rostogoliri \ nici un client nu e intamplator

cum zici mreaja in engleza?

Nietzsche a spus ca atunci cand intalnesti prima oara pe cineva, stii totul despre el, iar in intalnirile ulterioare iti pui singur mainile la ochi si refuzi sa vezi ceea ce iti spune propria judecata.

Poate ca da, la o prima intalnire, realmente ne prezentam cu garda (mai) jos, nehotarati inca in pielea carui personaj preferat sa intram. Poate ca primele impresii chiar sunt mai corecte decat cele de la a doua sau a treia intalnire.

Sa nu uitam, insa, ca Nietzsche a fost un insingurat.

subiectul unei indragostiri este adesea acelasi lucru cu obiectul dorintei noastre.

cu alte cuvinte, cel din fata noastra nu este acela pe care il dorim pentru ce este cu adevarat, ci mai degraba este un biet recipient in care turnam tot ce ne place in propria noastra iluzie.

ne faurim in minte ce vrem sa primim si in momente cat se poate de random, mutam ce fabricam mental in sfera oamenilor de prin preajma.

si numim asta, cu convingerea unei stanci, conectare.

nu e.

ne indragostim iremediabil de propriile noastre creatii si pentru a avea un punct de sprijin in aceasta dileala proustiana, ne sprijim in altul,

ajungand, sporadic, sa ne legam povestile si realitatile personale in casnicii si urari de casa de piatra.

si uite asa, in aceasta dementa senila acceptabila si incurajata social, prin care avem impresia ca putem cataloga oamenii in categoriile create de noi si ca-i putem indexa in capraria 7589, riscam sa ne ratam nordul.

dar din aceste fractiuni de constiinta se naste de fapt increderea, coeziunea si perpetuarea speciei - pentru ca toti le facem, deci ne unesc.

e valabil si profesional; pana si cel mai liberal sistem de nomenclatura psihiatrica comite un act de violenta la adresa fiintei altcuiva atunci cand ne incurajeaza, pe noi ca profesionisti, sa ne raportam la ceilalti cu convingerea ca putem sa ii categorisim.

facand asta, nu vom putea niciodata sa le identificam, nici proteja, partile lor vitale care transced categoria.

Relatia capacitanta porneste intotdeauna de la premisa ca celalalt nu poate fi niciodata cunoscut pe deplin. Daca ar fi sa-mi diagnostichez clientii, ar trebui sa folosesc manuale de diagnostic si tulburari mintale, insa as sti ca asta nu are nici o legatura cu acei oameni in carne si oase care mereu m-au surprins si au fost cu un pas inaintea puterii mele de a-i intelege.

asa ca ce fac este ca, mai ales in momentele alea urate in care ii ascult si ma uit la ei plictisita, iritata, consternata sau invidioasa, sa ma intreb: cum pot sa ii iubesc?

de fapt pentru asta au venit.