RALUCA MIHĂILĂ

ma aflu intr-un loc usor enervant pentru ca nu ma lasa sa ofer, sa primesc, sa fac diferenta asist si sper of sper sa ajung sa ma intamplu ! asa ca imi tin pumnii ma intreb, insa, daca merit sa patesc asta, daca merit sa ma nasc stiti cum se spune, cand ajungi sus deseori uiti de unde ai plecat si ma gandesc ca nu stiu, nu am cum sa stiu ce voi ajunge sa fac important este, imi spun, sa nu stau degeaba pe sansa mea si sa nu stric sansa altora pentru ca am fi intre caatigatori, nu? este un gand care imi este suficient ca sa am incredere in univers ca ma va gazdui la un moment dat cand considera el ca ar fi potrivit...si daca ...

Astazi am inteles rolul deadline-urilor. Daca am lasa oamenii liberi, s-ar razgandi la nesfarsit. Cand le impunem un termen de "predare" sunt obligati sa se supuna lui si rezultatelor pe care isi pun semnatura pana in acel moment. Este un soi de coercitie constructiva. Obliga la seriozitate, la eliminarea procrastinarii, la responsabilitate, la acuratete, la 'finit'. Un soi de pregatire pentru completitudine si finaluri ... asa cum nu este in regula sa ai o viata plina de "neterminate" care iti atarna de un fir logic, tot asa nu poti trai razgandindu-te tot timpul - la un moment dat va trebui sa 'predai' stafeta. De tot.

suntem suma lucrurilor pe care le gandim, inglobam multitudinea persoanelor pe care le-am intalnit in viata, suntem ceea ce s-a transformat in actiune de-a lungul timpului si mai ales, suntem ceea ce nu putem pune in cuvinte despre noi crampeie de memorie ... din cand in cand ne amintim de cate un moment in care am ramas trazniti de ce a putut face un om, de ce idee mareata am auzit, de ce emotie a trecut prin noi e bine sa fii traznit ... te scoate putin din ale tale ... este un moment pe care ai vrea sa il pastrezi intr-un sertaras secret actionabil cu cheia dar nu toate momentele se lasa pastrate astfel pe unele simtim nevoia sa le imortalizam intr-o fotografie dar de ce, ori de cate ori mergem intr-un loc nou sau revedem pe cineva drag nu putem sa nu ne facem poze?  poate pentru ca ne dorim sa prelungim ce avem in noi in acel moment unii vor palmares si isi incropesc colectii masive de momente disparate in timp indiferent de scop, nu tinem minte oamenii pent...

-Si ? -Si ce? -Cum e? -Ce sa fie? -Totul. -La fel. -Ma pui pe fuga … din nou. Ti-e frica de mine degeaba. Dar te las. Mai zi-mi. -Esti aroganta si ai senzatia ca fara tine nu se poate. N-ai pic de decenta cand e vorba de a menaja omul de tristete. Dai cu barda, nebuno, dai cu barda in moalele capului. Si ma intrebi cum e? -Ai prefera sa te invalui in mangaieri de pene? -Nu vreau pene si puf, dar mai lasa-ma cu fricile, cu angoasele, cu frustrarile, cu toate cele cu care nu se poate lupta. Cum sa lupt cu intunericul cand el e doar absenta luminii? Cum sa ma bat corp la corp cu frica, cand ea nu exista? Ma faci sa cred ca am dusmani reali in care sa pot lovi cu nesat si sa vad cum ii lasa puterile cand colo ma trimiti sa ma lupt cu aerul. O lupta cu naluci nu va putea fi niciodata castigata si totusi m-ai mintit mereu si ma minti in continuare in timp ce ma arunci in ring cu niste unii de alta consistenta decat mine. Cica “descurca-te!”. -Daca vrei putem sa o lua...

sunt doua perspective care pot pune la incercare inceputurile - cum ar fi sa ne plictisim impreuna? - cum ar fi certurile intre noi? si daca nici unul din cele doua raspunsuri nu este de natura sa descurajeze ajung la perspectiva de analiza a sfarsitului - cum ar fi sa ramana fara mine? mergand inainte in tandem cu el si cu aceste trei raspunsuri imaginare satisfacatoare ajungi sa constati, in timp, ca nu vei trai niciodata raspunsul la primele doua, iar cel de-al treilea va capata valente surpinzatoare cand subiectul vei fi tu. nu spun ca nu sunt bune filtrele, dar cred ca e bine ca gaurile sa fie suficient de mari incat sa lase sa treaca niste "impuritati".

