziluzii". ce cred eu este ca amagirea presupune un univers inexistent, autopromis, riscant, pe care nu il atingi niciodata (nu poti spera la ceva ce simti deja) si care te ajuta sa (speri ca) traiesti inalt, indiferent de urmari. e singurul lux inconstient pe care si-l permit majoritatea, chiar si pesimistii cronici. gradul de nocivitate se dovedeste in timp in functie de rata de succes a propriilor vise amagirea are conotatii

exista cei care traiesc azi, alaturi si in numele istoriei de ieri si alaltaieri, alaturi si in numele parintilor, bunicilor, a vietii la sat, a copilariilor fericite, a pornirilor strengaresti care bat cea mai frumoasa imaginatie, a mandriei de Romania, a sufletului de dac, a simbolurilor de iubire, casatorie sau inmormantare crestineasca si a dorintei de solidaritate de neam de tipul "ba putem!". sunt cei asemenea unui ceas cu pendul sau a unui televizor cu tub catodic - depind de coloana vertebrala pentru a functiona. exista si cei care traiesc azi si atat; fara istorie, fara ancore, fara afecte romanesti dar cu porniri zis-europene, cu copilarii dezvoltate online, fara repere, cu interese profund personale si cu strategii nevizionare ce intaresc formele fara fond, fara stralucire in ochi, cu dorinta de independenta dar in chingi autointretinute fata de confirmarea celor pe care ii dezaproba arogant, cu incredere in celibat si "trebuie sa ne schimbam ment

nu e usor sa continui sa lupti atunci cand ... nu esti foarte convins ca vrei sa castigi dar daca nu te impaci bine cu lasitatea si stii ca uneori pofta vine mancand, o faci si pe asta cumva depinde ce te leaga de cei cu care vrei sa te impaci ...

- cum e vremea la voi? - foarte frumos. - si aici ... o sa iesim la o plimbare. tu ce ai in plan azi? - cred ca voi citi. - no, lasa, ca de citit poti citi si pe ploaie, iesi si tu la aer. - pai si daca nu ploua?

- hai sa-ti spun opt lucruri pe care nu le stiai despre moarte - mai bine spune-mi lucruri despre viata, daca tii sa ma inveti ceva...trece prea repede prin noi si noi prin ea, iar moartea vine oricum.

ati ascultat vreodata instructiunile de siguranta spuse in avion, inainte de fiecare decolare? eu le-am ascultat prima data, acum multi ani, si asta cu gandul la alte lucruri am mers pe naivitatea ca daca poti crede cu tarie in faptul ca nu are ce sa se intample rau atunci nu are ce sa se intample rau dar am lasat neauzit unul din sfaturile elementare de supravietuire "Put on your own oxygen mask before helping the ones around you"

- cand devii emotionabil continuu, ai problema lipsei de filtru. - si ce faci? - astepti. - cat? - cat e nevoie. oricate lucruri am reusi sa facem singuri, uneori avem nevoie de ajutor. sau pur si simplu il vrem.

nu cred in realitatea in care traiesc cred, insa, ca realitatile se schimba. oamenii nu, dar realitatile da si mai cred si ca cine nu renunta, isi gaseste realitatea potrivita caracterului sau chiar daca uneori se intampla spre apusul vietii nadajduiesc a merita asteptarea

am aflat de existenta unui sport care se numeste deepwater solo si care presupune catararea cat mai sus posibil pe stanci din apropierea marilor, de unde apoi pur si simplu te lasi sa cazi in apa. evident, cazatura este controlata, altfel riscurile sunt majore. mi se pare un bun mod de a trai viata si l-as numi deepwithin solo te inalti provocandu-ti toate limitele pentru ca apoi sa iti constati cu adevarat inaltimile, in cadere. si in functie de cat de mult iti ia sa ajungi jos. ideal este sa tot cazi, sa nu ajungi niciodata inapoi si sa nu iti mai intrevezi punctul de plecare. si cel mai important este ca in permanenta te uiti inainte, chiar si atunci cand iti propui sa cazi. inapoiul cu care intri in contact odata ce incepe caderea ramane un simplu cuantificator al propriei vieti, fara a se constitui in trecut cateodata viata se cere traita din toti rarunchii si alterori pur si simplu traita sportiv

