pentru limita lui Dumnezeu!
ma declar pe undeva dincolo de neintelegerea si dezaprobarea modului de a trai de acum
ma consider invinsa
am facut din dorinta de a impartasi momente din viata noastra o intreaga metodologie de branding personal, iar acum am ajuns sa ne traim zilele pe net
sa fim offline cam la fel cum avem nevoie de aer in timp ce inotam
viata reala mai are un singur rol: sa ne sustina aparitiile online.
ne pozam cand intram in casa, cand iesim din casa, cand bagam o mana in frigider, cand pregatim masa, cand punem la fiert un ou, cand apasam butonul telecomenzii, cand ne uitam la televizor, cand mergem la baie, cand vorbim la telefon, cand mergem la culcare, cand scriem ceva pe calculator, cand ne pupam mama, cand ne certam, cand primim un buchet de flori, cand taiem pepene, cand mergem la piata, cand intram intr-un restaurant nou deschis, cand golim o sticla de lapte, cand bem cafea, cand facem fete-fete in fata celui nai recent vuiton, cand dezaprobam parcarea masinilor pe locurile persoanelor cu handicap, cand ne revoltam pe cate un politician, cand vrem sa facem un apel la civilitate, cand fumam, cand nastem cate un copil, cand descoperim Cinque Terre, cand mergem cu bicicleta si oprim la al doilea copac pe dreapta, cand ne-am luat un gadget nou, cand taiem frunza la caini, cand vedem cate un nor interesant pe cer, cand gasim oportun sa raspundem la o intrebare pe care nu ne-a adresat-o nimeni, cand urcam cate un munte si tre' sa ne vada lumea la cota 9000, cand luam pozitia ganditorului de parca toti ceilalti sunt nascuti ieri si nu se prind ca e facatura, cand punem rosu langa verde si maro avand senzatia ca mama, ce alaturare artistică am facut noi!
chiar si eu, acum, postez despre cum posteaza altii
avem vreo scapare?
si nu ma refer la aia in care ne ascundem in munti sau plecam doi ani in Congo si renuntam la wifi
va rog io, sincer, avem scapare din aceasta poluare antropologica?
care poate fi urmatorul nivel?
sa ne upload-am pe Instagram visele din timpul noptii?
sau mai degraba sa ne spună telefonul care trebuie sa ne fie dorințele in functie de ultimul soft de CRM?
se spune la televizor, in workshop-uri, la training-uri, in toate evenimentele cu scop de socializare, online, intre prieteni si practic peste tot, acelasi lucru: inovati, inovati, inovati!
a innebunit lumea pe doua paliere:
- daca nu esti online, nu existi
- daca nu inovezi, dispari
cream sentimentul urgentei, al ideii permanente de nou, de creativ, de altfel, de parca fara ele toate am fi niste sub-oameni demni de mila, dispret si de evitat.
nu zice nimeni sa nu inventam lucruri, dar ce facem cu ceea ce tocmai am inventat, pentru ca nimic nu ne mai ajunge si viata a tot, de la lucruri la idei, devine din ce in ce mai scurta.
incepem sa cream de dragul de a crea
din amor fata de arta
o arta a kitch-ului cu pretentii de pointilism tarziu
fara misiune
fara scopuri
fara o agenda
aruncam in univers cu tot ce putem
doar pentru ca asta e modelul
si pentru ca ceilalti o fac
si ca sa ramanem integrati
in absolut
lucrul bine facut cui il lasam?
dusul propozitiei pana la capat la cine ramane?
ideea aia veche, cea de dinaintea noii idei inovative, ce pateste? o consideram sunk cost alaturi de tot ce a antrenat investitional?
agilitate, agilitate, dar pana cand, minti crete?
temeinicia unui proiect gandit atent si pe liniste unde a disparut? ca io n-o mai vad in tot acest heirup.
totul se intampla intr-atat de rapid, incat incepem sa ratam inceputurile, ca sa nu mai spun ca ne prinde viata de apoi pana ne amintim ca avem de trait un cuprins sau de inteles un final.
suntem jenanti toti cei care validam acest balci ori de cate ori ne logam la el, mai cu seama pentru a-l defaima.
ca mine acum.
invinsa de context.
sah.