ziua in care voi putea spune cine sunt va fi o zi trista ce e viu trebuie sa evolueze continuu orice isi inceteaza cursul evolutiv incepe sa fie incadrabil intr-o fraza, intr-o eticheta ... devenind static.

am ajuns sa ne fie atat de frica de noi, de ei, de tot, incat sa reusim sa schimbam tendintele vestimentare ale emotiilor nu se mai poarta iubirea cum exista o ciclicitate in toate, inclusiv in stilul vestimentar, astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina.

cum sa mai credem in casatorie, angajament, iubire, declaratii, cand asistam neputincios la redefinirea clipa de clipa a nestatorniciei noastre, cand labilitatea emotionala ne este norma si ne place, cand ne centrifugam egoismul asupra celor din jur sub masca atasamentului de tip "sa nu inchidem sentimentul in cusca" acest punct si de la capat va duce la extinctia a ceea ce eu consider a fi un camin: iubire, respect, independenta, asumare si autoasumare. capcana "hartiei fara* valoare" eliberata de oficiul starii civile este un capriciu filosofic cool. nadajduiesc sa nu fie tardiva trezirea din teribilismul acestei maturitati de carton post-modern. *pentru ca daca nu ar avea valoare, nu i-am acorda-o toti atat de invederat, nu? :) 

putem controla lucrurile pe care le facem constient ? .

indiferent de gradul nostru de spiritualitate si de non-pragmatism si indiferent de cat de mult credem ca lasam ceva in urma noastra, un lucru e sigur: toti avem un numar de inregistrare. oamenii, pentru a dramui oameni si numere mari, au nevoie de tabele si coduri unice natura cred ca se amuza: "bietii de ei, au nevoie de recensaminte si codificari de cate 12 cifre ca sa afle unde s-a ajuns ... cand se pot uita, pur si simplu, in jur"

este atat de ... ingrat momentul in care simti ca trebuie sa porti o batalie pe care nu o poti castiga! pur si simplu stii ca te duci in arena pentru a ti-o lua la modul cel mai sportiv te simti neputincios cu atat mai mult cu cat ai la dispozitie timpul necesar pentru a-ti crea o strategie dar ce faci cu strategia cand esti invitat la o expunere publica a limitelor tale? stii ca nu te va dobori complet lupta si ca vei gasi resorturile prin care sa rezisti, asa ca de abia astepti sa vezi ce vei fi invatat din aceasta confruntare la care esti invitat fara sa apuci sa spui ca ai deja alte planuri. si chiar daca incerci sa refuzi azi, maine..., invitatia ramane valabila pana cand se transforma din ce parea liber arbitru in destin si fata in fata cu acest scenariu: - optimistul curios stie ca universul va veni cu o echilibrare ulterioara victorioasa - pesimistul pierde in gand si urmatoarele zeci de batalii ... pentru ca extrapoleaza prapastios orice i se intampla ...

muzica iti deschide o lume mult mai vasta decat cea imediata... iti deschide toate mintile este minunat sa faci alpinism pe culmile imaginatiei asa ca nu mai fiti asa sensibili cand cate un om de bine va arunca un "baga-ti mintile in cap!" ce vrea sa spuna este "da muzica din tine mai tare!" va vrea binele, multumiti-i!

desi e la moda "altfel"-ul de la o zi la alta, exista si rutina de bun augur stiati? iata un exemplu: "zambeste azi, poti plange maine".

si cum se mai complica oamenii doar pentru a avea ce povesti nepotilor, prietenilor sau cunostintelor corporatiste! este genul de complicaciune goala de continut, este forma fara fond, este sentimentul fara simt. ei nu se complica din convingere, ci pentru a da bine pe sticla si iti dai cel mai bine seama de asta acum, cand peste tot se povesteste despre cat de importanta si profunda este simplitatea, iar ei, pentru a ramane in trend, devin niste bieti simplisti plicticosi. am facut si gandit cele mai frumoase lucruri si cele mai mari...nebunii la adapostul simplitatii. nevoia e simpla si sincera, emotia pura, privirea individuala fara pacla societatii, o atingere, un vers gandit inopinat, un fredonat de cantec in mijlocul multimii ... ce poate fi mai sincer decat muzica pe care o purtam in noi? simplismul e conformare la norma. este simplitatea prost inteleasa si dezbararea fara ghid de complicatul in care te imbraci, de plictiseala sau lipsa de imaginatie, in sezo...

