hop

este atat de ... ingrat momentul in care simti ca trebuie sa porti o batalie pe care nu o poti castiga!

pur si simplu stii ca te duci in arena pentru a ti-o lua la modul cel mai sportiv

te simti neputincios cu atat mai mult cu cat ai la dispozitie timpul necesar pentru a-ti crea o strategie

dar ce faci cu strategia cand esti invitat la o expunere publica a limitelor tale?

stii ca nu te va dobori complet lupta si ca vei gasi resorturile prin care sa rezisti, asa ca de abia astepti sa vezi ce vei fi invatat din aceasta confruntare la care esti invitat fara sa apuci sa spui ca ai deja alte planuri.

si chiar daca incerci sa refuzi azi, maine..., invitatia ramane valabila pana cand se transforma din ce parea liber arbitru in destin

si fata in fata cu acest scenariu:

- optimistul curios stie ca universul va veni cu o echilibrare ulterioara victorioasa

- pesimistul pierde in gand si urmatoarele zeci de batalii ... pentru ca extrapoleaza prapastios orice i se intampla

- cel care iubeste stie ca iubeste si orice s-ar intampla, asta il ridica deasupra intemperiilor de destin

- cel indiferent ... ramane incremenit in nemiscarea mentala...el nici nu are nevoie de cuvinte si sensuri, totul e la fel, si victoria si infrangerea

- iar eu ... ca o a cincea categorie ... sper de fiecare data ca viitorul esec sa ma aduca o idee mai aproape de mine in virtutea unui minim egoism care nu ma lasa sa declar totul pierdut

este obligatoriu sa ai cel putin un esec in viata

altfel nu pretuiesti nimic din cate ti se intampla

si este in aceeasi masura obligatoriu sa simti cum pierzi ceva cu fiecare lucru castigat pentru a si INTELEGE ce pretuiesti.