cat inca mai am lumea mea, nu e mat.
sursa foto: youtube
ma consider invinsa
am facut din dorinta de a impartasi momente din viata noastra o intreaga metodologie de branding personal, iar acum am ajuns sa ne traim zilele pe net
sa fim offline cam la fel cum avem nevoie de aer in timp ce inotam
viata reala mai are un singur rol: sa ne sustina aparitiile online.
ne pozam cand intram in casa, cand iesim din casa, cand bagam o mana in frigider, cand pregatim masa, cand punem la fiert un ou, cand apasam butonul telecomenzii, cand ne uitam la televizor, cand mergem la baie, cand vorbim la telefon, cand mergem la culcare, cand scriem ceva pe calculator, cand ne pupam mama, cand ne certam, cand primim un buchet de flori, cand taiem pepene, cand mergem la piata, cand intram intr-un restaurant nou deschis, cand golim o sticla de lapte, cand bem cafea, cand facem fete-fete in fata celui nai recent vuiton, cand dezaprobam parcarea masinilor pe locurile persoanelor cu handicap, cand ne revoltam pe cate un politician, cand vrem sa facem un apel la civilitate, cand fumam, cand nastem cate un copil, cand descoperim Cinque Terre, cand mergem cu bicicleta si oprim la al doilea copac pe dreapta, cand ne-am luat un gadget nou, cand taiem frunza la caini, cand vedem cate un nor interesant pe cer, cand gasim oportun sa raspundem la o intrebare pe care nu ne-a adresat-o nimeni, cand urcam cate un munte si tre' sa ne vada lumea la cota 9000, cand luam pozitia ganditorului de parca toti ceilalti sunt nascuti ieri si nu se prind ca e facatura, cand punem rosu langa verde si maro avand senzatia ca mama, ce alaturare artistică am facut noi!
chiar si eu, acum, postez despre cum posteaza altii
avem vreo scapare?
si nu ma refer la aia in care ne ascundem in munti sau plecam doi ani in Congo si renuntam la wifi
va rog io, sincer, avem scapare din aceasta poluare antropologica?
care poate fi urmatorul nivel?
sa ne upload-am pe Instagram visele din timpul noptii?
sau mai degraba sa ne spună telefonul care trebuie sa ne fie dorințele in functie de ultimul soft de CRM?
se spune la televizor, in workshop-uri, la training-uri, in toate evenimentele cu scop de socializare, online, intre prieteni si practic peste tot, acelasi lucru: inovati, inovati, inovati!
a innebunit lumea pe doua paliere:
- daca nu esti online, nu existi
- daca nu inovezi, dispari
cream sentimentul urgentei, al ideii permanente de nou, de creativ, de altfel, de parca fara ele toate am fi niste sub-oameni demni de mila, dispret si de evitat.
nu zice nimeni sa nu inventam lucruri, dar ce facem cu ceea ce tocmai am inventat, pentru ca nimic nu ne mai ajunge si viata a tot, de la lucruri la idei, devine din ce in ce mai scurta.
incepem sa cream de dragul de a crea
din amor fata de arta
o arta a kitch-ului cu pretentii de pointilism tarziu
fara misiune
fara scopuri
fara o agenda
aruncam in univers cu tot ce putem
doar pentru ca asta e modelul
si pentru ca ceilalti o fac
si ca sa ramanem integrati
in absolut
lucrul bine facut cui il lasam?
dusul propozitiei pana la capat la cine ramane?
ideea aia veche, cea de dinaintea noii idei inovative, ce pateste? o consideram sunk cost alaturi de tot ce a antrenat investitional?
agilitate, agilitate, dar pana cand, minti crete?
temeinicia unui proiect gandit atent si pe liniste unde a disparut? ca io n-o mai vad in tot acest heirup.
totul se intampla intr-atat de rapid, incat incepem sa ratam inceputurile, ca sa nu mai spun ca ne prinde viata de apoi pana ne amintim ca avem de trait un cuprins sau de inteles un final.
suntem jenanti toti cei care validam acest balci ori de cate ori ne logam la el, mai cu seama pentru a-l defaima.
ca mine acum.
invinsa de context.
sah.
cat inca mai am lumea mea, nu e mat.
Comments