exista mediul controlat pe care mi-l aleg ca zona de desfasurare a zilelor si ma simt (mentinuta) in viata ... ... pana la limita momentelor in care ma gandesc la mediul necontrolat, nelimitat in afara zonei de confort si totusi nu. dar in care nu mai incerc sa inot am incercat, eram foarte aproape de a ma pierde, m-am adunat si acum ma tin in saculeti, taiata marunt si pusa in formol sunt un peste alungat fie de valuri, din nestiinta mea de a le infrunta taria, fie de fauna oceanului cu care nu am reusit sa comunic ... si ajuns pe un mal ... si de pe mal ma uit cu jind la apa de care am nevoie sa imi mai trag putin sufletul cateva picaturi si imi irig constiinta pentru urmatoarele cateva zile. dar cel putin stiu unde sunt si de unde ma iau. practic malul e in intregime al meu ... dar eu sunt tinuta in prizonierat la limita cu marea din cauza dependentei fizice de apa la ce bun infinitul daca finitul te tine de gat? da, este bun pentru iluzii, care oricat ne-ar

partea buna cand razi sfecla rosie este ca nu vezi cand te tai cum ar fi sa nu lucram cu toate simturile? daca doar am auzi, mirosi ori gusta, ne-am rade mainile si ne-am manca pe noi insine daca doar am vedea, ne-am opri cand n-am mai avea cu ce sa tinem sfecla daca doar am simti tactil, ne-am opri la timp. cand nu uitam de atingeri ramanem in siguranta

in gradina unei biserici, langa 'morti" si 'vii' se vand patrunjel si marar proaspete ... in miros de verdeata pentru ciorba, vine organul - bai, ia, aveti autorizatie sa vindeti aici? - hai dom'le, sa fim crestini! facem si noi un ban cestit, nu furam, nu batem. zi mersi! - da, zic. da' autorizatie aveti? vine un client - cum dati patrunjelul? negustorul: - la patru legaturi a cincea e fara bani. - pai vreau doua - nu mai bine iei patru si a cincea n-o platesti? organul isi aduce aminte ca e acolo: - autorizatie ai, omule? - lasa-ma bre, nu vezi ca nu ma inteleg cu asta? iei patru sau ma lasi? m-am trezit facandu-mi cruce ... doar e duminica si am trecut pe langa o biserica.     la nici 100 metri, dau de o doamna bagata (scuzati) intr-o grupare de copaci de la marginea strazii pentru a culege ceva ... se ridica pe varfuri, isi calcula distantele de la care sa actioneze cu impact, tragea de crengi, rupea din ele niste ceva-uri

parere colectiva: cine este sincer si cine vorbeste, se expune, devine vulnerabil, se deschide si lasa loc pentru "pradatori" tacutii sunt cei care isi aleg modalitatea de a-si expune mutenia iar unii aleg sa o vorbeasca

inchide ochii si asculta sunetul mouse-ului ... sau al scanner-ului de la casele de marcat ... sau al claxoanelor din orele de varf ... sau al usilor glisante la impactul cu senzorul ... sau cel mai bine al radiatiilor, ele se aud cel mai bine. acolo suntem cu libertatea,  fix la intersectia asta fonica ... ... din care te extragi ca pe o minge castigatoare absorbita de pompa de aer dintr-o urna de Loto si apoi te bagi pe un culoar al linistii si luminii si contrabalansului fata de toate aceste sunete si stai acum deschizandu-ti ochii pentru ca doar cand nu mai ai ochii mintii deschisi ajungi sa intrevezi ceva cu retina. si chiar si atunci imaginea e rasturnata nimic din ce trebuie vazut nu se lasa prada unor bieti ochi. nimic