of...mor cand simt ca izul parfumului altcuiva se imprima in tesatura hainelor mele, mai ales daca sunt note care nu se muleaza pe personalitatea mea ma dau cu parfum dar il pastrez la un nivel greu perceptibil ... asa, ca pentru mine ... pun mare pret pe delicatete, subtilitate, discretie. si in aceasta familiaritate vine cate un tavalug strain care te estompeaza si ti se insinueaza in ganduri si senzatii olfactive... deranjant! aproape incep sa cred ca traiesc in pielea altui personaj si simt nevoia sa intru in masina de spalat cu tot cu haine pentru a-mi centrifuga influentele impuse fara drept de apel of, de ce trebuie ca oamenii sa lase urme pe unde trec, desi nu fac nimic consistent? de ce simt nevoia de a-si lasa amprenta in mod arogant? si de ce nu le ajunge viata lor si simt sa intre in spatiul vital al altora?

Ma intreb care dintre noi, cum, de ce, cand, si cel mai important, ce ar face prima data daca aerul ar prinde culoare. asa, sa ne testeze putin reactiile

el: ce oras nenorocit bucurestiul asta. Murdar, multi oameni cu si mai multe masini eu: pai puteti sa va mutati in alt oras el: am incercat. Nu merge. E ca tigara spurcata care iti face rau dar nu poti sa n-o aprinzi eu: de fumat te poti lasa el: lasa-te dumneata, domnisoara, daca zici ca e asa usor eu: m-am lasat el: atunci ce cautati in bucuresti? cat imi place gluma devenita serios! sau situatiile si oamenii care ma incuie! imi dau de gandit. si ma ajuta sa zabovesc pe ce lasasem in penumbra. deci ma ajuta sa descopar.

am siiinguratate, luati va rog c-o dau ieftin - pe un zambet sagalnic si o senzatie de deja-vu, hai c-o dau pe doua-trei iesiri cu bicla, pana ne dam seama ca nu ne potrivim sau pe un weekend in vama; ia uitati ce singuratate mare si voinica am, ca un ficat de alcoolic, ia uite cum se zbate cand o atingi de alt suflet hai ca e vie, hai ca stie sa scrie daca-i dai creion si hartie poftiti la singuraaaaaatateee, stie sa coboare la fel de bine pe ambele parti ale patului, uda florile, gateste, repara clantele tricoteaza unu' pe fata, unu' pe dos la sperante haideti la singurataaaate, va rog luati ca e ultima doar pe asta o mai am, sa plec si io acasa. preluare integrala ivcelnaiv

cei mai abitiri calai sunt cei care te omoara incet ... cu sabii neascutite.

Intr-un sistem se sta pana la limita la care simti ca tu, element al sistemului, nu poti inainta decat acceptand sa te lasi corupt.  Gresit! “Fac in ciuda vointei mele’ fix la corupere intra :). Bine, poti sta si mai mult ... dar  - fie in momentele de sinceritate cu tine argumentul care te va ajuta sa te intelegi va fi unul din cele doua: instinctul de conservare sau instinctul de supravietuire. ca nd de fapt adevarul sta in comoditate. - fie faci orice sa nu ajungi singur cu gandurile tale.

nu este cel mai simplu lucru din lume sa fii pregatit...si sa transmiti acest lucru dar cand incepi sa imbratisezi destinul lui "de acum pot" ... cata bucurie tematoare in a crede in asta, si cata desfatare sa constati ca, intr-adevar, de acum poti...

uneori viata te incarca atat de tare ... pentru ca ai invatat-o ca poti duce, incat tot ce poti sa faci este sa ... imparti cate un zambet celor care iti sunt dragi. dar nu, nu ma refer la acea atitudine reconstructiva, tamaduitoare prin care zambesti pentru ca nu ai altceva de facut sau pentru a cauta alinare.... Nu, aceea este slabiciune deghizata in putere... eu vorbesc de acele momente in care zambetul este reactia fireasca a incarcarii ... stand, dintr-o data devii constient de tine si te surprinzi surazand. Aceea este seninatatea perspectivei ...   pe masura ce oferi simti ca ... primesti.  zambind altora, iti zambesti, de fapt, tie. 

