cu da si nu

exista mediul controlat

pe care mi-l aleg ca zona de desfasurare a zilelor

si ma simt (mentinuta) in viata ...

... pana la limita momentelor in care ma gandesc la

mediul necontrolat, nelimitat

in afara zonei de confort si totusi nu.

dar in care nu mai incerc sa inot

am incercat, eram foarte aproape de a ma pierde, m-am adunat si acum ma tin in saculeti, taiata marunt si pusa in formol
sunt un peste alungat fie de valuri, din nestiinta mea de a le infrunta taria, fie de fauna oceanului cu care nu am reusit sa comunic ... si ajuns pe un mal ... si de pe mal ma uit cu jind la apa de care am nevoie sa imi mai trag putin sufletul
cateva picaturi si imi irig constiinta pentru urmatoarele cateva zile.

dar cel putin stiu unde sunt si de unde ma iau.
practic malul e in intregime al meu ... dar eu sunt tinuta in prizonierat la limita cu marea din cauza dependentei fizice de apa
la ce bun infinitul daca finitul te tine de gat?
da, este bun pentru iluzii, care oricat ne-ar frustra, ne tin de multe ori pe linia de plutire
compromis cu aroma de ciocolata dar de culoarea vremurilor in care traim.
sunt la margine, dar in viata.

incatusat cu domiciliu sigur sau al nimanui, de nicaieri si peste tot?

mediul necontrolat, of!, ce inaltime a ideilor, a creativitatii, a noului, a nebunesc-normalului, a firescului, a lui alb-negru, a coloritului viu... si a tot ce vrei tu.

cum sa fac sa fiu din nou acolo?

cum fac sa scot capul din conservant?

lumea artistica, cea pe care o admir de la distanta, este lumea in care nu as putea trai fara sa-mi dezvolt cele mai chinuitoare
nevroze
excese
frustrari
pentru ca (i)realitatea in care mi-ar placea sa ma las traita si sa traiesc este un univers in care ai nevoie de constiinta umbrei pe care o faci, de o aroganta de subzistenta
eu n-o am
tot ce am: tacere si consecintele ei