momente in care fascinatia pentru un om, o idee, o imagine pare sa taie in carne vie toate convingerile adunate de ani buni in concluzii luate de la sine oricum concluziile sunt...volatile, nu? aproape te lepezi de tot de cel care erai sigur ca esti ... ca sa fii un altul, nou, care te surprinde pentru ca, desi sigur pe tine pana atunci, accepti sa te lasi modificat tot sigur pe tine, culmea :) dar e un om nou care iti place maxim si esti el, omul asta nou pana cand fascinatia se metabolizeaza, devine doar o alta experienta care atrage o noua concluzie luata de la sine si asa constati ca se face o viata adica din momente in care automatismele sunt intrerupte brusc de elementele care de fapt fac diferenta   am simtit la un moment dat dispret pentru un anumit comportament am vazut, mi-a displacut, am intors spatele un om care ... facea, zicea, urla, transmitea, traia ... intr-un anume fel. pana cand am ajuns sa inteleg totul si sa consider ca exista rati

1 mai ... odihna ... plaja ... nisip ... soare ... caldura ... adiere de vant ... ploaie ... nori ... udatura ... spalat vase ... farfurie ... bucatarie ... mic dejun ... familie ... concediu ... nou ... experienta ... invatatura ... profesor ... chemare ... materie ... planeta ... univers ... mare ... mic ... om ... Ohm ... fizica ... chimie ... magnetism ... atractie ... poli ... opus ... numitor comun ... suprapunere ... lentile ... perspectiva ... viziune. am o viziune de 1 mai. e ok si sa nu mergi la mare.

nu stiu sa impac solitudinea cu faptul ca nu-mi place singuratatea ambele sunt singuratati, doar ca prima e de ordin interior si a doua este in plan fizic nu am gasit solutia la a mi le dori in acelasi timp ceea ce inseamna ca voi fi mereu in contratimp cu cealalta propria-mi dorinta cred ca nu pot spune ca genul asta de plus cu genul asta de minus se califica drept un ying si yang armonizant, nu?

stiu ce mi se intampla si cred ca stiu si de ce voit totul e neclar, indefinit, neinchis in forme, lasat difuz, intr-un degrade care trece prin toate aspectele vietii pe care le invita sa se inspire reciproc citesc o stire si in secunda doi uit unde am citit-o sau despre cine era, cel mult retin ideea aud o melodie si dupa primele acorduri uit cine o canta ... intru insa in starea melodiei, in ritm si sound. vad o expozitie de pictura din care cel mult retin curentul ..numele autorilor e un adevarat chin ascult o emisiune sau citesc un ppt ... pe moment, ok. dupa o ora, pa! voi mai fi citit o suta de alte chestii intre timp si isi fac si ele loc... vad un film. actiunea sau ideea filmului si atat. de ani de zile vreau sa imi notez undeva filmele care m-au marcat - nu pentru mine, nu vreau sa le revad, am de vazut atatea noi, dar mi-ar placea sa stiu sa le recomand - sunt, insa, mereu in punctul in care zic "deja am ratat sute, ce sa ma apuc acum?" imi pro

nu inteleg de ce trebuie sa existe femei si barbati ... si nu a putut exista numai unul sau celalalt. sau ambele intr-unul. dar nu sub forma androginului pus in scena azi, e grotesc. ar fi fost mult mai usor de acceptat ideea ca tu te completezi pe tine insuti ... nu aveai decat a-ti dori sa ai grija de tine. dar ce-ar fi viata daca ar jongla cu experiente-"floare la ureche"? dar si asa ... cine stie ce povesti am fi inventat ca sa facem ca realitatea din targ sa para ca se potriveste cu cea de acasa suntem buni in a ne justifica efectele prin efecte si in a ne motiva cauzele prin cauze iar explicatia, daca nu e un delir boem, incepe cu "de-aia" si se termina cu "."

ochii care nu se vad nu se vad atat si nimic mai mult