ah...sa stai la un vin ... bun ... sa iti dai cu parerea despre viata ... sa ti se excplice de ce te inseli si ca nu e chiar asa ... sa iti dai seama ca nu ai trait tot pe lumea asta si ca mereu mai e ceva nou de invatat ... si sa simti cum, odata cu vinul care separa pe nesimtite ceea ce e important de ceea ce pare a fi, lucrurile ti se arata intr-o cu totul alta lumina. daca a doua zi te surprinzi cu zambetul pe buze ... ai facut o treaba buna. daca te doare capul ... te-ai lacomit, iar nesatulului, ca si nemultumitului, i se ia darul.

i-as aparea in usa. s-ar bloca iar eu as simti ca pun presiune dar as face ce simt ... being smart about it : nu m-as grabi, dar nici nu as pierde vremea pana universul s-ar decide ca ii poate creste aripi sau ca ... i s-ar putea alinia planetele ... ori i se aliniaza cand mi se aliniaza mie, ori ne luam ...adio

"devenim asemenea celor cu care ne bem cafeaua" fie ca ... in bucatarie, in sufragerie, in baie ...

Deci Facebook e chiar interesant cateodata…in functie de cat de des vorbesti pe chat cu cate cineva, primesti propuneri de a-i invita pe top 3 “frecventi” din lista ta de chat la diversele evenimente la care tu te gandesti sa participi. Si invitatia e ceva de genul “invita si pe… “. Cand vezi asocierea negru pe alb a locurilor in care vrei sa mergi cu a posibililor insotitori poti reactiona in doua feluri: -“Da, cum ar fi?,  poate vine :) ” -“No way!” Pentru prima categorie, se justifica o eventuala continuare a ‘incalzirii’ chat-ului zi de zi . Pentru a doua categorie, insa, ti se transmite cu subiect si predicat ca porti (des) conversatii conjuncturale. Concluziile se trag individual :). 

femeile care stiu ce vor intimideaza tot ce e rar scoate din zona de confort macar pe motiv de "nou"

dupa ce te face om te sfasie fara ea nu vei sti niciodata cine esti cu ea vei sti cine ai fi putut fi

par acelasi lucru simtirea un ceva inteligibil, articulabil, pasibil de a fi pus in cuvinte, o senzatie exprimabila se vede pe chip se poate transmite prin cuvinte se poate explica (chiar fara a fi nevoie sa se inteleaga) trairea o experienta eminamente personala nu se poate pune pe hartie se poate intelege de catre cel ce o are nu se poate explica altuia se poate vedea pe chipul celui ce o are de cei care la randul lor au avut-o; pentru ceilalti nu reprezinta decat o alta mimica.  dar sunt doua lucruri diferite Studiu de caz transmiti cuiva ce simti si iti raspunde ca iti intelege trairile. Hm :) Detaliile si nuantele determina compozitia, intregul, pentru ca numai prin alaturarea lor ajungi la o lucrare, la o experienta, la o concluzie, la o viata de om. Sa traim corect, zic, si sa spunem lucrurilor pe nume: chiar daca pare nesemnificativ, nu poti jigni o traire detronand-o la rangul de simt - altfel, desconsideri ce ti se intampla.

sunt atatia oameni care umbla liberi in loc sa fie tintuiti in camasi de forta dar nu, ei circula, traverseaza strazile si priviri, contorsioneaza senzatii, ating suflete si trupuri pe care le fac sa pulseze nebun, iar in final lasa urme cu potential de cicatrizare nu mai devreme de termen lung. in loc sa avem un ospiciu al tiranilor emotionali avem spitale neuro cu minti si suflete inspre care, noi, astia de "afara", privim cu aroganta si superficialitate ... ii consideram slabi, fara sa stim ca ai lor ucigasi inca umbla liberi in vecinatatea noastra. de fapt ei, "invinsii", sunt la adapost acum ... ramane doar sa gaseasca resorturile pentru a-si activa imunitatea noi, insa ... care ne credem intregi, ramanem expusi celor care umbla liberi si inarmati este jocul pervers in care incarceram victimele si le incapacitam in camasi de forta, dezactivandu-le astfel imunitatea pe care si-ar dori sa si-o exprime pentru a rezista, si in acelasi timp facem culoar c...