o fotografie cu nimeni

suntem suma lucrurilor pe care le gandim, inglobam multitudinea persoanelor pe care le-am intalnit in viata, suntem ceea ce s-a transformat in actiune de-a lungul timpului si mai ales, suntem ceea ce nu putem pune in cuvinte despre noi

crampeie de memorie ... din cand in cand ne amintim de cate un moment in care am ramas trazniti de ce a putut face un om, de ce idee mareata am auzit, de ce emotie a trecut prin noi

e bine sa fii traznit ... te scoate putin din ale tale ... este un moment pe care ai vrea sa il pastrezi intr-un sertaras secret actionabil cu cheia

dar nu toate momentele se lasa pastrate astfel

pe unele simtim nevoia sa le imortalizam intr-o fotografie

dar de ce, ori de cate ori mergem intr-un loc nou sau revedem pe cineva drag nu putem sa nu ne facem poze? 

poate pentru ca ne dorim sa prelungim ce avem in noi in acel moment

unii vor palmares si isi incropesc colectii masive de momente disparate in timp

indiferent de scop, nu tinem minte oamenii pentru cum arata, pentru ce spun, pentru ce ne ofera ....nu tinem minte oamenii nici pentru ceea ce sunt.

memoria retine senzatii carora uneori, daca nu a trecut foarte mult timp, le asociaza un chip, doi ochi, o constitutie fizica. 

dar ce ramane in noi legat de nimenii intalniti in timp este felul in care ne-au facut sa ne simtim atunci.

in general relationam cu ceilalti prin prisma a ceea ce pot sa nasca in sufletul nostru ... figura lor, culoarea ochilor, statura, lungimea parului sunt irelevante per se. 

ce conteaza este sa ne placa.

si ne plac daca nu  ne sunt indiferenti.

ei, noua

luati o persoana si intrebati lumea ce parere are despre ea; veti avea tot atatea pareri cati intervievati. omul-subiect este o irelevanta fata de oricine altcineva in care nu naste nimic; momentul in care devine cineva este acela care declanseaza o emotie, o stare, o iesire din anonimatul subiectiv al privitorului

poza din fata Turnului din Pisa de acum 10 ani ce imi spune?

numai lucruri legate de mine: cum aratam eu atunci (wow!), cum sta intr-o rana o ditamai constructia (mie mi se pare impresionant) si vecinatatea cu o persoana nevazuta demult (ce-o mai face acum? am uitat complet de ea ... atunci era acolo, imi contribuia la mine)

conteaza, asadar, cu cine iti faci poze?

nu

cand avem impresia ca ar conta este prin prisma subiectivismului care ii scoate pe subiecti din anonimat

pentru ca nu retinem oamenii pentru cum arata, ci pentru cum ne fac sa ne simtim.